EDITORIAL

MARELE PREOT

  Poate va fi fost acel 1 august 1835, ca şi acum, o zi toridă de vară, neatentă cu viaţa sătenilor, a apelor şi pădurilor, a recoltelor. Cu istoria românilor de pretutindeni ziua s-a dovedit generoasă. Într-o margine de Ardeal şi de vatră românească se năştea cel pe care cartea de şcoală îl va reţine cu chip de statuie şi nume destinat memoriei: Gheorghe Pop de Băseşti.

Ne întoarcem către el cu evlavia ce ne-o impune icoana din faţa altarului. Setea de învăţătură îl va duce pe harta Transilvaniei în mai multe locuri, ca şi cum într-un hrisov al începuturilor cineva ar fi ţinut să-i hărăzească acest destin de a calca prin iarba crescută în diverse puncte ale trăirii neamului caruia îi aparţine. Gimnaziul l-a parcurs pe Săsar, sub foşnetul grav şi fermecat al Turnului lui Ştefan. Se va încredinţa oraşului de pe Crişuri, Oradea, pentru cursurile liceului şi ale Academiei de Drept.
                Vreme de ani buni, s-a manifestat ca deputat de Cehul Silvaniei în Parlamentul de la Budapesta. Acolo îşi va fi format glasul timbrat al rostirii drepturilor românilor transilvăneni. Acolo va fi germinat şi ideea implicării directe în apărarea semenilor săi risipiţi din Sătmar până-n Săcele, cu o intensitate netulburată de agresiunea vremurilor şi intoleranţa vecinatăţilor de moment. A crezut în viitorul românesc, incluzând Transilvania într-o Românie "dodoloaţă" ce avea să vină.

Moldoveanul şi munteanul - frate e cu ardeleanul, a crezut şi el, precum versul rostit tulburator de rapsozi straluciţi. Primii doi descoperiseră deja alchimia Unirii, grăbind la Milcov să-l  soarbă dintr-o sorbire. În ce-l priveşte, ca ardelean, îşi desena în faţa ochilor imaginea Carpaţilor chemaţi să devină, din zid despărţitor, o pasarelă binecuvântată, făcând din Ceahlău şi Rarău, din Bucegi şi Piatra Craiului, poteci pline de farmec dinspre şi către românii de dincolo şi de dincoace. Merita făcut începutul prin construcţia unui mecanism de ceasornic născut prin convocarea laolaltă a formaţiunilor românilor din Ardeal şi Ungaria. A fost ideea lui, într-o conferinţă ţinută la Turda. Aşa s-a născut în 1881, la Sibiu, Partidul Naţional Român. Va fi din acel moment, mai întai vicepreşedinte, apoi preşedinte, până la sfârşitul vieţii. Urmaş îi va deveni Iuliu Maniu.

 S-a remarcat cu vigoare ca memorandist. Într-o fotografie la care privesc în mod repetat îl descoper în primul rând într-o companie emoţinantă: Iuliu Coroianu, Ion Raţiu, Vasile Lucaciu, Septimiu Albini. Vor acţiona împreună pentru redactarea vestitului document istoric şi va împărtăţi aceaşi soartă dictată de procesul de la Cluj din 1894 - temniţa cezaro - crăiască.

Sunt printre noi fiinţe cărora Cel de Sus le urmăreşte mersul, cugetările şi acţiunile, pentru a le pregăti cum se cuvine momentul apoteotic. Este aproape de necrezut cum i-a fost dat lui Gheorghe Pop de Băseşti să prindă sfârşitul Primului Război, să apuce în toată strălucirea şi desfăşurarea sa Marea Adunare de la Alba Iulia. Decan de vârstă, a fost rugat să conducă memorabila întrunire în care capătă viaţă o rugăciune paşoptistă rostită pe Câmpia Blajului: Noi vrem să ne unim cu Ţara!
                Avea să închidă ochii doar câteva săptămâni după aceia, ca şi cum simţea că n-a trăit degeaba.
                Merită să ne întoarcem cu evlavie către acest Tribun al Unirii, Mare Preot al unei religii care veacuri la rând a ţinut alături românii risipiţi în aşezările bogatei Transilvanii.
                Sunt dator să laud pe cei care au grijă de memoria Memorandistului Gheorge Pop de Băseşti. Salut cu orice ocazie tresăririle emoţionante ale dascălilor, oficialităţilor, ale cetăţeanului de rând care face ceva pentru a ni-l păstra de aproape. În noi toţi, un suflet bate. Al respectului, al recunoştinţei.

                                                                       NICOLAE BUD
                                                                             deputat