vineri, 19 ianuarie 2018

Scandal monstru la Gala Premiilor Eminescu, la Botoșani: Spectatorii au ieșit din sală revoltați, după ce o poetă anti Coaliția pentru Familie a recitat o „poezie” cu conținut pornografic


 Ediția din acest an a Galei Premiilor Eminescu, care s-a desfășurat la Botoșani, a fost marcată de scandal, după ce spectatorii au ieșit din sală șocați de versurile unei poezii recitate de autoarea Medeea Iancu, care a primit un premiu, potrivit botosaneanul.ro
După ce responsabilii Editurii Cartea Românească s-au declarat nemulțumiți de timpul acordat pentru decernarea premiilor propriilor autori, directorul și poetul Călin Vlasie fiind cel care a protestat pentru că li s-au acordat doar 30 de minute, a venit rândul poetei Medeea Iancu să urce pe scenă pentru a primi un premiu pentru cartea sa „Delacroix este tabu - Suita românească”, un volum cu versuri cu conținut pornografic, feminist și anti românesc.

 „Eu sunt tipa pe care ați hărțuit-o, tipa pe care ați numit-o curvă, prostituată / Dar eu am scris persoană, persoană, persoană / Eu sunt tipa pe care o urâți / Ar trebui să fiu băiat, astfel aș fi lângă voi / Și dacă un poet ejaculează pe fața unei femei este artă / Și dacă un poet fute o femeie în timp ce doarme este artă, nu viol / Îmi pare rău, nu sunt poemul victimei pe care îl așteptați / Îmi pare rău nu sunt poeta europeană, cool, nu sunt tipa care spune la microfon: eroul este un bărbat”.

Medeea Iancu a continuat să citească, iar pe măsură ce citea, din sală se auzeau spectatorii cum murmurau indignați „Doamne, Dumnezeule, nu se poate”.

Poetă și regizoare, Medeea Iancu se situa, într-un interviu din 2017 pentru site-ul  bookaholic.ro., în tabăra celor care susțin căsătoriile homosexuale, afirmând că „Personalul este politic și dragostea poate deveni politică, să nu uităm că acum ceva vreme o persoană de culoare nu se putea căsători cu o persoană albă. Intimitatea nu mai este privată, ci guvernamentală, iar evenimentele din viața cuiva pot deveni – și deseori se întîmplă așa – politice. Cum se și întîmplă acum cu referendumul Coaliției pentru Familie.”

Autor: Ștefania Brândușă



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu