DACODARDANIA
MOTIVE BUCUREŞTENE
1.
Viţa de vie sălbatică întinde
Spre mine frunze rănite.
Şi părinţii mei au trecut pe aici;
Glasul lor se aude prin ziduri:
Fii puternic, nu-ţi fie teamă,
În frunze e doar sângele toamnei -
Fii un vas de cristal
Care se umple de murmurul nostru!
2.
Noi de mult am murit.
Şi nu ştim cine te va mai înveli
Cu cele trei mii de cuvinte
Cumpărate de noi prin bazar
Ca să-ţi ţină de cald?
Dă-le cuvintelor sete de viaţă,
Rupe orice pecete!
3.
Noi am trăit pe pământ
Într-o epocă de foc.
Am urcat spre mărire
Treaptă cu treaptă.
Acum sub pământ,
Coborâm spre mărire,
Treaptă cu treaptă.
Suntem aproape
De inima lui.
SCRISOARE
Din Sud am venit
Să vă văd cum în vatră
Daţi sărutul luminii.
Foşnet de stele.
Zidul caselor vechi,
Ca în cuib, şi între ele
Suflarea.
Fiinţă vie,
Istoria intră şi iese pe uşi :
Oglinzi pune în Sala Oglinzilor,
Revolte aşază în vasul revoltei,
Tihnă seamănă printre statui,
Case leagă între case ;
Ziduri leagă între ziduri.
Suflarea voastră
Ține nestinsă lumina în vatră.
Vie, istoria creşte în cuiburi,
Intre ziduri,
Istoria îşi spală şi rufele.
Albe, rufele aşteaptă :
Ce frumuseţe !
Rufele albe vorbesc între ele,
Focul se veseleşte în vetre,
Oamenii aud ce spune vântul spre seară,
Zidurile aud ce spun rozele în zori,
Oglinzile aud ce spune
Chipul vostru-n amiază.
Ce frumuseţe:
Rufele albe
Curg prin Mureşul nopţii,
Se duc spre marea cea neagră.
Fiinţă vie, istoria
Iţi coace pâinea pe vatră.
MENTORUL MEU
Mentorul meu
Născut nu prea departe
De Mănăstirea Înţelepciunii
Încălzeşte vetrele dacilor
Prin cuvânt.
Focul aprins
Acum trei mii de ani,
Încă nu s-a stins -
Îmi spune el
Cu un glas ce răsare
Precum un murmur
Din oarbe adâncuri.
KALTRINA
De două mii de ani tot alerg
Precum un mesager înaripat
După tine.
De la Durrës şi până la Odessa:
Toţi - români, albanezi, aromâni,
Mă îndemnau la popas.
Un val de munte
Sau de nobleţe
Mă-nconjura cu smirnă şi mir
De două mii de ani -
Precum un mesager înaripat
Spre Cetatea Bucuriei alerg
Să te aflu.
Acum e rândul tău
Să alergi după mine
Şi n-ai să dai de aripile mele
Fiindcă atâta suflet în ele am pus
Încât furat de arta
De a te cuceri,
Nici n-am ştiut
Cum ţi-am pătruns în conştiinţă
Pentru încă două mii de ani.
AROMÂNCA
Eşti ca boarea cea uşoară,
Ca o poftă legănată
La un piept de domnişoară.
Eşti oricând ca niciodată,
Niciodată nu ştii când,
Eşti ca pasărea furată
De văzduhuri pe pământ.
Eşti aripa care-n ceruri
Lasă-n urma ei un rând
Din poemul care zboară.
ALBANO-VLAHIE
Auzi cum cântă turmele din Pind !
Mi-e frică şi milă.
Mi-e dor de acasă.
Dă-mi Doamne liniştea
Să mă cuprindă, şi apoi
Singurătatea mea
Las-o să plece din nou
Cu turmele din Pind
Să mă opresc
În lunga lor tristeţe
Că vine toamna
Şi mi-e frig de Pind,
Apoi de toate...
Mă-ntorc acasă.
FRUMOASE FEMEI CU PRUNCI ADORMIŢI
2000 de ani au trecut
Peste pleoapele voastre
Rugându-se pentru aceşti
Copii adormiţi.
Mulţi dintre noi
Nici nu ştim încă şi,
Poate nu vom şti niciodată
Că lumina cuvântului
Care-şi are izvorul
În fântânile albano-române
E cel mai sfânt dar
De pe buzele Domnului.
Căci Domnul întrebase atunci :
(Cu puţin înainte de amurg) :
Ce vreţi voi de la mine ?
Imperii, mări cu corabii,
Femei trecătoare
Sau cuvântul din cer ?
