sâmbătă, 19 mai 2018

NOTE DE LECTURĂ

„PRIVIND ÎNAPOI CU MÂNIE”
              Versuri de IOAN HADA

S-a atins sublimul în literatură prin exprimarea unei idei în zicerea scriitorului Delavrancea prin vorbele lui Ștefan cel Mare din piesa„ Apus de soare” și anume: „Moldova nu este a mea, nu e a voastră, ci a urmașilor, urmașilor voștri”-aserțiune care e percepută ca un tunet din trecut spre viitor și care trebuie să fie luată-n considerare de orice om trăitor într-o țară ce-i este patrie. Sentimentul patriotic la noi în țară există-n sufletele cetățenilor normali, cinstiți,-„a omului frumos”-cum l-ar numi actorul Dan Puric.
Dar, acești simpli oameni patrioți nu se pot bate cu morile de vânt, nu pot schimba multe lucruri ce se petrec sub ochii lor în mândra noastră țară ce se numește România.
Un segment al acestor oameni de bine-care vor un viitor demn și ascendent al țării îl reprezintă scriitorii. Ei nu pot face singuri schimbarea înspre progres, doar sesizează unele aspecte negative ale societății, exprimându-le prin imagini memorabile; folosindu-și imaginația creatoare pentru a atrage atenția societății într-un mod neviolent, plăcut și uneori reconfortant-gândindu-se că ar putea să schimbe prezentul în drum spre viitor. Un astfel de om este scriitorul Ioan  Hada -care îmbrățișează-n poezie pentru început ritmul haiku-ca apoi să revină la forma clasică sau la versul liber în care nu renunță la prozodie.
Ca tematică se pot deosebi două orientări. Prima ar fi poeziile care transmit imaginile unei societăți apuse: „societatea multilateral dezvoltată” din epoca ceaușistă când omului i se părea că este liber. Astfel în ciclul„ Poeme” percepe oamenii transformați în numere ca niște soldați pe o tablă de șah; atunci „conducătorii/ vorbeau/ o limbă de lemn…gândurile/ la rândul lor/ deveniseră/ lung șir/ de numere/ iraționale…Locuințele sub formă de blocuri/ căpătaseră numere/ fiind mai uniforme decât aspectul oamenilor/ ce le-au gândit…Străzile, șoselele, la rândul lor/ au fost construite numerotate/ total paralele cu libertatea…Că toate acestea s-au întâmplat/ în numele dreptății/ și mai ales în numele libertății omului/ de-a încerca să mai fie om. ”Poemul I. Poemul II-„Înainte de 89/ cetățenii acestei țări/ nu locuiau în case/ ci-într-un fel de numere/ niște ciudate paturi/ ale lui Procust. ”Poemul III-„Stranii numere care/ pe lângă faptul că-i găzduiau/ îi hrăneau cu iluzia dreptății și egalității.”
A doua orientare tematică ar fi tema iubirii și a însingurării. Înarmându-se cu propria sa viziune creativă surprinde iubirea cum ar zice Topârceanu „de-o tristețe iremediabilă”, iar atmosfera bacoviană e copiată la alți parametri, unele cuvinte specifice liricii bacoviene regăsindu-se în poeziile scrise de Ioan Hada, bineînțeles în alte contexte. Se regăsește tristețea, regretul, singurătatea, ploaia, tenebrele, liniștea etc. Iubirea ideală e prezentă-n poezia „Decât soarele”:„ Privesc soarele/ Încerc să-l cuprind/ Dar e prea strălucitor de mare/ Iubirea mea din versuri/ Încearcă să-ți cuprindă sufletul/ Dar e mai strălucitor de mare/ Decât piticul soare.”
Înainte de-a-l cunoaște personal pe scriitorul Ioan Hada am sesizat în lecturile mele preocuparea scriitorului pentru soarta „frunzei”, apoi am auzit că i se spune„ poetul frunzei”; în poezii apar: „frunze resemnate, veștede, purtate de vânt, inima mea ca frunza toamna în cădere/devine strigăt sfâșietor de durere/ Frunza ce atârnă iarna de creangă, de singurătate/ tristețe și bătrânețea care doare/vorbește/…De la frunzele ajunse toamna pe alee/ învăț lecția resemnării…Pe urmele frunzei veștede/ purtată de vânt/ îmi descopăr disperat existența.”
Un scriitor patriot cu o voce singulară în nordul țării pe care Bacovia l-ar numi „prietenul meu” Topârceanu ar zice că e prea trist, ar trebui să aibă și simțul umorului și să vadă și partea plină a paharului iar noi cei ce-l cunoaștem îi sugerăm  că „dacă a privit înapoi cu mânie” să încerce să privească „acum” ceea ce se întâmplă, deoarece numai în prezent poți trăi liber. În poezia„ Mersul” se autodefinește, e ca un  testament: „Poate sunt/ poet/ om oarecare/ al cărui mers/ aiurit și diform/ printre/ răutățile omenești/ are totuși/ aripi de vise/ la picioare”.

MUREȘAN OLIMPIA L.S.R.-filiala Maramureș, Ulmeni, 2018




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu