duminică, 21 aprilie 2024

Șase săptămâni fără maestrul Ioan Săcăleanu...


 Fără să realizăm că au trecut deja 6 săptămâni de când renumitul prof. IOAN SĂCĂLEANU și-a început Marea Călătorie pe cărările cerului senin, am trecut, împreună cu prof. Gelu Dragoș, prin Hideaga, pe la doamna Ioana Mailatescu SĂCĂLEANU. Ne-a primit cu ochii întristați, plini de lacrimi. Așa am aflat că... tocmai ,,au trecut 6 săptămâni". Dumnezeu să îl ierte!

Noi, trecusem, cu intenția de a o vedea pe doamna Ioana și, în numele Taberei literare ,,Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!", care se va desfășura în perioada 29 august (joi) - 1 septembrie (duminică) 2024 în Maramureș, să îi cerem acceptul de a acorda, în cadrul festivităților de premiere, PREMIUL ,,IN MEMORIAM PROF. IOAN SĂCĂLEANU". A acceptat necondiționat. Și, am mai avut o singură pretenție-rugăminte, în condițiile în care sănătatea îi va permite (Doamne ajută!), Domnia Sa, să fie prezentă, pentru a acorda/înmâna acest premiu. De menționat, că acest lucru, nu o va implica în niciun fel, pentru că toate cele necesare le vom pregăti noi, organizatorii.
Mulțumesc pentru faptul că ați acceptat toate acestea.

Sperăm să ne vedem sănătoși... cu gândul că prof. IOAN SĂCĂLEANU, împreună cu mulți alți scriitori din ,,Cenaclu literar din Cer", ne vor auzi, vedea, se vor bucura...
Neuitare și nemurire...

VASILE BELE,
Chiuzbaia, 21 aprilie 2024




Foto: Gelu Dragoș

2 comentarii: