joi, 26 iulie 2012

Comunicat de presă


Senatorul Sorin Bota (foto) participă la conferinţa "Programe europene pENTRU creşterea competitivităţii şi rentabilităţii transportatorilor români. Rezultate obţinute şi proiecte de viitor" Bucureşti, Rin Grand Hotel.
Azi, 26 iulie a.c., senatorul Marius Sorin Bota participă, în calitate de parlamentar şi şef al departamentului de transporturi şi infrastructură din cadrul PSD, la coferinţa organizată de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). În cadrul conferinţei mai sus amintite, senatorul prezintă viziunea Parlamentului României pentru un sistem de transport competitiv şi durabil.
„România deţine o poziţionare strategică pentru UE, fiind o zonă de intersecţie a mai multor magistrale de transport, care leagă nordul de sudul Europei și vestul de estul acesteia.
Reţeaua de transport din România asigură legătura între rețeaua de transport comunitară și reţeaua de transport a statelor necomunitare vecine din Europa de Est și Asia.
Politica naţională în domeniul infrastructurilor de transport s-a focalizat, coroborat cu prevederile Deciziei Consiliului Parlamentului European nr. 1692/1996, pe dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport, care, conectată la reţeaua europeană de transport, va permite o dezvoltare semnificativă a competiţiei economice şi, implicit, crearea premiselor integrării rapide a economiei româneşti în piaţa europeană.
Parlamentul României este preocupat de implementarea direcţiilor politicii europene de transport pentru reducerea emisiilor şi creşterea competitivităţii, este conştient de necesitatea sprijinirii industriei de transport rutier din România în atingerea acestor obiective europene ambiţioase şi salută iniţiativele UNTRR de a oferi transportatorilor români programe europene pentru reducerea consumului de combustibil şi creşterea siguranţei rutiere, care se înscriu pe linia preocupărilor noastre privind dezvoltarea unui sistem naţional de transport la standarde europene şi prietenos mediului”, a declarat senatorul.
După părerea senatorului Sorin Bota, în România există atât voinţă politică, cât şi capacitate de a pune în practică planurile şi propunereile UE, si din punctul de vedere al absorbţiei fondurilor europene, România poate recupera, în următorul ciclu bugetar, ceea ce s-a pierdut până în prezent.
„La momentul actual nu poate fi vorba de incapacitate de absorbţie din partea României, ci de faptul că România se mişcă foarte lent din cauza lipsei de experienţă atât în cadrul Uniunii, cât şi, în mod particular, în managementul banilor europeni. Sunt de părere că parteneriatele public-private vor trebui să stea la baza proiectelor din domeniul transporturilor.
Putem vorbi de o serie de proiecte concrete de care România are nevoie în ceea ce priveşte infrastructura de transport, proiecte care lipsesc din lista proiectelor cu finanţare europeană, listă stabilită de Comisia Europeană.
În domeniul rutier, din perspectiva României, trebuie să existe mai mult decât un singur punct transfrontalier principal de conectare între state. De asemenea, pentru a asigura legăturile cu ţările vecine, trebuie instituite puncte de trecere în diverse zone (precum Giurgiuleşti şi Giurgiu)”, a declarat senatorul.

Cabinet Senator - Marius Sorin BOTA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu