„Copiii și tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru Biserică şi pentru popor”, a transmis marți Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul cu ocazia începutului de an școlar 2026-2027.
Patriarhul României a
subliniat importanța orei de Religie pentru elevi, prin care „ei pot
deveni nu doar buni cetăţeni ai patriei terestre, ci şi cetăţeni ai patriei
cereşti”.
„Ora de Religie
contribuie la dezvoltarea identității personale, la cunoașterea valorilor
spirituale și culturale ale umanității, propune elemente de morală aplicată,
necesare sănătății spirituale a persoanei și a comunității”.
Textul integral:
Binecuvântare și
ajutorare la început de an școlar
La începutul anului
şcolar 2026-2027, îi binecuvântăm pe elevi și părinți, învățători și profesori,
îndemnându-i, cu dragoste părintească, să cultive valorile credinței în
familie, în biserică, în școală și în societate, împlinind astfel cuvântul
Domnului Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi,
căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia” (Luca 18,
16).
În familia creştină,
credința se trăiește și se transmite prin rugăciune, ca iubire faţă de
Dumnezeu, şi prin fapte bune, ca iubire faţă de semeni. Copiii și tinerii sunt
daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru Biserică şi pentru popor.
Prin educaţia lor
creştină, ei pot deveni nu doar buni cetăţeni ai patriei terestre, ci şi
cetăţeni ai patriei cereşti, adică sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe, ca
de pildă cei opt sfinți din familia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare sau din
familia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.
În spațiul școlar,
pentru o educație integrală a elevului, este relevantă valorificarea specificului
formativ al educației religioase. Ora de Religie contribuie la dezvoltarea
identității personale, la cunoașterea valorilor spirituale și culturale ale
umanității, propune elemente de morală aplicată, necesare sănătății spirituale
a persoanei și a comunității.
De aceea, în acord cu
documentele educaționale internaționale, care pun accent pe importanța
cultivării valorilor în școală, elementele de conținut ale disciplinei școlare
Religie nu sunt centrate numai pe însușirea de cunoștințe, ci și pe dobândirea
de abilități și comportamente, atitudini și valori.
În baza cooperării
dintre parohii și școli, se continuă și anul acesta tradiția Bisericii noastre
de-a ajuta copiii din familiile defavorizate, oferindu-le ghiozdane, rechizite
școlare sau haine.
Ne rugăm Domnului
nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților să dăruiască pace și
bucurie, sănătate și ajutor tuturor elevilor, părinţilor, învățătorilor și
profesorilor în noul an școlar 2026-2027!
Cu multă prețuire și
părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu