duminică, 17 februarie 2019

Simona Halep, după ce a pierdut finala de la Doha: „Aş fi vrut să câştig acest trofeu frumos, dar nu am putut!”

Simona Halep a vorbit imediat după ce a pierdut finala turneului de la Doha, în faţa jucătoarei din Belgia, Elise Mertens (23 de ani, nr. 21 WTA), în trei seturi, 6-3, 4-6, 3-6.


 "Aş fi vrut să câştig acest trofeu frumos, dar nu am putut. Felicitări Elise, ai fost jucătoarea mai bună astăzi. A fost o săptămână minunată, dar obositoare, după meciurile din Fed Cup.
Mulţumesc celor care au organizat acest turneu şi tuturor celor care m-au susţinut. Vin de fiecare dată cu inima deschisă aici, de aceea poate că reuşesc să joc cel mai bun tenis al meu", a spus Simona Halep, care a fost rugată să vorbească şi în limba română.

Numărul 2 WTA a transmis şi un mesaj în limba română:

"Vă mulţumesc tuturor celor din Qatar că aţi fost alături de mine şi celor de acasă le mulţumesc că sunt tot timpul alături de mine".


Simona Halep a ajuns la 18 finale câştigate şi 16 pierdute în carieră. 

                                                                                                  MEDIAFAX

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu