Nu voi
insista cu biografia generalului în rezervă Gheorghe Văduva (cercetător
științific gr. I, redactorul șef al revistei Univers Strategic, autorul a 22 de romane și cărți de poezie), ci
cu poezia domniei-sale din cele două volume (Cuvinte pe cuvânt – 2021 și Dincolo
de zid – 2022), pe care le-am primit în format pdf de la domnul profesor Nicolae Grigorie-Lăcrița.
Îndeosebi
cartea Dincolo de zid mi-a stârnit
din capul locului interesul, întrucât referirea la zid m-a dus de îndată cu
gândul la schița Zidul a lui Leonid
Andreev, acel zid „drept și neted, tăind cerul în două”, care
izolează/înlăgărează leproșii (oamenii primejdioși) de restul pământenilor.
Atâta doar că Gh. Văduva ne prezintă în poezia Dincolo de zid, procesul de zidire/edificare lăuntrică („Din
infinitul colmatat în vid/ mi-am definit ideea mea de zid/ și-n zidul dintr-un
zid neterminat,/ o lume de zidiri am ridicat”), în fața căruia a ridicat pe
urmă „un zid de piatră și oțel” (solida pregătire moral-spirituală pentru o
viață vrednică), deși – ne face cunoscut în aceeași strofă – „(...) până astăzi
încă n-am aflat/ de ce-am zidit un zid din ce-am uitat”.
În
pofida acestor nedumeriri, izvodite de necunoașterea sinelului (Gnothi seauton – Cunoaște-te pe tine
însuți, spune mereu actualul îndemn al grecilor antici!), poetul constată
șubrezenia celor mai multe dintre făloasele construcții umane („Sunt ziduri
construite din pământ,/ sunt ziduri și zidiri din mori de vânt,/ mai sunt și
ziduri din cuvinte seci/ și ziduri denumite loc de veci”), precum și
infinitatea modurilor „(...) de-a zidi/ din flori, din fum, din verbe, chiar
din vid,/ și, la nevoie, mai ales din el,/ la frontiera dintre vis și țel”,
pentru ca în distihul final, echivalentul moralei din fabule (o admirabilă
închidere poetică, vorba lui Constantin Noica, ce se deschide spre inima și
mintea cititorului), să avem sensul existenței îmbibată cu dor pentru toți
pământenii, îndeosebi pentru români: „Un zid de viață-ntr-un pustiu de dor,/ un
dor zidit într-un parfum de zbor”.
Deși
poezia-manifest Dincolo de zid n-a
fost așezată în fruntea volumului, lesne se poate deduce că autorul este atât
de conștient de valoarea ei artistică și simbolică (păi de pomană susținea
marele Isaac Newton la vremea lui că oamenii construiesc prea multe ziduri și
prea puține poduri/punți de legătură?!), încât în chip firesc regatul
poetico-monadic a primit numele monadei regină.
Da, căci
arta în general, poezia inspirată (de rang universal) în special, constituie
(încă) punți trainice de legătură între pământeni, chit că tot mai mulți dintre
ei țin morțiș să devină robii „democratici” ai materialului și satanicului. Așa
că – prin lăcomie, minciună, ipocrizie și cruzime de felul conflictelor
militare – ei aruncă în aer (la propriu și la figurat) podurile/punțile de
legătură dintre țări, popoare și indivizi, locul acestora fiind luat de ziduri
înfricoșătoare, ce au menirea să împartă cerul și pământul...
Poezia
lui Gheorghe Văduva, doar uneori subtil-ironică sau furtunos-protestatară (ex. Patron de jug sau Porcii din palate...), este pe anasamblu calmă, fluentă, profundă
și fără prețiozități obositoare, ceea ce înseamnă că posedă armonie și valoare.
Desigur, la calitatea neforțată a versurilor contribuie atât înzestrarea
autorului și captivanta clasicitate a stilului său inconfundabil (metrica
ireproșabilă, rime de felul a-b-b-a sau a-a-b-b în cazul catrenelor), cât și
cunoașterea limbii până la stoarcerea sevei artistice din cele mai uzuale/banale
cuvinte (în acest fel întărește afirmația profesorului Gheorghe Bulgăr că
„numai limba spaniolă ne întrece în bogăția expresiilor și a metaforelor”),
respectiv îndrăzneața alăturare a termenilor în cele mai năstrușnice oximoroane
sau în imediata lor vecinătate (însuși autorul spune că „se lasă-n noi
oximoroane”): drept nedrept, inteligența prostiei, ploaie seacă, mintea
prostiei, banalități banale, tăcere vorbitoare, minciuni adevărate, infinitu-n
clipă, făcutul nefăcut, focuri de gheață, viața din moarte, răul bun, piatră
înierbată, verb de apă, verbe nisipoase, robia libertate, voci ce tac, tăceri
limbute, tăcerea nu ascultă când vorbește, echilibrul e furtună, nodul nu
se-nnoadă, ghețarul să ardă, mișcătoarea lumii nemișcare, Soarele-i un foc imens
și rece (Dualism unitar), deschis ca
spațiul închis (Nedemn cenzurat),
eternitatea clipe-i un timp fără durată (Pasărea
albastră), vremurile-și pierd vremea fără vreme (Trebuințe inutile).
Unde mai
punem la socoteală titlurile surprinzător-șocante date unor poezii din cele
două volume (Măgar de rând în măgărie,
Planton, pe cercul trei, la soare, Rotirea roții, Orbul luminii-n strălucirea ei, Luciditatea
eului tembel, Vis de iad în paradis,
A deveni covid, Abracadabra, Libertatea-ngrăditoare,
Patron de jug, Porcii din palate...etc.),
dar mai ales amețitoarea cavalcadă a metaforelor și expresiilor (unele
amuzante, altele satirice, toate instructive): eternitatea-i noapte fără soare,
birjar de lux în Carul Mare, un prof de mate doarme-n ecuații, măgăria nu-i
măgăricească, se iau în coarne zilele cu soare, Universu-și bea-n balcon
cafeaua, soarele-și încarcă narghileaua, infinituri colorate, visu-n cămașă de
noapte, să meargă roata ca pe roate, genă ce tot latră, rug de iad în paradis,
luciditatea eului tembel/ e totdeauna tot la fel ca el, soarele a devenit
mutant, Purcelul e porcul din noi/ când suntem cu mintea-n gunoi, Soarele-i
trimis la-nviorare, dușmanul tău de moarte e chiar la București, să plagieze un
câine, eu sunt patron de jug și boii sunteți voi, mai am de mers un infinit
și-o clipă, E era lor, e marele lor veac și multe, multe altele.
Da,
pentru că Gheorghe Văduva știe să pună la treabă cuvintele, sintagmele și
expresiile, iar acestea acceptă (la drept vorbind n-au încotro) să se supună autorității
sale de maestru ca să-i încânte pe cititorii negrăbiți. De ce mai ales pe
aceștia? Deoarece doar lor, căutătorilor de profunzime și subtilități artistice
prin recitire, poezia maestrului Văduva își deschide corola blagiană de minuni,
astfel adeverindu-se spusa că „Apele liniștite sunt adânci”.
Nu-i de
ici-de colo să scrii la peste 80 de ani cu atâta vervă, dezinvoltură și
dezinhibiție, însușiri care – ne demonstrează Gheorghe Văduva prin poezia sa –
nu sunt nicidecum apanajul biologicului, ci al spiritualului. Cu atât mai mult
astăzi, când ne confruntăm cu o jalnică realitate: fiind vremea semidocților,
falșilor culți și a analfabeților funcționali, tot mai mulți tineri au spiritul
închircit (nematurizat sau îmbătrânit), pe când unii remarcabili seniori,
precum maestrul Gheorghe Văduva, sunt mereu tineri și virili în plan spiritual.
Firește,
ar mai fi destule de spus. Dar, nevrând să-i obosesc pe unii cititori comozi,
voi încheia cu următoarea constatare: Poetul Gheorghe Văduva cunoaște foarte
bine atât tehnica filosofică a Coexistenței și alternanței contrariilor
(oximoroanele, și nu numai, fac dovada în acest sens), cât și pe cea a
Relativității cunoașterii (conflictul esență-aparență), cele două teme favorite ale daoiștilor.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
15 aprilie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu