Ce mod mai frumos de a celebra limba română decât oferindu-i un spațiu în care să trăiască prin cărți ….și prin oamenii ce le vor citi ?!
În ajunul Zilei Naționale a Limbii Române, ziua ce ne amintește de una dintre cele mai puternice legături ale românilor din diaspora cu țara, în Franța, într-o biserică plină de oameni ce s-au rugat în limba română, am anunțat unul dintre cele mai importante demersuri din cadrul proiectului 𝑹𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒊𝒂 𝒊̂𝒏 𝒑𝒐𝒗𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒗𝒊𝒊 – 𝒍𝒊𝒎𝒃𝒂̆, 𝒕𝒓𝒂𝒅𝒊𝒕̦𝒊𝒆 𝒔̦𝒊 𝒅𝒊𝒂𝒍𝒐𝒈 𝒄𝒖𝒍𝒕𝒖𝒓𝒂𝒍 : 𝐢̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐢𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐍𝐢𝐬𝐚.
Un proiect pe care l-am inițiat și îl coordonez, derulat de Asociația Vasile Tomoiaga în parteneriat cu Biserica Ortodoxa Română din Nisa și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
”Casa” cărților va fi Centrul Cultural la care părintele Radu Totelecan lucrează acum cu multă dăruire.
Fondul de carte al bibliotecii va fi gândit pentru toate categoriile de vârstă și va cuprinde atât opere ale marilor clasici, cât și literatură contemporană, istorie, cultură și civilizație, enciclopedii, carte religioasă, volume dedicate personalităților românești, precum și cărți ale scriitorilor moldoveni de limbă română.
Și, foarte important, cărțile vor putea fi împrumutate. Nu vrem ca ele să rămână doar frumos așezate pe rafturi. Vrem să circule. Să ajungă în casele oamenilor, în mâinile copiilor, ale părinților și ale bunicilor.
Ne dorim ca biblioteca să devină un spațiu al comunității, așa cum este și biserica: un loc în care copiii să descopere literatura română, părinții să găsească povești pentru cei mici, bunicii să redescopere autori dragi și în care generații diferite să se întâlnească în jurul unei limbi comune: limba română.
Iar de Ziua Limbii Române începem să construim un astfel de loc. Împreună cu comunitatea, pentru comunitate.
E modul nostru de a spune : 𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐢, 𝐥𝐢𝐦𝐛𝐚̆ 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆ !




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu