Cinci ani de „redresare” se încheie cu o factură pe care o vom plăti mult timp de acum înainte!
Pe
31 august 2026, PNRR se încheie
Nu se stinge cu surle și trîmbițe, cum a fost
lansat, ci cu scandal. Cu un ultim pachet de legi votat în regim de urgență, cu
un jalon pe cărbune blocat în negocieri pînă în ultima clipă, cu spitale
netermiate și cu o factură pe care o vor plăti și copiii noștri.
E momentul unui bilanț adevărat. Nu al celui pe care
ni-l dă Guvernul.
De
la 29,2 la 20,1 miliarde
România a plecat, în 2021, cu o alocare de 29,2
miliarde de euro. Cinci ani mai tîrziu, după renegocierile din 2023 și din
iulie 2026, planul valorează 20,1 miliarde. Aproape 9 miliarde s-au dus pe apa
Sîmbetei.
Nu toată diferența este „pierdere” în sensul strict.
O parte e împrumut la care s-a renunțat – proiecte scoase din calcul, pentru că
nu mai puteau fi terminate la termen. Dar o altă parte sînt penalizări clare,
pe jaloane neîndeplinite. Ultima, de 770 de milioane de euro, a picat cu doar
cîteva zile înainte de închidere: legea salarizării unitare, amînată din 2022
din calcul electoral, n-a mai fost adoptată la timp.
La finalul programului, România a reușit să absoarbă
efectiv circa 13 miliarde de euro. Nu 80, cît promitea fostul președintee Klaus
Iohannis. Nu 29, pentru cît a semnat guvernul. Treisprezece.
Cărbunele
care ne-a costat de două ori
Cel mai grav episod al ultimelor luni n-a fost un
accident. A fost o alegere impusă din exterior, cu consecințe pe care le
suportăm chiar acum și care se vor agrava în iarna care vine. (Citiți și textul
de AICI!)
Jalonul 119a din PNRR obligă România să scoată din
funcțiune încă 710 MW de capacitate pe cărbune, pînă la 31 august. Numai că
anul acesta Dunărea a coborît la cote istorice, hidrocentralele au fost
afectate, iar centrala de la Cernavodă și-a oprit ambele reactoare. Exact în
acest moment, Bruxelles-ul a cerut închiderea grupurilor rămase pe cărbune de la
Turceni și Craiova.
Guvernul a încercat să le mențină în funcțiune.
Comisia a răspuns cu amenințarea unei corecții de pînă la 1,8 miliarde de euro
și cu riscul blocării a încă 8,8 miliarde din ultimele cereri de plată.
Penalizarea directă pentru jalonul propriu-zis: 770 de milioane de euro.
Așadar, dacă închidem centralele, riscăm iarna fără
curent suficient. Dacă nu le închidem, plătim miliarde din PNRR. Aceasta este
alegerea pe care „redresarea și reziliența” ne-au lăsat-o.
Nu e o coincidență. Este exact ce spuneam în 2021,
cînd s-a decis concedierea a 1.500 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia,
din care apoi doar 350 și-au mai găsit de lucru. Închiderea termocentralelor pe
cărbune, fără o alternativă gata de funcționare, pune în pericol siguranța
sistemului energetic național. A trebuit să vină o secetă istorică pe Dunăre ca
toată lumea să vadă, cu ochii ei, ce înseamnă asta.
Banii
care s-au pierdut fără urmă
În mai 2026, Curtea Europeană de Conturi a publicat
un raport dur despre întregul mecanism de redresare european, nu doar despre
România. Concluzia lui este că informațiile publice despre cine primește banii,
cât costă efectiv proiectele și ce rezultate au produs sînt insuficiente.
Comisia Europeană însăși nu colectează sistematic
date despre sumele plătite pe fiecare măsură, nici atunci când statele membre
le au.
Cu alte cuvinte, un mecanism de sute de miliarde de
euro, construit pe principiul „banii merg spre jaloane, nu spre costuri reale”,
e atît de opac încît nici auditorii europeni nu pot spune cu precizie unde s-au
dus toți banii.
La noi, cazul microbuzelor electrice, achiziționate
din fonduri PNRR la prețuri exorbitante, rămîne exact acolo unde a fost anul
trecut: fără anchetă finalizată, fără răspunderi stabilite. Un an de tăcere
instituțională, pentru o achiziție care a sărit în ochi din prima zi.
În 2022 spuneam că PNRR e noua lesă prin care
Uniunea Europeană controlează guvernul de la București, că Mecanismul de
Cooperare și Verificare nu a dispărut cu adevărat, ci s-a mutat în jaloanele
PNRR.
Trei ani mai tîrziu, un singur amendament votat de
Parlamentul României la legea decarbonizării a fost suficient pentru ca un
purtător de cuvînt de la Bruxelles să amenințe cu blocarea a 8,8 miliarde de
euro. Nu e o teorie. E mecanismul, funcționînd exact așa cum a fost proiectat.
Bilanțul
PNRR nu a fost planul de redresare pe care ni l-au
vîndut în plină pandemie. A fost un fel de a ne supune și mai mult față de
Comisia Europeană, de a modela economia românească în dezavantajul țării și de
a adopta ”reforme” legislative care au dus la conflicte sociale majore și au
divizat și mai mult societatea.
E adevărat că s-au făcut și lucruri bune – ceva
infrastructură critică, dar aceasta a fost foarte scump plătită. Pentru cîteva
miliarde de euro, din care am făcut niște kilometri de autostradă și cîteva
spitale, am dat totul peste cap, iar consecințele le vom trage multă vreme de
acum înainte.
Practic s-au realizat: mai puțin de 60% din
autostrăzile promise, sub o treime din spitalele promise inițial, iar restul
proiectelor rămase se termină pe alte surse (SAFE, coeziune, buget de stat),
adică tot pe datorie publică, doar mutată din contul PNRR în alt cont.
Una peste alta, PNRR nu a redresat economia, nu a
acoperit pierderile din timpul pandemiei de Covid 19, așa cum ni se promisese,
ci a cîrpit pe ici, pe colo și, mai ales, s-a dovedit un alt instrument de
control asupra statului român.
În absența unei guvernări cu viziune, capacitate de
execuție și voință politică, am putea spune, ca românul obidit în toată istoria
lui, că e bine s-a făcut și atît. Dar e o consolare, nu o mare izbîndă. Daraua
e mai mare decît ocaua.
Europarlamentar Claudiu Târziu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu