Zeii când vor să te piardă întâi te fac să-ți pierzi mințile. Și asta i se întâmplă președintelui nostru. Acum. Klaus Iohannis și-a depus candidatura la șefia NATO deși absolut nimeni nu-l dorea în această funcție cu excepția lui.
Un înalt oficial NATO a declarat, sub protecția
anonimatului, publicației franceze Le
Figaro că „modul în care a făcut anunțul, momentul ales și lipsa de
comunicare cu partenerii arată că Klaus Iohannis nu a înțeles nimic și că nu
are calitățile necesare pentru această funcție”. De altfel Le Figaro arată că
„Iohannis nu are nici cea mai mică șansă de succes, nici măcar în rândul
țărilor din flancul estic”.
Din 12 martie 2024, ziua în care și-a anunțat
candidatura Iohannis și până astăzi, 28 de țări din 32 câte numără NATO și-au
exprimat susținerea pentru Mark Rutte inclusiv toate cele trei puteri nucleare
SUA, Franța și Anglia, dar și Germania țara mamă a lui Iohannis unde i-au
emigrat și părinții de atâția ani. Din păcate ni l-au lăsat pe capul nostru pe
fiul lor.
Din cele patru țări rămase, România în susține pe
președintele Iohannis iar celelalte Turcia, Ungaria și Slovacia deși l-au
criticat pe Rutte din cauza relațiilor lor proaste bilaterale niciuna nu-l
susține pe candidatul nostru. Ne îndreptăm spre un umilitor 31-0 că doar nu o
să numărăm ca un adevărat competitor țara noastră. Și atunci ne punem
întrebarea cine l-a împins pe Iohannis să facă fatidicul pas din 12 martie –
anunțarea candidaturii pentru postul de secretar general NATO?
Sigur n-au fost docilul Ciucă și nici vicleanul
Ciolacu care, dacă ei ar fi fost artizanii mișcării i-ar fi cerut public să se
înscrie în această cursă, n-am văzut pe nimeni din Parlamentul României care să
propună adoptarea unei moțiuni prin care să i se ceară lui Iohannis să
candideze. Absolut nimic!
Inițiativa a fost luată de Iohannis care în modul
cel mai penibil s-a autopropus secretar general al NATO. Sigur după anunțarea
candidaturii s-au pornit lingăii președintelui să sară în sus ca mingea de
fotbal să se explice cum va câștiga Iohannis șefia NATO. Vedem acum cum va
câștiga!
Este evident că băieții din serviciile secrete l-au
împins pe Iohannis să facă acest gest necugetat, că doar nu s-a trezit
dimineața Iohannis să-și zică „da, vreau să fiu șeful NATO”. Dar cum foarte
bine remarca înaltul oficial NATO citat de Le Figaro, modul în care și-a
anunțat candidatura Iohannis fără să se consulte cu niciunul din cei 31 de
parteneri NATO arată că nu este bun pentru această funcție. Decizia se ia prin
consens, dar sigur opțiunea cu cea mai mare greutate o au SUA în calitate de
cel mai important contributor al alianței și liderul de necontestat al
acesteia.
Cum să intri într-o asemenea cursă când tu –
Iohannis - nu ai vorbit cu nimeni și mai ales nu ai vorbit cu SUA. Mai ridicol
este că nici măcar dușmanii personali ai lui Rutte, liderii din Ungaria,
Slovacia și Turcia nu te susțin pentru că nu ești decât un balon de săpun.
Personal nu-mi pasă că a fost groaznic umilit
Iohannis, individul este o nulitate penibilă. Dar Iohannis ne place, nu ne
place, este președintele legitim al României. Și grației acțiunilor sale este
umilită România pentru că el ne-a târât în această aventură mizerabilă.
Dar una peste alta în afară de orgoliul lui Iohannis
care a aruncat în ridicol țara noastră nu prea are nimeni de suferit. Doar el,
să zicem, până la urmă. Dar cu totul alta ar fi situația când un astfel de
președinte, cu astfel de consilieri ar putea lua decizii mult mai periculoase
pentru noi românii și pentru țara noastră.
Noua lege a apărării naționale care este acum în
dezbatere publică deschide poarta unor acțiuni extrem de periculoase. Articolul
4 alineatul 4: „Președintele României poate dispune la propunerea
prim-ministrului măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați
în pericol în afara teritoriului național, conform legii”.
Astfel i se dă pe mâna nepriceputului Iohannis
posibilitatea să trimită trupe românești în Ucraina sau Republica Moldova când
rușii vor ajunge acolo. Și, din păcate, nu va trece mult timp până se va
întâmpla asta. Sigur Republica Moldova are posibilitatea legală să se unească
cu România ceea ce ar face ca un atac rusesc împotriva actualului teritoriu al
Republicii să fie imposibil.
În eventualitatea în care rușii ajung pe Nistru e
foarte probabil că Republica Moldova va fi următoarea victimă a rușilor. Și noi
ce să facem, să intrăm în război cu rușii pentru o țară care nu vrea să fie
parte a României? Iată o dilemă pentru moldovenii de peste Prut dar și o
întrebare gravă pentru noi românii. Cât de competent e Iohannis?!
Răspunsul îl avem deja! E total incompetent. Sper să
treacă 2024 cât mai repede ca să avem un nou președinte, fie chiar să fie Ciucă, dar
nu Iohannis!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu