JOCURILE OLIMPICE 2012 de la LONDRA încep astazi, 27 iulie,
cu CEREMONIA DE DESCHIDERE (Românii o
pot urmări cu începere de la ora 23,oo pe TVR 1 şi DOLCE SPORT şi în reluare
sâmbătă dimineaţa). Peste 10.000 de atleţi vor participa la JO 2012, ei
concurând în 302 evenimente sportive de la 26 de sporturi. Este pentru a treia
oara când JOCURILE OLIMPICE se ţin la LONDRA, iar sloganul acestei campanii
este "Inspire a generation" (Inspiră o generaţie).
JOCURILE OLIMPICE LONDRA 2012 au un buget de 9,3 miliarde de
lire sterline. Pe lângă marile finale, ochii intregii lumi vor fi atintiti pe
CEREMONIA DE DESCHIDERE.
CEREMONIA DE DESCHIDERE, în prezenţa a 80.000 de spectatori
şi sub privirile a miliarde de telespectatori, a fost încredinţată lui Danny
Boyle, regizorul filmului "Slumdog Millionaire (Vagabondul
milionar)", recompensat cu opt premii Oscar. Apoi, vor intra în arena cei
10.500 de sportivi, originari din 204 de ţări, care au fost selectionaţi pentru
JOCURILE OLIMPICE 2012.
Delegatia României va
fi condusă de tenismenul Horia Tecău, portdrapelul ţării noastre la JOCURILE
OLIMPICE 2012 de la LONDRA.
120 de şefi de stat şi de guvern vor asista la CEREMONIA DE
DESCHIDERE DIN LONDRA 2012, un spectacol grandios ce a costat 27 de milioane de
euro. Din partea României, va fi prezent la CEREMONIA DE DESCHIDERE premierul Victor Ponta.
Regina Marii Britanii va deschide JOCURILE OLIMPICE LONDRA
2012, dupa o recepţie organizată la Buckingham în onoarea conducătorilor
străini prezenţi la eveniment. Prinţul William, soţia sa Kate, prinţul Harry,
prinţul Charles şi Camilla vor fi de asemenea prezenţi. Prima doamna a SUA,
Michelle Obama, va conduce delegaţia ţării sale la JO 2012. InfoPortal
Cristi SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu