În studenție și puțin după aia puteam scrie un ghid al călătoriilor cu trenul, în care să scriu despre tarifele nașilor (și prenumele lor), gările în care se poate dormi în condiții optime dar cea mai mare parte a cărții ar fi fost dedicată sabotării Căilor Ferate Române prin neplata biletului. Aș fi început cu clasica și binecunoscută metodă a coborârii din tren și a urcării în vagoanele din spate, unde fusese deja nașul. Un fost coleg de facultate și de cameră, Liviu Andreica, s-a prăpădit într-o astfel de împrejurare. A fost lovit, în halta Craiovița Nouă, de un tren care trecea pe o linie alăturată.
Altă metodă folosită era a plimbării biletelor dintr-o parte în alta a trenului. După ce erau verificate biletele dintr-un vagon se strângeau mai multe și pleca cineva cu ele spre o zonă unde erau cei fără bilet. Apoi venea un grup cu biletele, arătându-i nașului că au fost verificate.
Mai pot aminti alte metode dar scriu acum despre una pe care o pot breveta. Cu câți blatiști am vorbit, niciunul nu mi-a zis că a făcut așa ceva. Am găsit un loc în care încăpea un tip de vreun metru și 70 de centimetri și vreo 70 (ulterior mai bine un pic) de kilograme.
Cine a umblat cu trenurile anilor '80-'90 a văzut că de-o parte și de alta a ușilor culisante de la capătul vagonului sunt niște uși dreptunghiulare, care se deschid cu o cheie pătrată, ca la ușa WC-urilor. Am fost curios să văd ce e în spatele lor. Cum nu aveam cheia necesară, am deschis cu două monede de 25 de bani ținute paralel, între degete. Așa am aflat că acolo e un spațiu ce avea înălțimea vagonului. Chiar mai mult, dat fiind că nu avea nimic în partea de jos, se vedeau liniile de cale ferată... Spațiul ăla era destul de încăpător, stăteam lejer acolo, cu dimensiunile de atunci! Norocul meu e că erau sudate niște plăci metalice la colțuri, pentru întărirea pereților. Pe unele puneam picioarele, de altele mă țineam cu mâinile.
Rugam vreun student, militar sau alt reprezentant al categoriilor care iubeau blatiștii să îmi bată în ușă după ce trecea nașul, să pot ieși. Și mai aveam o rugăminte. Exista riscul ca nașul sau altcineva care trecea pe acolo să lase ușile culisante deschise și nu mai puteam deschide ușa ascunzătorii mele, care se deschidea către interiorul vagonului. Îi rugam să închidă ușile respective, să pot ieși și eu. Altfel aș fi fost găsit la fier vechi, când se dezmembra vagonul!
Ce Nicolaiciuc sau alți directori care au furat CFR-ul din toate pozițiile?! Recunosc, am dus la pieire o companie care a ajutat atâta lume. Un naș zicea cândva, după ce-și primise porția: ”Mulțumesc, măi băieți. Cu voi mi-am făcut casa, mi-am luat mașina, am făcut nunți la fetele mele...”.
Ioan BUDA TZETZU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu