marți, 24 iulie 2012

Traian Băsescu: „Eu voi fi printre cei care merg la vot duminică!”


Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, marţi, că va merge la vot la referendumul din 29 iulie, însă în lipsa mobilizarii PDL votul său singular nu are cum să schimbe rezultatul.
"Sigur că voi merge. Eu voi merge, voi fi printre cei care merg la vot. (...) Fiind un singur votant, atâta timp cât nu se mobilizeaza PDL, nu am cum să schimb", a spus Băsescu, întrebat dacă el va merge sau nu la vot.
Preşedintele jucător a mai spus că nu face românilor niciun îndemn legat de referendum, iar "fiecare să procedeze conform conştiinţei".
"Cine vrea să meargă să meargă, cine nu, nu", a mai spus el, menţionând totodată ca PDL are motive întemeiate să spună că nu poate asigura securitatea votului.
"Vă spun că eu nu sunt cu sufletul împăcat pe această decizie a PDL. De aceea, eu şi spun că fiecare să procedeze cum consideră. Nu mai pot juca la câştigarea referendumului cu un PDL care a spus că nu poate asigura securitatea votului din «n» motive. Şi au două pagini de motive...", a argumentat Băsescu.Preluare Mediafax

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu