Volumul de poezii ''LA CASA DE NEBUNI''este o carte deosebită, scrisă într-un spirit al dreptății, al adevărului,al credinței și al speranței.Scriitoarea MihaelaCD este un OM bun și drept cu o gândire pozitivă, independentă, autentică și luminată.
În poeziile sale din volumul''LA CASA DE
NEBUNI'' sunt proiectate într-un stil original diverse aspecte ale
vieţii îngrijorarea și supărarea în care se află acum omenirea dar și alte
subiecte pe care le dezbate în diferite ritmuri, prin îmbinarea temelor într-o
splendoare a expresiei poetice ce descrie natura relațiilor umane.
Prin trăirile pe care le exprimă într-un limbaj etern
al iubirii de oameni, al bunătății gândurilor și acțiunilor sale, poeta Mihaela
CD atinge sufletul cititorului ce lucrează și se transpune în mod
științific la nivelul omenirii.
Având în vedere experiența bogată a poetei Mihaela CD
care ajunge la inima cititorului cucerind-o prin simțire poetică, autoarea
construiește acest nou volum de poezii ''LA CASA DE NEBUNI'' printr-o
analiză corectă, prin exprimarea sinceră a sentimentelor,prin îmbinarea
formelor de gândire și conștiință.
Scriitoarea Mihaela CD prin harul cu care a fost
înzestrată transmite poetic folosindu-se și de latura filozofică care
despică și dezvăluie esența lucrurilor realizând scoaterea realității în
lumina soarelui prin morală și credință, răscolind inima cititorului.
Poeta Mihaela CD combină cu deosebită măiestrie emoția cu mintea,
instinctul cu inteligența, idealurile cu realitatea, eternitatea cu clipa,
într-o întâlnire comună a entității poetice cu entitatea filozofică
valorificând experiența pe calea creativă.
Poeta Mihaela CD și-a denumit noua carte ''LA
CASA DE NEBUNI'' pentru că autoarea vede pe bună dreptate lumea în
care trăim ca și o ''casă de nebuni'' unde parcă toate
sunt neînțelese sau înțelese prost, valorile fiind inversate, iar legile
sunt bizare și strâmbe. Lumea este năucită de tot ce se întâmplă iar pe poeta
Mihaela CD o înfioară această stare în care drepturile omului sunt viciate
și oprimate, umilința și suferința sunt la ordinea zilei iar omul
de rând aleargă profund mâhnit.
Cartea ''LA CASA DE NEBUNI'' cuprinde 17 capitole,
construite pe idei și teme diferite fiind însoțite de picturi digitale
într-un design de excepție realizat de artista Mihaela CD. Picturile sunt
semnificative și inedite având titluri grăitoare ce se combină perfect cu
poeziile într-un val filozofic de
modernitate Titlurile picturilor sunt: Ideologii, Mărul discordiei, Mozaic
Planetar, Labirint celular,Protecția iubirii, Dor de mare, Rădăcini,Percepții confuze,
Focul din mare, Lumi paralele, Reflexia gândurilor,Interferențe spațiale,Îmbrățișare
solară, Scufundare, Deleted memories,Oglinda vieții,Curcubeul speranței.
Capitolul 1 Jocuri de culise
Poeta călătorește prin viață și răspunde la întrebări retorice pe care
și le pune la încercările de pe pământ, fără să cunoască astăzi ce va fi
mâine considerând că nu e bine nicicând să spui ''niciodată'' dar din cauza că este multă nedreptate și strâmbătate
speră într-un singur Dumnezeu salvator care le poate îndrepta și cu multă
răbdare grijă și bunătate viața va putea fi iar frumoasă. ''Niciodată
să nu spui niciodată/ Căci soarta-ți se întoarce în zbor
mut /Și tot ce tu n-ai fi crezut vreodată/ Se-ntâmplă deodată cum
n-ai fi vrut. ''(Niciodată)
Poeta compară metaforic globul pământesc cu o casă, dar nu cu o casă
normală ci cu una ''de nebuni'' în care vor să ia mamelor,
dreptul și rostul vieții, de a-și mai crește și educa copiii creștinește,
lăsând noile vlăstare debusolate, fără a cunoaște respectul față de părinți,
umanitate, societate,valori vechi ,datini, tradiții.
Noile legi vor oameni slabi pregătiți, fără valori constructive, fără
sentimente de familie,fără dorința de pace și progres,care să trăiască izolați
și timorați. Pentru a restrânge comunicarea s-au creat măști de răutate
care cu foarte mare greutate se mai pot preschimba în dreptate. În întreaga
lume teroarea în complot rărește omenirea iar pe cei rămași îi face humano-roboţi,
încât nimic nu mai e sfânt pe pământ. Așa zisa democrație este o
distrugere a noilor generații,o secare a tradițiilor, a obiceiurilor și
datinilor din străbuni, iar credința este pe cale de dispariție căci suntem
atacați din umbra morții neurologic, psihic, cultural, social, vrând să ne facă
niște slugi îngenuncheate și subjugate lipsite de putere ce vor
răbda și vor accepta toate josniciile lor.Speranța scriitoarei Mihaela CD
se îndreaptă spre Bunul Dumnezeu: ''Veni-va vremea când o să vă-nvingă/ Din
CERURI bunul nostru Dumnezeu /Să vă ASCUNDEŢI căci o să vă ningă/Cu
fulgii mari ai otrăvirii voastre alizeu!''( La casa de nebuni) Dreptul
nostru la sănătate și la libertate nu poate să ni-l ia nimeni
chiar dacă știm că suntem vânduți la tirani prin josnicii făcute de cei
lipsiți complet de omenie.Însă așa cum bine spune autoarea sunt lucruri pe care
nu vor putea să le cumpere, acolo în veșnicie banii lor nu vor avea valoare: ''Pleca-veți către
veșnicie/Odată cu întreg norodul/Dar într-a voastră
josnicie /Credeți că veți plăti IRODUL.''(Josnicie)
Dorim cu râvnă pacea, fiind legați de strămoși, dar aripa ne este frântă,
poporul se zbate și oftează căci toate merg din rău în rău , apar războaie ce
pun omenirea la zid iar pe altarul durerii multe vieți și lumini se sting:''Pe-altarul
durerii jerfindu-se clipa /Se tânguie-n șoapte și lacrimi de
dor /Dar unde ni-i vrerea? Zdrobită-i aripa?/Grotesc ni-i lovită
de-un ieftin topor''(Pe-altarul durerii)Durerile preschimbărilor în
rău sunt prezentate excepțional de autoare în versurile sale: ''Dreptatea-i
strâmbă pentru nevoiași/Și-i o croială dreaptă pentru farisei/ Suntem doar
bieți neputincioși și lași/Și-n jugul nedreptăților zâmbim atei.''(Neputincioși
și lași) Și făcând apel la Bunul Dumnezeu poeta speră
să dispară răul: ''De vă aude Dumnezeu cel sfânt /Dreptatea din
cer să o coboare/Și facă-vă frunze căzute-n vânt/ Spre alte vremuri călătoare''(Preschimbare
în bine) Din versurile poetei orice preschimbare se vrea a se face și
oricât sunt prezentate de brodat ''Orori ce-s cu fața brodată/Ce-au
fost cusute cu ață!''(Cusute cu ață), noi vom rămâne în
crezul nostru sfânt pentru că ne-am născut și am venit ca
să rămânem pe acest pământ:''Și-oricât ați dori să ne
preschimbați/De-n zale grele-nchideți crezul sfânt/ Ne vom TREZI cu
toții tați și frați/Venit-am să rămânem pe PǍMÂNT!'' (Venit-am
să rămânem pe Pământ!)
Capitolul 2 Comedie tragică
Autoarea Mihaela CD ne face o prezentare a''Alaiului grotesc''
căci tot mapamondul e condus de samsari în haine de circ și parcă ''Nu-i
nimeni să vadă cum șade prostia /La masa tăcerii cum se ghiftuiesc
/Și-acolo se scrie murdară hârtia /De sângele celor ce înnebunesc.'' (Alaiul
grotesc) Deși pentru unii pare o cursă, un joc : ''Nebunii
se-ntrec în curse de foc/Și-alunecă banii murdari în zadar/Se-ncinge folia și
totu-i un joc/Atât de perfid,opresiv și murdar /Ce roata învârte bătând pe
loc /Același ac pe un nebunesc radar.'' ( Drumeți în
nebunie), autoarea încearcă într-o dorință de ''Balans
poetic'' să explice că viața nu e doar iubire și flori, mincinoșii
se cred zei deși nu sunt, adevărul iese la iveală iar binele va triumfa și
răul va fi lichidat: ''Căci scena vieții-i pentru bine /Și răul TOT va
fi curmat/Voi viermi ce sunteți plini de sine / Culege-veți ce-ați
semănat !''(Bieți arlechini)
Răutatea apare peste tot și ne întoxică mintea cu frica și teroarea
iar acestor ''arlechini''cu suflete reci și seci ce ne stau în
cale și care cred că au puteri de zmei, le va veni vremea ''Și tabla de
șah se tot golește/ Pionii-s luați pe sus și-arestați''(Tabla
de șah) Dar chiar dacă '' Greii lumii azi vând gogoși'' autoarea
îi cere milă lui Dumnezeu: '' Iartă-i Tu, Doamne că nu știu/Într-un nor
de neputință/ Și-n sufletul care-i pustiu/Nu mai au pic de credință''(
Iartă-i Tu, Doamne) Iar dacă pe pământ ei pot să facă legea lor, în
Raiul cel sfânt nu vor putea să ne mai urmeze pentru că acolo nu vor fi
primiți cei răi: ''Aripa sufletului nu o puteți reteza/Chiar de-om
pleca spre nemurire/ Spre Rai să ne urmați nu-ți cuteza/Acolo
unde-i blândă pace și iubire.'' (Porți închise)
Capitolul 3 Planeta hipnotizată
În acest capitol scriitoarea Mihaela CD face o sinteză a stării de fapt, a
hipnozei generale care întunecă și adoarme simțirea,oamenii fiind
neputincioși, fără vrere, fără voință, parcă sunt prinși în lanțurile sclaviei
și nu se mai pot elibera:''Ne adoarme nesimțirea în trăire/Și ne-a
amorțit voința în priviri/Și ne spunem șoapte mute în neștire/Bieți mimi
orbecăind prin nişte trăiri''(Umbre moi) Și chiar dacă suntem
văzuți:''-Doar o gloată de tâmpiți/ce pe mări își plimbă dorul/Să
priceapă că-s vânduți,/într-o mondială piață!''(Vânduți în mondială
piață) totuși scriitoarea adresează un îndemn la omenie, la
unitate, la vrednicie, la demnitate și credința spre biruință pentru că
umanitatea trebuie transmisă mai departe, trebuie lăsată moștenire, nu
poate fi distrusă! Trebuie să ne strângem împreună precum Carpații în arc,
numai așa vom putea să ne unim inimile spre libertate iar acest timp pentru
unire a venit fiindcă poporul s-a săturat de rău și este plin de furie. În
acest sens un exemplu elocvent este Canada unde poporul s-a ridicat
și-a ales să ceară să poarte cununa libertății cu sufletul curat, a ales să se
trezească : " Fiți voi oameni de-omenie /Vrednici pe-al vieții
drum/Nu lăsați umanitatea /Ca să se transforme-n fum/Rupeți lanțuri de
sclavie/Și -n dreptate să luptăm/Să fiți demni pentru vecie,/ Moștenire s-o
lăsăm.''(Demni pentru vecie), căci "Voi
popoare să nu plângeți/ Iar credința s-o păstrați/ Într-o zi o să vă
strângeți/Și-o să redeveniți frați!''(Într-o zi )
Pentru că scriitoarea Mihaela CD este optimistă și crede în puterea dreaptă
a mulțimii,a unirii inimilor pentru libertate se adresează celor răi așa:''Voi
politruci și voi bieți atei/Ascundeți-vă!Veni-vor Ei!''(Voi politruci și
voi bieți atei) pentru ca exista acea credință în
izbânda binelui:''Și forța noastră astăzi va înfrânge/Tot răul ce cu silă
l-ați zidit/Și bunătatea pură va învinge/Căci inimile toate le-am unit!'' (Inimi
unite pentru libertate)
Dar indiferent ce oamenii ar hotărî sau ar face, Dumnezeu are ultimul
cuvânt iar autoarea Mihaela CD și în acest capitol își exprimă
această credință:''Și-n timp ce alte MOJICII prepară/ Să facem PACE
sfântă pe pământ/ Domnul cel Sfânt din CER coboară/ Ca să ADUCǍ lege nouă
pe Pământ! (Veni-va lege nouă pe Pământ!)
Capitolul 4 Serpentine periculoase
Pentru cei mari și puternici criza în care am ajuns este considerată ca o
joacă,căci schimbă legi,schimbă reguli și cred că pot să facă ce vor alunecând
pe serpentine foarte periculoase care în cele din urmă le pot fi și lor
fatale:''Pe sinuoase serpentine /Pornit-a umanitatea /Și-n zările
briliantine /Țipă zvâcnind demnitatea '' (Pe sinuoase
serpentine) iar autoarea prezintă realitatea acestor jocuri
periculoase care sunt percepute de unii ca niște jocuri pe calculator: ''Joaca-i
cu-ntreg mapamondul /Crezând cǎ-i un joc de ordinator /Dar când își
termină rondul /Ei se vor destrăma sfâșietor /Pe caldarâmul străveziu/ Bieți
pași lasă umbre mici tăcute/ În lume s-a făcut târziu /Căci le plâng vorbele
prefăcute''.(În lume s-a făcut târziu) Și chiar dacă acum se
dansează încă la ''Balul morții'' și chiar dacă ''Plătești
un preț pentru trăire/Și pentru drumul ce-ai ales'' (Prețul succesului), va
veni și vremea când ''Judecata din urmă o să vie/ Pe cerul
nedreptăților lucind/ Și-acolo jale cruntă o să fie/Mișeii-n întuneric
buimăcind'' (Judecata din urmă) pentru că ''legea
Sfântă este dreaptă /Vine vremea bieților atei/Domnul nu-ntârzie,așteaptă/C-o
notǎ de plată-n chip de zei ''( Nota de plată)
Jocul acesta periculos care poate să distrugă însăși umanitatea este o''cură
de îmbogățire'' pentru unii care nici măcar nu realizează că își
pun în pericol și viitorul copiilor lor:''Și îmbătați de-atâta ură / Se tot
împănează-n falsitate/Cei grei aflați la grasă cură /De îmbogățiri și
lașitate!''(Cura de-mbogățire) Dar chiar dacă azi"Planeta astăzi
de zor tușește/ Și glasu-i este tot mai răgușit''...'' Vine vremea liniei
finale/ Când toți cei ce-s vinovați vor plăti/Căzând printre ale lor
spirale /Și-n apele limpezi ne vom clăti.'' (Ape limpezi)
Capitolul 5 Balsamul inimii
Poeta Mihaela CD prin acest capitol vine să oblojească rănile lăsate
de timpurile pe care le trăim ''Viața noastră nu-i la APUS/ Ne-nrudim cu
fericirea /Pe plâns de azi lacăt am PUS' '(Lacăt pe plâns) încercând prin
versuri sublime să pună pansamente pe sufletele cititorilor
prin poezii pline de sentimente de iubire, de dragoste sinceră, cuvinte
de alinare făcând plimbări prin ''timpuri
nedurute'':''Aroma vremilor trecute/ Doar o secundă să-mi mai dai/Și-a'
timpurilor nedurute/Să mai trăiesc în acel rai.''(Timpuri nedurute) și prin''seri
tomnatece de dor'': '''Iubirea-și cântă nemurirea /
Ș-amorezați dansăm în ploi/Ș-avid ne trăim dăruirea /În clipe de extaz în
doi'' (Seri tomnatece de dor)Acest capitol este
într-adevăr un balsam pentru inima căci iubirea, a fost, este și va fi
întotdeauna un leac puternic cicatrizant:''Să rogi miresmele din floare/Să
te alinte c-un sărut/Să implori razele de soare/Să-ți curme dorul cel durut''(Nebuna
dragoste)
Sătulă de atâta supărare provocată de criza întregului glob poeta anunță ,,Venit-a vremea
să fiu fericită''căci acest lucru îl putem spune cu toții, ne-a ajuns
durerea, amarul, necazul, supărarea, și vrem puțină bucurie,vrem raze de
soare pudrate cu zâmbete: ''După ani mulți de dureri amare/ Venit-a vremea
să fiu fericită/ Nu-mi știe nimeni dorul din cărare/ Și nimănui nu-i pasă
dacă-s necăjită''(Venit-a vremea să fiu fericită) Bucuria vine
din versuri de dragoste profundă, care învinge în orice vremuri,la bine și la
greu,prin soare sau ploi,în orice circumstanțe:''Să mă iubești cu dragoste
nebună/ Când fi-vom de nevoi loviți.../Și cu dragoste să-mi întinzi o mână
/Oricât am fi de chinuiți...'' (Să mă iubești) și
oriunde în lume:''Oriunde pașii ne-ar purta/ Cât inima în piept
îmi bate /Tu ești al meu, eu sunt a ta /Și nimic nu poate străbate /Oriunde-n
lume ne-am afla'' (Prin oricare vremi)
Amintirile tinereții și ale iubirii aduc surâs, fericire, romanță, trăire
și speranță, nemurirea binelui și extaz de dor ca o boare de vânt ''Cel
mai frumos cântec de iubire/Noi ni l-am fredonat numai în doi/
Tineri și-amorezați din iubire/Ne-am adorat în soare și în ploi'
'(Romanța noastră) iar toate acestea rămân
nemuritoare și veșnice așezate pe un fir de poveste: ''Te
voi iubi până la urmă /Până la cel din urmă ceas /Iubirea
nimenea n-o curmă /Nici acel ultim parastas''...''Și va
rămâne-n veșnicie/Zâmbind prin raze celeste/Cu aceeași statornicie/ Iubind
pe-un fir de poveste.''(Iubind pe-un fir de poveste)
Capitolul 6 Vis marin
Acest capitol tinde să ne țină oarecum în același registru al
fericirii și iubirii dincolo de stele, cu un dor de mare, albastru:''Albastrul
ne cuprinde iar și iar/Adormim pe vechiul țărm de
mare/Ce-aduce clipe străvezii în dar/Fluturând iubirea noastră-n
zare'' (Albastrul ne cuprinde) dar și cu o
oarecare melancolie,cântând iubirea prin''oglinda destinului '':
''Și împletesc din vise armonia/ Ce se alintă-n cântecul difuz/ Și
mă încolăcesc cu melodia/ Însă mirajul să-l opresc refuz'' (Oglinda destinului) străbătând gândurile cu foșnetele naturii:
'' Și-un tril de glasuri se aude/ Din dezghețată primăvară/Un
foșnet scurt de umbre ude/ Trezirea-n spirit o prepară.'' (Sărut delicat) și îmbătându-ne
cu ''verde culoare'':''Și din soare vor să guste/ Raze pline de candoare/
Iar tulpinile robuste/ Să prindă verde culoare'' (Verde
culoare). Dansul versurilor ne poartă prin anotimpuri,pe malul mării
prin ''Valsul toamnei'' unde:''Un biet
pescăruș se-ntoarce la mal/ E trist că-i plecată vara și-și cere/ Un
ultim zbor măreț peste val'' (Valsul toamnei)
Cu eleganța-i binecunoscută poeta Mihaela CD ne poartă pe mare unde ''Marea
se scurge-n pietrișul privirii/ Ș-apoi se sparge-n înspumate valuri /Tolba cu
vise-i sortită pieirii.. /Că-n drumul său izbitu-s-a de maluri ''(În
brațele tale) și apoi în pași de dans să ne lăsăm seduși de
iubire:''Mai am la tine o restanță /Să te iubesc și să te ador /Și-n pași de
dans cu eleganță /Să plutim lin precum un condor'' (Mai am
la tine o restanță) sau măcar să avem ''O speranță
împrumut'':''Dă-mi o clipă de uimire/ Un mic gest și un sărut/ Dă-mi măcar o
amăgire/ O speranță împrumut!'' ( O speranță împrumut)
În versurile autoarei Mihaela CD, trăirea înverzește în gând de
pace deși cerul e gri,de plumb încărcat,gândul ei planează lin iar
vântul tace ca un sărut delicat
Capitolul 7 Rădăcini
În acest capitol ne aflăm tot într-un registru de poezii
răzvrătite dar de această dată este vorba de ''răzvrătirea'' împotriva
morții, a vieții prea scurte, a rădăcinilor care ți se retează și rămâi orfan
și trist. Toți avem în familii rude plecate la cele veșnice și le
ducem dorul și ne rugăm pentru sufletele lor.Iată că și poeta Mihaela CD,
ca un bun creștin dorește ca prin rugile sale în versuri, pe care le trimite la
Dumnezeu, să-i primească în Împărăția Sa pe toți cei plecați dintre
noi și să le fie iertate toate greșelile și ispitele lumești și să-i așeze de-a
dreapta Sa: ''Primește-i în Împărăția Ta/Pe toți cei dragi ce-au plecat
dintre noi /Nu-nchide poarta și nu pregeta /Iubește-i pe toți, pe vechi și
pe noi ''(Pomelnic) Dorul pentru cei dragi plecați este atât de
sincer exprimat în versurile:''Mă-ntreb în gând de știți că vă
privesc/Plecații mei prin vremea cea trudită/ Oare voi știți ce mult eu
îmi doresc/ În brațe să vă strâng pentr-o clipită?''(Doruri despletite)
Veșnicia este privită ca o ''lume sfântă''
unde părintii plecați sunt protejați de
a nu mai trăi vremurile ciudate de azi: ''De-ați retrăi acuma pe
pământ/ Părinți cu inima atât de zgâriată/Ați muri iar...ca frunza-n vânt/Căci
v-ar zdrobi ființa speriată''...''N-ați rezista voi dragi părinți/Văzând
atâta rău și nedreptate/Și-ați plânge și-ați striga la sfinți/ -Opriți acum
sfidarea de dreptate!''(De-ați retrăi acuma pe pământ) Tot
rădăcinile sunt cele care o fac pe scriitoarea Mihaela CD să își
amintească de alte vremuri trăite:''Cui crezi că-i pasă de ce-a fost?/Cei
tineri nici n-or ști vreodată/Ce-am trăit noi...le pare-un post/ Fără
''online'' lumea pare ciudată'' (De câte ori îmi amintesc) iar
visul o poartă într-o plutire:''Se poticnește-n umbra sorții/Când
deznădejdea mă apasă/ Dar stă proptit în pragul porții/ Ce-mi poartă gândul
către casă''( Plutire în vis)
Dorul pentru tatăl său este arzând și puternic în inima poetei Mihaela
CD care se simte încă în suflet un copil: ''Chiar dacă am îmbătrânit,/În
suflet un copil îmi cântă /Te caut tată, trunchi rănit / Îți caut râsul ce
mă-ncântă'' (Mă arde dorul dragă tată!) și care
își caută tatăl în vis: ''Te mai caut cu-aceeași durere în glas/ Te
plâng încă mut și în suflet te-ascund/Ești frântă durere,
mi-ești unicul pas/Și mi-e dor și te strig prin străfund''(Te caut
tată în visul meu)
Sunt răscolitoare versurile ce amintesc de copilăria autoarei și de relația
extraordinară cu tatăl său:''Și-n sufletul meu blând de copilă/ Tata-mi
era pe veci eroul meu/ Știind că-mi este pururi stavilă/ Și-o să mă apere
de rău mereu.''(Suflet de copilă) ...''Când eram mică
de-o șchioapă /Și-am sesizat că unii oameni mor/L-am întrebat pe tata-ndată/De
va pleca ce fac cu al meu dor''...''Și tata mi-a promis spunând / Că el n-o să
plece niciodată/Iar eu aveam mereu în gând /C-a fi lângă mine viața toată ''(Acolo
Sus)
Capitolul 8 Lagărul minții
Și în acest capitol poeta Mihaela CD își manifestă dorința ca toate relele
să dispară în neant, pe vale, să nu mai picure în suflet nici dor și nici
jale, adevărul să iasă la lumină iar dreptatea să fie grănicer și minciuna să
fie sortită pieirii,să iasă din acest lagăr al minților.Căci așa cum spune
poeta ''Sufletu-mi tremură ruginit/Că nu ne vede nici un zeu/ Și
pământul plânge răstignit/Poate ne-aude Dumnezeu!'' (Nici un
zeu)
Poeta ne vorbește de''vibrații polare''ce''aruncă cenușă
peste pământul înghețat/Sărutând indecent gura izvorului nedreptăților
obscure'' (Vibrații polare din lagărul minților) și
suntem ''Reduși și ca să mai gândim/Ne vor la abator degrabă/Cât de
curând ca să murim /Iar ei de planuri să își vadă!'' (Scena incandescentă) pentru
ca ''Mulți suntem și vă stăm în cale /Luați arme și
ne-mpușcați /Fără atâtea protocoale /Ne omorâți, de noi scăpați!'' (Arlechini
pe scena vieții)
Și pentru că am fost lăsați să fim muritori și să plecăm toți, poeta
se întreabă''Și nu poți înțelege/De ce noi toți plătim?/Dar cine să
dezlege?/ Cum să ne pregătim?''( Fără lămurire) căci ea
observă cât este de firavă această flacără a vieții:''Pe-altarul
florilor de mai/ Pâlpâie-ncet flacăra vieții / Ce-o stinge-un fluierat de nai
/Ca vântul, cu puterea ceții ''(Flacăra vieții)
Și pentru că vede atâta suferință și atât de multă nedreptate poeta
propovăduiește mereu iubirea și bunătatea : ''Minți luminate-au
încercat /Răul din zare să-l întoarcă /Dar nu-i destul că-i încurcat /Și
bunătatea lanțuri poartă''(Iubire-ai unic leac lumesc) și parcă
simțind totuși deznodământul aproape, într-o durere profundă plină de suferință
și neputință, declara:''Opriți pământul! Vreau să cobor!''...''Nu mi-am dat
consimțământul/Nu-i nici un chip să-l strunesc/Nu vreau să văd
deznodământul'' (Opriți pământul!Vreau să cobor!)
Capitolul 9 Limbi de foc
În acest capitol ni se revelează răutatea, ura, dușmănia, mânia,
trufia și fățărnicia ce ne sunt aruncate în față în zilele de azi ca niște
adevărate ''Limbi de foc'' arzându-ne și păcălindu-ne că ele
ne încălzesc și că este spre binele nostru, dar care încă par ireale,de
neimaginat,de necrezut pentru majoritatea lumii,par niște scene scoase din
filme trucate: ''Cine-ar fi crezut vreodată /Că ar putea chiar exista /Atâta
vrere...trucată/Cine-a putut oare inventa ?''.../''Ani la rând pus-au la cale/
Omenirea s-o distrugă/ Mai la deal sau mai la vale/ De aceeași buturugă'' (Contrasens) Totul
este pudrat sub un val fățarnic: '' Fățarnice slove răzbat
prin noapte/Un clovn zgâindu-se fără vreun sens /Se-aud ale
ipocriziei șoapte.../Și întreg tabloul pare un nonsens/ ....Și-n zâmbete
perfide se ascunde/O făclie-nveninată pe furiș.../Și-ncetișor pătrund
tiptil prin unde/Fățărnicii ieșind de prin ascunziș.'' (Fățărnicie)La
fel precum fățărnicia și ironia zgârie la fel: ''Ironica vioară cântă
afon/ Se-ndeamnă să mai cânte un ceas/Și zgârie a sufletului patefon
/Căci a pierit iubirea ce-o avea în glas.''(Ironică vioară) iar
aroganța și frustrările sunt provocate de multa ură și venin adunate: ''La
casa de frustrați mai este un loc/Ce-așteaptă să te-ncumeți să pornești/
Căci acolo-i titlul tău,e scris cu foc/Cu semne, mari, arzânde
diavolești' (La casa de frustrați) Dar autoarea se
întreabă: ''Câtă putere și determinare trebuie să ai/Ani mulți la rând ca să
tot plănuiești/Cum globul întreg în bucatele să îl tai/Și
toți păpușarii la timp să-i mânuiești''...''Câtă dorință putere și
ură poți să aduni/Ca să vrei să faci atâta rău acestei lumi?'' (Câtă
dorință putere și ură)
Soluția schimbării în bine o dă tot autoarea Mihaela CD care invită
la transformare prin iubire:''Aruncă-ți rău-n valuri/Iar marea
să-l ducă /Soarele blând pe maluri /Iubirea-ți aducă!'' și
transformarea prin bunătate:''Și vă fie sabia însângerată frântă/ Răul
fie-vă transformat în cuget curat/Căci nu-i pe lume altă lege sfântă/Decât de
bunătate să fii-nconjurat!'' (Răutatea transformată în bine) declarând
''nesupunere'' față de transformarea și distrugerea
umanității:'' Te-oi renega robotic legământ/Nicicând nu voi fi de acord
cu tine/Și n-am s-accept al tău deznodământ.''( Nesupunere)
Capitolul 10 Proiecții de gânduri
Oricât am încerca să ne ținem temerile și îngrijorările doar pentru
noi, acestea se reflecta în gânduri în gesturi și mai ales acestea ne sunt
proiectate în rugăciuni.Scriitoarea Mihaela CD începe acest capitol cu un
dialog puternic cu Dumnezeu pe care îl întreabă:''Cât crezi că-i negura
mondială/ Și până când să ne tot înjosim/Acceptând o minciună globală/ Tu,
Doamne, spune: Până când ?''(Până când) continuând cu o
frumoasă rugă face apel la divinitate:''Doamne să ne faci dreptate / Căci
doar rele ni-s pe spate''...''Tu oprește-i cu știință /În Tine păstrăm
credință.''(Doamne să ne faci dreptate) În dorința de a lămuri pe cei care se cred veșnici pe pământ poeta
îi întreabă retoric:''Voi credeți că știți ce-i viața/Dar n-apreciați cum se
cuvine/Abia-atunci când cade ceața/V-apare brusc întrebarea-n vine''(Voi
știți ce-i viața ?)
Rugăciunile poetei sunt pentru dreptate și libertate: ''Dă-ne
Doamne conștiință/Dreptate și iscusință/Să fim curajoși și
bravi/Nu lăsa s-ajungem sclavi''...''Dă-neDoamne libertate/Umplută cu bunătate/
Să fim mai tari în credință/S-avem minte și știință''(Libertate și
credință) dar și pentru cei vânduți:''N-avem frică de trează
credință/ Însă oamenii-s vânduți l-atei/Într-un brâu smerit de
umilință/Salvează-i te rog, Sfinte, de vrei!''(Salvează-i Sfinte)
În lupta care se da în sufletul scriitoarei se-așează ''slove
cioplite'' iar condeiul''plânge cu lacrimi''...''Și-aștept pacea
lor să fie /Să se-odihnească-n vers
duios/ Cuminți se-așază-n poezie/ Slove cioplite-n gând
frumos.''(Slove cioplite) Căci nu numai pe poetă o deranjează
nedreptatea:''Se-ndeamnă cerul la răscoală/Și nedreptatea n-o poate
răbda/Trezind și morți și cei căzuți în boală/Să ceară libertate pentru viața
ta/Și mii de voci se-aud într-o vestire/Vin,vin, se-apropie strigând/ Pentru
cei vii amorțiți în neștire/Vin...să ne-nvie pe pământ!'' (Răscoala
sufletelor)
Capitolul 11 Nebunie galactică
Din poeziile cuprinse în acest capitol înțelegem că ''vântul
schimbării bate-n
univers'' căci ''Tot ce-i viu taie în lanțuri rupte/Iar
fața lumii vor a preschimba''(Vântul schimbării) pentru că
așa cum spune scriitoarea Mihaela CD ''Nebunie se-arată pe cerul
încins/De lupte rebele ce-s între cei tari/Ironic urlă-n zale c-un ton învins/Ai
neputinței noastre, vlăstari...''(Actorii din poze) iar
planeta este otrăvită: ''Ne-ați otrăvit planeta cu știință/Voi
oameni fără suflete și rost/ Crezând că noi cu umilă credință/ Vă vom ierta
pentru tot ce a fost''( Planeta otrăvită)
Cerul este încins de nebunia luptelor între puteri, poporul se
zbate în neputință, izolat și cenzurat, zbătându-se
cu viețile triste, plângând la porți închise iar
nebunia pe scenă dansează. Mor copii, tineri, bătrâni și nepăsarea lor
distruge sărmanele suflete rămase pe care le arde cu legi
toxice și perfide fiindcă poporul prostit nu le pricepe,
iar inimile lor se sting oftând și sperând în salvarea
divină.
Dar poeta se întreabă totuși de ce toate
acestea:'' Ce-aveți cu noi ?/Ce v-am făcut ?''.. 'Vă-ncețoșară banii/Mintea,
conștiința/ Sărmani bogați și goi atei/Voi
vindeți în obor umanitatea/Crezând că-ți reuși,voi, bieți
misei!''(Vânzarea umanității) și vede scenariul
următor petrecându-se sub o cupolă de sticlă:'' Ei ne hotărăsc a
noastră soartă/ N-avem nici timp să regretăm/Miei amărâți care plâng
la poartă/ Și n-avem drept să comentăm.''(Cupola de sticlă) În opinia poetei Mihaela CD
relele s-au făcut uneori chiar fără a conștientiza până unde se va
ajunge:''Și tot bătând câte-un cui râzând /N-ați gândit că se deschid
ferestre /Ce nu le veți închide nicicând /Către-a lumii nimiciri
terestre'' (Bătătorii de cuie )Războiul se-ncinge și ''Obuze
trec prin întregul oraș/Și lasă în drumuri dâre de fum/Pe-alocuri vezi
câte-un corp de ostaș/Și clădiri ce-s de-acum făcute scrum'' (Războiul) scriind
în fiecare zi o''istorie sângerândă'' dar
există speranța că se va afla într-o zi adevărul:''Cândva vor
ști copiii nenăscuți /Că lupta s-a dat tocmai pentru ei/Prin zile triste și cu
greu crescuți/Noi scris-am libertate pentru ei !''( Scris-am
libertate) iar pământul oftează și ''Din ceruri
îngerii ne plâng/ Și inimile-n cor vibrează/ În al eliberării crâng''( Crângul eliberării).
Capitolul 12 Între două lumi
Dreptatea se zbate între cele două lumi și o
căutăm în van:"Azi căutăm în van dreptatea/Cei mari și puternici
au cedat/Căci au vândut umanitatea/Și cu vorbe goale ne-au sedat'' (Doar
pace și dreptate) căci libertatea ne-a fost ciuntită iar dreptul nostru
la viață, pace, credință și sănătate ne este trunchiat zi de zi fără știință.''Și
în letargii se plimbă morți/N-au glas nici vrere să-i auzi/Se zbat spre
a'veșniciei porți/ Și curg șiroaie lacrimi cruzi.'' (Lacrimi
cruzi)
Viața cere viață nu povară, nu vrea lacrimi
jalnice,vrea cântec de vioară însă autoarea își pune ''Întrebări în gând":
De unde vrei să-mi mai iau putere /Căci lacrimile toate mi le-am plâns/Albit-am
de atâta durere /Ce-n inimă și-n suflet mi le-am strâns''(Întrebări în gând)
Dorul pentru viață care a fost, pentru familia plecată
și pentru bucuria de altă dată se resimte în tristețea versurilor:"Și-n
flacăra ce-ncet se stinge/Luminile adorm ușor.../Și-mi pare frig și-n suflet
ninge/ Cu fulgi înaripați de dor!''(Fulgi înaripați de
dor) și în versurile:''Și dup-atâta dor și jale/Din lumea ta
unde petreci/Un semn să-mi pui în a mea cale/Pe ale viselor poteci!''(Pe
ale viselor poteci) Pentru poeta Mihaela CD ''timpu-n
poze povestește'' despre cei dragi '' Și din ramă mai
zâmbește/Chipul tău mult adorat/ Vorba ta mult îmi lipsește/Rău îmi pare c-ai
plecat!''(Rău îmi pare)și despre vremurile frumoase apuse...''Și
ceasul de perete bate/Și chipurile dragi dispar/O lacrimă în ochi se
zbate/Pe ticăitul scurt,impar!'' (Dincolo de timp)
Soarele apune trist în fiecare zi căci dorurile lumii
sunt cernite de durerea răbdată în tăcere, de părinți însingurați:''Și
cerul se-nfioară când ascultă/Balada părinților triști și-nsingurați/Ce și-au
trimis copiii-n lumea cultă/ Ca să ajungă domni de vază, învățați ''(Balada
părinților însingurați) părinți ce tot mai speră să își mai
vadă măcar o dată copiii plecați și care nu se mai pot întoarce din cauza
regulilor impuse.''Azi n-a rămas decât durere/În umbra veștedului fag/
Stau lacrimi arse în tăcere/Cu dorul așteptând în prag.''(Cu dorul
așteptând în prag)
Capitolul
13 Raze binefăcătoare
Așa cum spune și titlul acestui capitol ''Raze
binefăcătoare'' însumează poezii ale căror versuri au menirea de a fi raze
binefăcătoare, iar imediat atenția ne este captivată de frumoasele
versuri prin care autoarea Mihaela CD refuză să vadă numai răul căci
o doare răutatea din jur și dorește să se înveselească cu bunătatea
binelui.''Binele să-l faci nu-i greu/Dar necesită voință/Ca să primești
acest zeu/Cu iubire și credință''(Transfer de bunătate) și vrea
să ofere o stare de bine, un scut al binelui:''Ți-aș da din bine
ca să îți faci scut/Și să te-nvelești cu bunătatea!''(Scutul
binelui)neavând timp de pierdut și oferind iubirea
sinceră:''N-am timp să pierd în ne iubire/N-am
timp să risipesc pentru cei lași/N-am vrere să arunc în van
safire/Strivindu-le în urma miilor de pași.''(În
urma miilor de pași)
Iubirea poetei pentru scriitura și artele
plastice răzbate din
poeziile ''Magia mozaicului'' și ''Zâna Slovelor'' unde
se observă respectul pentru cei care au har și sunt dăruiți să
dăinuie prin creații
nemuritoare.
Razele binefăcătoare apar prin însăși
razele de soare și''Glasul primăverii înmugurind/Cu pale culori și
lacrimi ude/În adieri de vânturi fremătând' (Glasul primăverii ) iar într-o''Profeție a bunătății''
''Din bine-ți zidim palate/Din faptele noastre
avuții/Să-mbrăcăm sfinte halate/Bunătății-i facem profeții!''(Profeția
Bunătății) vom afla cândva undeva iubirea adevărată: ''Și-odată
fi-va undeva/În altă lume minunată /O pace ce ne-a releva/Iubirea cea adevărată' (În
altă lume minunată) Invitația poetei spre iubirea
de semeni este cuprinsă în mai multe versuri minunate:''Iubiți-vă voi
oameni și nu vă prigoniți/La ceas de grea-ncercare cu toții o să fiți/Căci
lumea-i sărăcită în griji și în nevoi/Întoarce-ți azi obrazul și fiți voi buni
și noi'' (Iubiți-vă voi oameni) concluzionând:''Căci
avem nevoie de iubire și de soare/Din gânduri și credință să facem
cingătoare/Căci vremea libertății în pace o să vină/Cu dragoste
frățească,dreptate și lumină!'' (Avem nevoie de iubire)
Versurile poetei sunt cheie de speranță,ce
grăiesc,răsună, răspândesc iubire și bunătate iar din ele fericirea joacă
ca niște raze, ne vorbesc și ne zâmbesc precum florile îmbobocite.Versurile
sale curg asemeni unor ape limpezi de izvoare și prin ele
poeta sădește, gândește, trăiește pentru nemurire.Prin iubire orice
soartă pentru ziua de mâine se poate schimba în bine căci prin
iubire răul se închide și prin iubire inima se deschide spre bunătate
și spre fericire.
Capitolul 14 Scufundarea sufletului
Cel mai rău lucru ce se poate întâmpla cuiva
este să își scufunde sufletul în întunecimea răului iar aceste semne
sunt deja prezente căci tot mai multe suflete se pierd ''Suflete pierdute la
zaruri /Ne împart pâine pe pământ /Iar cele îmbrăcate-n haruri/Ne-mpart
iubire prin cuvânt'' (Suflete pierdute la zaruri) și neînțelegând ce
este iubirea, neprețuind prietenia și valorile reale și morale,se usucă:''Tu
n-ai înțeles ce-i iubirea/De-aceea n-ai cum s-o prețuiești/Și-n tine-i
revărsată fierea/Că ți-e sortit să mai viețuiești.''(Cumplita boală)
Oamenii impregnați cu frică până în măduva
oaselor nu mai cârtesc deși simt ura îndreptată către ei, simt dușmănia,
minciuna și răutatea care câștigă tot mai mult teren.''Și rămași
fără grai suferim tăcuți/De-atâta teamă nu deschidem gura/Deodată ne făcură
oameni muți/Care nu cârtesc, doar acceptă ura!''(Pe alt tărâm) Morții nu
mai sunt conduși la groapă, nu mai avem principii,valori,''Sicrie stau în rând
... la-ngropare/Multe corpuri vechi ce fost-au vii/Nu-i nimeni să spună
vreo cântare.../Spre drumul...veșnicei colivii''(Condamnare)Speranțele
autoarei se îndreaptă către divinitate cerând ajutor:''Spune Doamne ce
va fi/Tu pe toate le poți ști/Fa trufia să se-oprească/Răul fă-l să
ne-ocolească!'' (Spune Doamne ce-am pățit?) și încurajând
la păstrarea credinței:''Păstrați-vă adânc în inimă credința/Căci Domnul
pentru noi s-a îndura/Și într-o zi ,o să ne curme umilința/Iar hoții toți
din lume vor pleca.'' (Domnul pentru noi s-a îndura)
Capitolul 15 Haosul tăcerilor
Noi suntem mulți precum razele de soare și deși
strigăm în gura mare că nu vrem războaie pe pământ, nu ne aude nimeni,căci
cei care ar trebui să audă și să vadă sunt orbi și surzi:''Liniștea-n suflet
se zbate și tace/Răbdarea joacă-n umbre de gând /Suprimând orice vis febril de
pace/Și-aducând haosul pe pământ'' (Liniștea din suflet) Vocea
noastră trebuie să fie puternică și unică, să se audă numai una, tot pământul
să fie unit în cuget și simțire pentru totdeauna.Cei care tac nu știi ce gândesc
iar în lume este un haos al tăcerilor căci adevărul nu este spus,''Și-n
vacarmul nebuniei dezmățate/Se preschimbă-n agili licurici de fosfor/Minciunile
ce-ncălzesc pe timp de vifor/Pe-un gard, se plimbă ironic agățate''(Legi
vide) iar peste zece ani nici nu ne vom mai aminti: '' Și nu
ne vom aminti ce-a fost acum /Căci vândutu-ne-am și conștiința/ Și alegând printre
amintiri ce-s scrum /Zbiera-va-n hohote neputința'' (În zece ani)
Loc sub soare este pentru toată lumea iar pe planeta
Pământ sunt adevărate raiuri sfinte dar acestea sunt pentru cei buni nu pentru
hoți.Din păcate războaiele izbucnesc în diverse locuri ale lumii, apar tot
felul de epidemii,cimitirele sunt arhipline,iar nesiguranța zilei de mâine ne
pândește la fiecare pas.Pentru cei bătrâni moartea este o salvare, o
scăpare din acest haos:''Greșit-am oare-n lume/Vrând să fac fapte
bune /N-am nici pâine nici copii/Rogu-te Doamne să vii !/Și Domnul s-a
aplecat/Pe măicuța a luat/Și a dus-o-n raiul sfânt/Cu lumină și
cuvânt!'' (Suflet oropsit)
Capitolul 16 Anotimpurile vieții
În acest capitol ne este prezentat regretul pentru
trecerea vieții:''Și iarăși mai cade o frunză/Și verdele crud tainic
plânge /Se-ngână tomnatecă pânză/Pe-alei înroșite de sânge...''(Mai
cade o frunză de dor) căci timpul se scurge grăbit prin
clepsidra vieții: ''Clepsidra se-ntoarce zdrobită/ Nisipu-i sfârșit
și-necat/În marea de lacrimi scrobită/A frunzelor care-acum tac'' (Clepsidra
zdrobită) iar anotimpurile vieții se succed rând pe rând făcând-o
pe autoare să concluzioneze:''Căci nu există niciun anotimp/Ce prospețimea
să-ți păstreze''...''Timpul aleargă ne-ntrerupt/Și-mi număr florile de tei/Ce-n
pripă au căzut abrupt''(Plâng aburii vremii fumate)
La fel ca și în alte poezii ale autoarei Mihaela
CD bătrânețea este asemuită cu toamna când ''ne ruginește glasul'' și ''rărește-ndată
pasul'' (Bătrânețea-i doar o toamnă), iar ''Printre
perle și smaralde/Ce se încalecă-n priviri/Lacrimi reci și lacrimi
calde/Tot vorbesc din amintiri''(Lacrimi reci și lacrimi calde) și undeva
departe ''Dincolo de zare/Plânge dorul dus/Peste val de mare/Spre un trist
apus/ Din căsuța-i mică/Plânge tot oftând/O rugă să zică/Maica
fremătând'' (Creștin legământ)
În versuri de excepție și de intensă trăire, poeta
Mihaela CD roagă toamna vieții să mai întârzie:''Mai
lasă-mi toamnă înc-o miniclipă/Nu te grăbi că-ndat-ai să iernezi/Un
mic răgaz pe-a timpului aripă/Mai lasă-mi toamnă gândurile verzi.'' (Mai
lasă-mi toamnă) căci timpul zboară mult prea repede iar ziua de
azi devine istorie...neștiind câte zile mai avem ...''Câte șanse-s spre alt
mâine/Mâine-i azi! Gata! S-a dus!/Suntem fărâme de pâine/Timpul
trece tors de-un fus!'' și invită cititorul să nu
amâne nimic să trăiască ziua de azi,să se bucure de viață ''Nu lăsa pe altă
dată/Astăzi este prea târziu/Fiindcă ziua minunată/E atâta cât ești
viu!'' (Cât ești viu!)
Însă chiar dacă îmbătrânirea și trecerea rapidă a
timpului e un motiv de ''răzvrătire'' sufletească și de tristețe și ne ''plânge toamna''
există totuși un pozitivism de final în versurile
autoarei căci soarele ne râde în continuare..''Dar
surâsul nu dispare/În perfidul dans final/Râde-o rază ce apare/De la soare
dup-un deal." (Plânge toamna)
Capitolul 17 Speranțe de bine
Scriitoarea Mihaela CD a ales ca ultimul capitol al cărții
sale ''LA CASA DE NEBUNI''să fie un capitol al speranțelor de bine,
pentru că în opinia autoarei putem ''înfrunzi verdele bun din noi'' și ne
invită:''Din stele mii să ne luăm speranțe/Să împărțim binele ce-i în noi/
Cândva în ritmuri calde și romanțe/Tot răul va fi disipat de ploi ''(Din
stele) pentru ca așa cum spune autoarea''Dincolo de stele
/fericiți vom FI/Dincolo de timp vom fi LIBERI'' (Noi iar vom fi
liberi) căci: ''Iubirea-i venită din rai pe pământ/Să facem
lucrare creștină și cânt''
(Bine și Pace) și atunci cu siguranță ''Tot răul prin
credință/Îl vom înlătura'' (Îți mulțumesc Doamne)
La fel cum după o iarnă grea vine o primăvară și ''Natura
veselă plânge-n soare/ Către prea duioasa primăvară''iar''Pământul
deziernat se trezește/ Și vieții noi îi cântă cinstire'' (Deziernare) după ploaie vine întotdeauna soare și după noapte vine zi iar semințele
de bunătate vor rodi bunătate căci:''Bine de pui pe cărare/Cu bine te
primenești./De-ai plantat răul răsare /Ce-ai plantat aia primești''(Bine
dai, bine primești) și invită pe toți oamenii:''Dați bunătate cât
se poate/Și binele să-l înmulțiți/Cu orice gram puneți pe roate/Baraj, răul
să-l stăviliți''.(Dați bunătate) Autoarea este convinsă că
binele va învinge și vor veni vremuri minunate:''Din alte lumi o să răsară
bucuria/Din vremi ce nu-s trecute prin nevoi/Veni-vor soarele și trăinicia/Să
vă sclipească peste nori și ploi'' (Temelia vițelor împărătești) și
înalță o rugă către divinitate:''HRISTOASE,mă închin la tine/Și vin cu
sufletul curat/Apără-ne,fă să fie bine/ Și scapă-ne sfinte de păcat'' (Hristoase
mă închin la tine)
Inima autoarei Mihaela CD se simte fericită
numai atunci când dăruiește: ''Și inima îmi zburdă prea grăbită/Doar
dăruind se simte fericită/ Să facă pe-atâta lume iubită/Căci n-am timp să fiu
nefericită.'' (N-am timp ca să fiu nefericită) iar
versurile sale''Se-nlănțuie-n vrejuri de mercur
/Și-n cădere pe foaie, fac o pată.''...''Și luminează spre-o vestire/Universului
să-i vibreze în puls''(Săgetător Impuls) pentru că rolul
versurilor sale dorește să fie benefic pentru cititori:
''Lăsați-mi versul să vă încolțească/În inimă iubirea de-al
vostru popor'' '' Lăsați-mi versul să vă învrednicească/În bine și-n
speranță ca să vă nuntiți'',''Lăsați-mi versul să vă însoțească/Pe- altarul
vieții prin orice nevoi'' pentru că scriitoarea Mihaela CD vrea
să fie alături de cititorii săi prin versurile sale:''Căci
scrisu-v-am cu voie frățească/Să fiu alăturea mereu lângă voi'' (Lăsați-mi
versul)
La fel ca și în celelalte volume ale sale, autoarea
Mihaela CD ne invită și în acest volum ''LA CASA DE NEBUNI''să
căutăm bunătatea din interiorul nostru, să dăruim iubirea, căci schimbarea vine
din noi înșine fiind mai buni și ne îndeamnă să nu ne îndepărtăm de credință,
căci divinitatea îndeamnă întotdeauna la bine, la adevăr și la armonie în
relațiile umane.
Toate cărțile Mihaelei CD conțin în scrierile sale
legătura cu divinitatea în care autoarea crede și este convinsă că filonul
acesta moral creștin exprimat prin rugă va aduce speranța în inimile
oamenilor și va conduce implicit la salvarea umanității.Prin credință, răul
care cuprinde întreg mapamondul va fi înlăturat iar de la pământ până la cer
dreptatea și adevărul vor triumfa într-o bucurie a tuturor oamenilor ce
trăiesc liberi sub soare.Credința înseamnă bunătate, milostenie, pace,
curățenie sufletească, răbdare, armonie și iubire ce într-o lucrare creștină de
bine, în același cânt al păcii va cunoaște o fermecată înflorire.Să ne
închinăm Domnului cu sufletul curat, să ne îmbrăcăm cu Slava Sa și vom fi
inundați cu raze de soare și fericire din Univers, răsărind viața, bucuria
și trăinicia.Să ne comportăm ca frații, cu omenie, cu înțelegere și cu
iubire de semeni.
Inima poetei Mihaela CD iubește libertatea și
speranța iar întregul volum''LA CASA DE NEBUNI''este cuprins în raze de
lumină într-o exprimare de mare creativitate, poeta câștigându-și faima
prin scrierea originală,unică și autentică.
Volumul ''LA CASA DE NEBUNI''deschide ușa
trezirii conștiinței și minții cititorului învăluindu-ne poetic și filozofic în
evenimentele contradictorii ale politicii actuale ale societății contemporane
ce macină întreaga lume.Cartea Mihaelei CD, vorbește despre dreptul nostru la
libertate, un drept esențial, non-negociabil,dar și despre dreptul la pace,
la securitate, la iubire,fiind o carte care trebuie citită iar și iar.Valoarea
și greutatea acestei cărți o va simți fiecare cititor încă de la pronunția
numelui cărții ''LA CASA DE NEBUNI'' și al numelui autoarei
Mihaela CD.''Casa de nebuni'' este însăși nebuloasa situație de
fapt în care ne aflăm, iar curajul poetei de a pune degetul pe rană și de
a scrie răspicat despre aceasta,este benefic, aducând trezirea ca un zâmbet de
soare al dimineții iar acest lucru spune mult despre calitatea sa de OM căci
poeta știe ca în locul unde se pronunță cuvintele '' iubire''și''credință''se
deschide drumul către libertate dreptate pace și liniște.''LA CASA DE
NEBUNI''este o carte deosebit de frumoasă care aduce strălucire poetei
Mihaela CD, volum de poezii pe care îl recomand cu toată căldura
cititorilor, iar scriitoarei Mihaela CD îi transmit cu mult
respect, felicitări la superlativ.
Prof. Victor Manole
Membru al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Asociației Poeților Mondiali
Membru al World Poets Association România
