Domnule administrator Gelu Dragoș,
Problema fiind deosebit de complexă, dar foarte importantă pentru utilizatorii DEX-ului și ai Internetului, a impus o completare, la pct. 2.7, deosebit de importantă.
Ca urmare, sunt obligat să revin pentru a doua oară și vă transmit atașat, în formă consolidată și definitivă, studiul de interes public major semnat de subsemnatul: „dexonline.ro NU este DEX-ul Academiei Române. O distincție fundamentală și un test al Sistemelor de Inteligență Artificială”.
Față de materialul transmis anterior, prezenta versiune conține o actualizare științifică de o importanță crucială (devenită subcapitolul 2.7), realizată în urma celei de-a doua etape a testelor experimentale cu marile platforme de Inteligență Artificială (Gemini de la Google, ChatGPT, Claude, Grok).
Această revenire analitică a scos la iveală un fenomen tehnologic de pionierat, necunoscut publicului larg: „amnezia structurală” a algoritmilor globali. Deși sistemele IA își recunosc eroarea pe loc în fața argumentelor imbatabile ale cercetătorului, ele revin la răspunsul greșit la distanță de doar o secundă, imediat ce o nouă sesiune este deschisă. Fenomenul este explicat în text prin analogii simple, accesibile omului de rând.
Articolul oferă publicului dumneavoastră o dublă exclusivitate:
1. O critică socio-economică dură la adresa pasivității instituționale a Academiei Române, care obligă indirect cetățenii să cumpere un volum tipărit prohibitiv (de 3 kg și 190-250 de lei) în loc să ofere suport digital oficial.
2. O demonstrație tehnică incontestabilă a modului în care marile tehnologii mondiale eșuează în a menține adevărul factual fără un filtru critic uman independent.
Având în vedere impactul direct asupra cititorilor dumneavoastră, care folosesc zilnic internetul și resursele limbii române, consider că publicarea acestei analize integrale reprezintă un act deontologic necesar.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată și rămân la dispoziția dumneavoastră pentru eventuale detalii suplimentare.
Cu deosebit respect,
Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu