E panică, maică, uite ce nostalgic e boboru’, zice că era bun Ceaușescu.
Păi la ce întrebare moral-estetic-tefelistă ați pus,
ce v-ați fi așteptat? Cum adică “bun” sau “rău”, fi-v-ar basmele de adormit
cretinii să vă fie!
Până și eu, care îs anticomunist din ăia cu spume la
gură, aș fi răspuns la așa întrebare “da, bă, era bun Ceaușescu”.
Deci Ceaușescu a fost produsul regimului de atunci,
unul falimentar din start. Dar el personal s-a remarcat prin două lucruri: unul
mai degrabă pozitiv – ambiția de a-și dezvolta autonom ceea ce el vedea ca pe
un soi de fief feudal personal, celălalt negativ până la catastrofă – omul era
totuși analfabet și incompetent, lucru care a făcut colapsul sistemului și mai
greu de suportat decât în alte părți.
Dar “rău”? Prin comparație cu ce? Ar fi rămas în
istorie ca “rău” poate dacă după el veneau unii competenți și
bine-intenționați. Dacă puținul agonisit cu atâta trudă ar fi rămas să
contribuie la aspirațiile de coeziune socială dinainte, în loc să vină foștii
securiști să fure și să distrugă pe ce au putut pune mâna, ca molima de
lăcuste.
Comunismul “prețuia” omul în modul ăla
rapace-maniacal, până la punctul în care îl împușca dacă încerca să fugă și
cerea răscumpărare pe cap de vită furajată ca să-ți dea voie să pleci din țară.
Securismul, dimpotrivă, a ajuns să spună explicit să pleci din țară dacă nu-ți
place, că și așa suntem prea mulți și prea scumpi, că ăia din Asia sunt mai
ieftini și nu mai fac atâtea mofturi.
Da, avem bani, mâncare și acces la lucruri despre
care părinții și bunicii noștri nu-și închipuiau că există, dar ăsta nu-i
meritul Securistanului. Oamenii munceau și atunci, chiar dacă cu mai puțin
spor, și ar fi făcut-o indiferent dacă regimul era comunist, capitalist sau
islamist. Dacă acceptau să mănânce ciorbă de oase, să stea în frig și
întuneric, o făceau și în ideea că munca lor va fi de folos cândva. Deci nu
capătă acum nimic de pomană, și în nici un caz de la lăcustele securiste, care
știu doar de ciordeală și de vrăjeală.
Iar asta cu cutărică e “rău”, prin urmare eu sunt
“bun” oricât de hoț și ticălos aș fi este vrăjeală ordinară. Da, bre, Nicu ăla
a fost analfabet și incompetent, dar totuși noroc cu el că dacă era Nicu ăsta
în locul lui – sau altul ca el proptit de lăcustele securiste – acum eram
regiune semi-autonomă în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.
Autor:
Lucian
Davidescu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu