Ministerul Administraţiei şi Internelor, în urma unui demers
complex de cooperare judiciară desfăşurat împreună cu Ministerul Public,
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional de Istorie a
României, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României la Dublin şi Poliţia
Naţională Irlandeză, a recuperat două
monede dacice din aur de tip Koson, scoase clandestin din România şi traficate
pe teritoriul Irlandei.
Acţiunea,
desfăşurată pe durata a aproximativ 16 luni, este rezultatul aplicării cu
succes a convenţiei UNIDROIT, fiind pentru prima oară când autorităţile
româneşti reuşesc, ca urmare a unei decizii judecătoreşti emise de o instanţă
din Uniunea Europeană, recuperarea unor piese exportate ilegal şi prezente în
comerţul internaţional de antichităţi.
Monedele
dacice de aur de tip Koson vor fi repatriate şi vor intra in colecţia Muzeului
Naţional de Istorie a României.
Cele două
monede fac parte din singura emisiune dacică de aur, având pe revers legenda
scrisă cu litere greceşti – KOSON. Piesele repatriate provin dintr-un mare
tezaur descoperit în urma unor activităţi ilegale de detecţie desfăşurate de
membri ai unor grupări organizate care au activat în zona Sarmisegetuza Regia,
ultima capitală a Daciei libere, sit arheologic aflat pe lista UNESCO. Monedele
au părăsit teritoriul naţional în mod clandestin, fiind depistate în comerţul
internaţional de antichităţi.
În intervalul
februarie 2011 – iulie 2012, Ministerul Administraţiei şi Internelor prin
intermediul Ataşatului de Afaceri Interne al României la Dublin – Irlanda, a
iniţiat şi derulat un complex de activităţi informativ – operative şi de
cooperare poliţienească în baza unei Cereri de Comisie Rogatorie iniţiată de
Ministerul Public – Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.
Obiectul
cooperării l-a constituit identificarea, localizarea şi indisponibilizarea unui
lot de monede KOSON din aur, care urmau a fi oferite spre vânzare în cadrul
unei licitaţii de artă la Dublin.
În baza
elementelor puse la dispoziţie de echipa de anchetatori români şi în urma
întâlnirilor de lucru iniţiate cu partenerii de cooperare, au fost identificate
coordonatele şi locaţia unde era planificată a se desfăşura acţiunea de
vânzare, partenerii irlandezi reuşind identificarea vânzătorului lotului de
monede aflat în litigiu şi procedând la indisponibilizarea acestora.
Literele alea, sunt de fapt Dacice, grecii le-au imprumutat de la Daci .
RăspundețiȘtergere