A murit ziaristul Emil Danciu de la „Graiul Maramureșului”

Cu tristețe am aflat că a trecut la Domnul ziaristul și omul de presă de calitate Emil Danciu, zeci de ani aflându-se pe baricade la cotidianul „Pentru socialism” devenit după 1989 „Graiul Maramureșului”. Scria îndeosebi despre evenimentele rutiere întâmplate în județul nostru dar avea și o rubrică permanentă, folositoare maramureșenilor pe pagina a doua a ziarului cu subrubricile „Calendar religios”, „Astronomie”, „Aforismul zilei”, „Astăzi în istorie”, „Telefoane de interes”, „Farmacii cu program non-stop”, „Dicționar”, „Una pe zi„ sau „Bancul zilei”.

Doamna Viorica Pârja, colega dânsului, a scris pe pagina Domniei sale de facebook:

„L-am sunat in 21 mai sa-i spunem La mulți ani! De Sf. Constantin și Elena! Era si Constantin!

Se pregătea sa iasă in natura! Ii plăcea muntele ! Era născut la Cavnic! Apoi aflam ca a avut o întâmplare nefericita! Care l -a dus la spital! Și de aici a început … sfârșitul colegului si prietenului nostru, Emil Danciu! Cu care am petrecut mulți ani de presa! Făcută cu pasiune si responsabilitate! Intr-una din imagini sărbătoream 10 000 de numere Graiul MM! Era Martie 2023!

Aseara, inima lui a încetat sa bată! Prea repede s-a întâmplat! Sa ai drum lin in lumina, Emil!

Sincere condoleanțe Lenutei si fetelor tale dragi, Dana si Oana, cu familiile lor! Memorie binecuvantata!”

Iar un alt fost coleg, Radu Țolaș a scris: „Am petrecut multi ani impreuna! Ani profesionali in ale jurnalisticii! Am avut multe discutii! De la fotbal la ciuperci! Unele contradictorii!

Multe ore de teren in culegerea de informatii! Astazi am primit o veste trista! EMIL DANCIU a facut pasul spre eternitate! Dumnezeu sa ii dea odihna binemeritata!”

GDL

Mihai Eminescu, la fel de actual şi la 1 Decembrie 2016: „Netrebnicii care ne conduc”

Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului.

Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conştiinţă?

Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat? Ce caută? Vom spune noi ce caută. Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român…

Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm de vorbă gospodăreşte şi să vă întrebăm ce poftiţi d-voastră? Şi, ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să întrebăm ce produceţi? Arătaţi-ne în Adunările d-voastră pe reprezentanţii capitaliilor şi fabricelor mari, pe reprezentanţii clasei de mijloc care să se deosebească de fabrica de mofturi ale „Telegrafului”, şi ale „Românului” şi de fabrica d-voastră de palavre din Dealul Mitropoliei?… Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele. Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii. Dar nu-i numai atâta. Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învaţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.

Alungaţi turma acestor netrebnici!

Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice: „Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stapânească cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii? De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.”

(Mihai Eminescu, Din ciclul „Icoane vechi şi icoane nouă”, publicat în „Timpul” – 1877)

Sursa: Justitiarul.ro

LA MULŢI ANI ŢEŢULE!

      Fostul meu coleg de la Liceul industrial  numărul 4 Baia Mare, IOAN BUDA TZETZU, originar din Vălenii Şomcutei, superminer şef deoarece a terminat Institutul de Mine  Petroşani cu nota 10 şi a fost coleg de facultate (în timp) cu Ioan Petruş, Iuliana Petruş (vecină) şi Gavril Petruş, cu Florica Trif şi Nicu Bud, a împlinit de curând ( pe 4 august ) o vârstă a deplinei maturităţi personale! În mass-media locală ( televiziune, Glasul Maramureşului) şi naţională este foarte cunoscut pentru emisiunile umoristice şi scenariile pe care le-a făcut încă din timpul liceulu! A fost co-fondator al primei reviste umoristice particulare din România de după 1990 numită "Merci, Pardon, Scuzaţi!", a făcut cuplu, pe litoral, în studenţie, cu Radu Petreanu, acum  la "Vacanţa Mare", a avut emisiuni de divertisment cu rating la TVR Cluj Napoca, Axa, TV Maramureş şi a scris articole umoristice mult timp la "Hora Locală" condusă pe atunci de regretatul Gheorghe Roman. 
      Pentru toate acestea şi pentru toate care o să vină (este un luptător iar acum este într-un binemeritat concediu de odihnă cu familia) îi dorim lui Ioan Buda Ţeţu sănătate, împliniri, fericire, să aibă parte de dragostea familiei precum  şi tradiţionalul LA MULŢI ANI!

                                                                                                G.D.L.

Ioan Romeo Roşiianu în proces cu Statul Român la CEDO

Acesta incearca sa isi gaseasca dreptatea in alta parte, avand in vedere ca aici, din nefericire, in loc sa primeasca sprijin pentru a-si putea exercita obiectiv meseria de jurnalist, a fost literalmente obstructionat chiar de catre organele statului, adica exact de cei in masura sa aplice legea si sa-i pedepseasca pe vinovati.

Daca e sa facem un remember, constatam ca Rosiianu a fost primul care a dezvaluit povestea blocului Horea 46, din pricina caruia Cristian Anghel, primarul care pe atunci parea sa fie invincibil, a fost inchis.

Dezvaluirea a ocupat nu mai putin de patru pagini mari si late din tot a patra editie a saptamanalului „eStrada”, condusa pe atunci tot de Rosiianu.

Inainte de aceasta, in editia nr. 2 al aceluiasi saptamanal a fost dezvaluit dosarul de securist al fostului primar.

Dupa ce a dus mai multe procese anevoioase si costisitoare impotriva lui Cristian Anghel, Rosiianu a demonstrat ca are dreptate.

Avand sentintele date de catre instante la purtator, Rosiianu a reusit sa recupereze numai cheltuielile banesti care I se cuveneau dar si acestea cu mare greutate, fiind nevoie de interventia executorului judecatoresc Attila Simon.

“Razboiul” nu s-a oprit insa aici, avand in vedere ca documentele solicitate in baza Legii 544 de catre Rosiianu, care aveau sa intareasca cele scrise in sute de articole si spuse in instanta, nu au ajuns pe masa jurnalistului.

In consecinta, omul de presa s-a adresat forurilor superioare, care au remarcat imediat ca Rosiianu este realmente obstructionat in a-si continua demersurile jurnalistice, paradoxal chiar de catre autoritatile care sunt menite sa il sprijine, respectiv Politia si Parchetul.

Aceste lucruri au fost subliniata pana si in Raportul FREEEX – Libertatea Presei in Romania 2012.

Momentan, judecata la CEDO este in plina desfasurare, in camera 1, iar Rosiianu are toate sansele sa castige si acest proces, urmand ca apoi sa incaseze daune intre 3000 si 12000 de euro, el fiind reprezentat la CEDO de avocatii de la APADOR - CH.

Sumele vor fi virate in contul jurnalistului din bugetul de stat, adica din banii nostri, ai contribuabililor, in randul carora se incadreaza chiar si el.

Si asta numai pentru ca la vremea aceea, in loc sa isi faca treaba, autoritatile s-au prins in hora cu Anghel, astfel incercand sa-i stearga acestuia urmele, exact cum incearca unii acum sa faca si cu actualul primar.

De unde si concluzia ca ne putem astepta ca peste cativa ani sa avem un nou „caz Rosiianu” la CEDO.

http://www.activewatch.ro/ro/freeex/publicatii/raport-freeex-2012/

La mulţi ani „Nea Muri”!

 Ziaristul sportiv Mihai Mureşan, pentru prieteni „Nea Muri”, împlineşte  în Sfânta duminică de 4 noiembrie, 69 de ani. S-a născut în Cavnic şi a fost voleibalist de performanţă, jucând la Voinţa Baia Mare, în divizia „B” iar apoi a slujit cu pana timp de patru decenii un singur cotidian -  „Graiul Maramureşului” („Pentru socialism” înainte de decembrie 1989).Mereu aproape de sportivi şi arenele băimărene, Mihai Mureşan s-a dovedit un condei distinct în peisajul maramureşean şi a scris cu drag şi patos despre marile izbânzi ale sportului din Maramureş, fie că vorbim de: handbal, fotbal, rugby, gimnastică, înot, popice, oină, dar în special despre marea lui dragoste, voleiul!

         În acest sens „Nea Muri” a tipărit trei cărţi până acuma : „Trei decenii de volei juvenil în Baia Mare” (2008); „Vorbe...printre ochiurile fileului de volei”(2010); „Mircea Spătăceanu, un antrenor de campioni”(2011). În momentul de faţă munceşte la lucrarea lui de rezistenţă, ca să zic aşa, „Universitatea Explorări – o dragoste eternă”! Aşa că Nea Muri, îţi dorim la cele 69 de toamne adunate pâna astăzi, încă vreo 31 de anotimpuri ruginii şi vreo 2-3 cărţi scrise, evident despre volei! La mulţi ani!

                                                                                  Gelu DRAGOŞ

In memoriam: Gheorghe Peter - Viaţa ca aventură a luminii

Nu aş fi dorit să scriu niciodată acest text. Cuvintele nu mai ascultă de inimă ci sînt hărţuite peste emisfera firescului. Vestea are culoare neagră. Sufletul a intrat în zona tristă a soarelui. De acum Luna se va oglindi în propria ei mitologie. Firul s-a rupt pe faţa pămîntului. Se leagă fără nod în partea dreaptă a raiului. Vedeţi, tot încerc să mă  (să vă) amăgesc cu o crudă realitate. Prietenul şi colegul nostru Gheorghe Peter s-a scufundat în tăcere. Vă mărturisesc că în colţul drept al hîrtiei, în locul lacrimei, s-a arătat o pată de lumină. Era aprinsă ca obrazul unei adolescente. Aşa mi-am amintit de un sfîrşit de an şcolar de la Liceul pedagogic din Sighetu Marmaţiei cînd în faţa careului format din sute de elevi Gheorghe Peter, elevul din acea vreme, a făcut cîţiva paşi înainte. Directoarea din acel timp a rostit: este elevul cu cea mai mare medie din liceu. Flori şi aplauze. Niciodată premiantul nu a fost invidiat ci dimpotrivă a fost iubit. Inteligenţa lui dublată de o memorie fertilă s-a răsfrînt fericit înspre matematică. Lecturile l-au întărit înspre spiritul umanist. Citea presă cu înverşunare. Învăţător la Borşa. El la şcoala de la Gară. Ştefan Hruşcă la simultan pe deal. În preajmă Aurel Pantea, Mircea Petean, George Boşca, Ion Zubaşcu. Atmosferă literară de referinţă. Gheorghe Peter era în această armonie. După cum aţi bănuit ne-am ştiut din liceu. La Borşa, în casa lor, între timp şi-a legat destinul de Magda, era locul în care puteai visa. Oraşul Borşa a fost o experienţă de răscruce. Scria şi visa să stea lîngă rotativă. Visul s-a împlinit. A absolvit Facultatea de Jurnalistică. Numele lui în presă devine referinţă. Mai ales în paginile ziarului "Graiul Maramureşului". Calităţile de care vorbeam i-au fost de mare ajutor. Gheorghe Peter citea. Cărţile şi ziarele i-au fost stele fixe. Aşa că în orice împrejurare a fost un conviv excelent. Dacă simţea că te poate necăji avea o vorbă tămăduitoare: Te-ai supărat, ţi-a trece. Şi îţi trecea. Cultura lui era respectată. Putea fi chiar temută în discuţii. Pe acest ecran se proiecta opera lui publicistică. Parte din ea concretizată în carte. Făcea parte din spiritul profund al Maramureşului. Manifestat în mare parte socratic. Dar fibra lui de maramureşean era relevantă. Aici ne întîlneam pe spaţii largi. Chiar prin sîngele unor strămoşi apropiaţi. El trăia într-un fel aparte spiritul Marmaţiei. Era forma lui de viaţă. Podul Ronişoarei era centrul pămîntului. Părinţii, familia, prietenii, un cosmos atît de drag încît îl privea adeseori prin lacrimi. Ceea ce înseamnă suprema adoraţie. A fost, astfel, mistuit de o frumoasă risipă. Ceva din lumina eternă. Din păcate nu prea avem răgaz să ascultăm cîntecul interior al aproapelui. Ştiu limpede, în Gheorghe Peter stăteau în latenţă multe simfonii ale vieţii. Erau rodul cunoaşterii. Prietenul nostru dispunea şi de o gîndire suplă care îl făcea agreabil, respectat. A dat graţie multor întîlniri. De Gheorghe Peter m-a legat viaţa. Dar mai ales zborul ei. O solidaritate misterioară dar sinceră. Aşa am căzut în frumoasa capcană a prieteniei. Adică ne era dor de noi. Splendidă ambiţie lumească. Frumoasă împlinire omenească. Da, acest text nu aş fi dorit să-l scriu niciodată. Cuvinte care mă despart de un prieten. Un coleg. În faţa despărţirii definitive negura din lume trebuie risipită. Numai aşa putem trece împăcaţi Marele Rîu. Nu ne vom lecui niciodată de durerea despărţirii de un prieten şi un coleg. Un condei excelent. A iubit lumea de aceea a trăit viaţa intens. A preţuit frumosul ca un romantic. Strig ca Ghilgameş. "A murit Enkidu, prietenul meu, care vînase cu mine lei". Nu uit ce ne-a spus amîndurora Nichita la Borşa. Într-o şoaptă profetică: "Viaţa este o aventură a luminii. S-a făcut dimineaţă şi lumină este. Scoală-te şi umblă". De acum voi umba mai singur prin Marmaţia. Cu un felinar de grîu aprins.

                                                                             Gheorghe Pârja

IN MEMORIAM: Jurnalistul GHEORGHE PETER - 6 decembrie 1951- 11 septembrie 2012

Ieri dimineaţă, o veste a cutremurat redacţia: a trecut la cele veşnice colegul şi prietenul Gheorghe Peter. După o scurtă, dar grea suferinţă, Dumnezeu l-a luat la Ceruri. 

Gheorghe Peter se întoarce acasă, la Sighetu Marmaţiei, unde, în ţintirim, îl aşteaptă tatăl său Ştefan, iar la casa părintească plânge mama Maria, cele 3 surori ale lui Ghiţă şi fratele. Pe toţi i-a iubit Ghiţă, dar mai ales pe buna sa soţie Magda, care i-a fost alături mereu, pe fiul Bogdan şi pe nora sa, şi mai ales pe Ştefănel, nepotul cu care se mândrea de câţiva ani.

Dumnezeu să te Ocrotească în Pace, bunule coleg şi prieten GHEORGHE PETER!

                                                                   ***

Gheorghe Peter s-a născut la Sighet, în 1951, pe malul Ronişoarei, într-o familie de harnici gospodari. A absolvit Liceul Pedagogic din localitate, 1971 (unde a fost pasionat de matematică şi literatură şi a scris în revista „În Prag”). Institutul Pedagogic din Oradea l-a terminat în  1975, iar în 1991 a absolvit  Facultatea de Jurnalistică a Universităţii Bucureşti.

A fost profesor la Borşa de unde a colaborat la cotidianul judeţean „Pentru socialism” 1975-1986) dar şi la emisiunile de radioficare ale Staţiei de la Sighet, alături de Spiridon Pralea şi prof. Ion Ardeleanu-Mecena. În 1986 s-a mutat la Baia Mare, unde a lucrat ca redactor la unicul cotidian din judeţ şi a continuat activitatea, din 1989 până acum, la „Graiul Maramureşului”. Cu un bagaj vast de cunoştinţe şi cultură generală de invidiat, Gheorghe Peter a scris mii de articole din toate domeniile de activitate, de la sport la cultură, de la învăţământ la industrie, de la justiţie la divertisment.

Cei care doresc să-şi ia un ultim rămas bun de la GHEORGHE PETER, o pot face azi, la ora 19.30, la Capela Cimitirului Horea I. Ceremonia funerară va avea loc joi, la ora 13, la locuinţa defunctului din Sighetu Marmaţiei.

                                                                    Redacţia Graiul MM

S-a stins din viaţă ziaristul şi scriitorul Gheorghe Peter!

 Am aflat cu tristeţe şi mare supărare că s-a stins atât de neaşteptat ziaristul Gheorghe PETER, învăţător la bază, cu Liceul pedagogic din Sighetu Marmaţiei terminat cu brio, dar mai apoi ziarist la ziarul cel mai citit în vremea aceea, „Pentru socialism” iar după 1990 „Graiul Maramureşului. A deţinut şi funcţie în Consiliul de administraţie al acestuia. Gheorghe Peter, Ghiţă pentru prieteni era un om integru care-şi iubea mult profesia dar şi familia, alcătuită din frumoasa lui soţie Magda şi fiul Bogdan, un munte de om ca şi el. Era tare mândru şi de nora lui care i-a dăruit un nepoţel, Ştefănel cu care vorbea des la telefon când aceştia erau plecaţi la muncă în străinătate. Pe cât era de mare şi puternic pe atât avea un suflet de copil. Cultiva prieteniile din domeniul literar, muzical dar şi sportiv. În ultimii ani îi promova cu dragoste şi plăcere în pagina de divertisment de care se ocupa pe epigramiştii băimăreni la care participa (rar ce-i drept) la şedinţele acestora.

          Cred că trist pe lângă familie este şi motanul Poly, care nu ştie ce s-a întâmplat cu „stăpânul” lui. De multe ori când mergeam la redacţia „Necenzurat” a poetului Ioan Romeo Roşiianu treceam şi pe la el, să văd ce mai face. Citea. Mereu era cu o carte sau cu o revistă în mână. Îmi dădea şi mie ziarele locale după ce le citea spunându-mi: „Poftim Gelu, să te mai cultivi şi tu puţin!”. Ştiam că are probleme de sănătate şi mă bucur că l-am vizitat la Spitalul Judeţean, de trei ori, atunci când era internat. 

        Iată că după Ion Burnar, un alt om bun din presa scrisă maramureşeană pleacă din lumea aceasta. Despre caracterul lui poate vor scrie şi alţii, însă ceea ce am apreciat la Ghiţă era faptul că avea prieteni şi la „Glasul Maramureşului”, şi la „Informaţia zilei” şi la „Necenzurat”apreciind curajul patronului acestui ziar electronic în a spune lucrurilor pe nume. Era prieten cu directori de edituri, cu oameni politici integri, cu mari muzicanţi, poliţişti, cu George Copos cu care a fost coleg o vreme şi care l-a căutat când a poposit cu Rapidul în Baia Mare.

O să ne lipseşti mult Ghiţă Peter. Întotdeauna când am să trec pe lângă impunătorul tău bloc am să mă gândesc la tine cu drag! Dumnezeu să te aşeze în Rai!

                                                                                    Gelu DRAGOŞ