Şi noi, bieţii de noi,
Ne-am îngăduit
Să-i cerem un cer de cuvinte.
Atunci şi Domnul a-nchis
Ale femeilor pleoape
Peste aceşti prunci adormiţi.
OHTUL ARBINEŞILOR*
Trecea un vifor valah
Prin sufletul meu,
Ca o fugă de boli.
Ochii tăi, iubito,
Mă viscoleau,
Iar eu nu ştiam
Că de fapt:
E o iarnă pentru toţi.
Deschide-ţi ochii
În viscol, femeie,
Şi spune-mi
Dacă mai recunoşti
Iarna de anul trecut
Sau iernile ce ne vor albi
Până la oase?
________
*Ohtul Arbineşilor (Dealul Albanezilor) - denumirea unui
cartier din capitala aromânilor din Macedonia, Kruşova.
VECHI CÂNTEC
Preţul legăturilor
Dintre mine şi tine
Se află ascuns în firida
Unui ţărm îndepărtat
Al memoriei.
Cântă şi azi:
Fecioarele din Şipkoviţa :
Cumpără mătase albă, flăcăule,
Frumoasă ca-n poveşti,
Ca să nu te mai mintă
Cocoanele din Bucureşti!
MĂCELARUL BALCANILOR
Ai căzut
într-o nemărginită capcană
De când ţi s-a urcat tronul la cap.
Lumea se scaldă într
o baie politică
Iar ţara
E o ruină medievală.
Dumnezeule!
Cine o să ne scape
De acest
Dobitoc priponit
De ţăruşul istoriei!
DARDANIA*
Vrajbă şi spaimă!
Pragul casei e frânt
Satele ard,
Câmpiile pier,
În vreme ce noi
Urcăm eliberaţi
Pe colinele morţii.
Speriaţi,
Ca-ntr-un vis,
În sus lunecăm,
Visăm
pe colinele tale
Care se vor preface
Sub privirile Domnului
Într-o lume de Paradis.
-----------
* Dardania - termen antic al Kosovei actuale,
vecină dintotdeaună a românilor din Timoc
GARA TRANSILVANĂ
Nicăieri nu se aude ca aici
Trenul timpului
Alunecând ritmic pe şine.
Greierii sar
Din coaja de nucă a somnului
Şi iarba vibrează.
Dar iată acum,
În locul trenului
În faţa noastră se-ntinde
O colină
Care ne-mblânzeşte.
TE IUBESC ÎN LIMBA ROMĂNĂ
Când şi când mama oftând
Rostea în limba română un dor,
Albanezul de tata-i spunea :
În limba română mi-e dor,
Auzi :
Te iubesc în limba română!
Tata, din vreme în vreme,
Certându-se cu toate necazurile
Istoriei şi ale durerii,
Îi dăruia mamei mele o lacrimă.
Aşa se face că din iubire
Şi lacrimă,
Părinţii m-au visat în limba română,
M-au zămislit în această uimire
Şi eu când grăiesc.
Acum şi eu
Din spaimă şi din iubire
Rostesc aceste cuvinte
Crâncen de dulci
Ale limbii române.
DICŢIONAR COMUN
Bucuria pe buză -
O guşă umflată de fluier.
Un brâu şi o căciulă.
O cioară cu o coacăză-n cioc.
O napârcă, şopârlă pe mal.
O ghionoaie şi un copil în cătun.
O vatră, un mânz şi un viezure,
Un murg pe un ghimpe.
O zgardă legată de gard.
Lângă brad un pârâu
Şi o groapă cu abur şi scrum.
Acestea-s cuvinte
Sau aripi fără pasărea lor -
Licurici care-n română
Şi-n albaneză
Izbucnesc strălucind
Din muşuroaiele stelelor.
DICŢIONAR COMUN (II)
Ne-nţelegem perfect între noi,
Chiar şi fără tălmaci, atunci
Când e vorba de vârstă :
Copil, ghiuj şi moş ;
Când ne uităm la veşminte :
La brâu şi căciulă ;
Când prânzim pe la stână :
Brânză, urdă şi zer ;
Când pomenim de unde ne tragem :
Argea, cătun, gard şi vatră ;
Când vorbim între noi de moşie :
Ciucă, groapă,
Noian, măgură, mal,
Sau despre arborii care se află pe ea :
Bung, copac, brad ori druete...
Amândoi gustăm aceleaşi legume şi fructe :
Mazăre şi mărar, sâmbure şi must ;
Amândoi ne-nţepăm în acelaşi ghimpe ;
Amândoi aşteptăm
Primul mugur lângă un mânz;
Amândoi cunoaştem aceste plante amare :
Brusture, leurdă şi spânz.
Vezi ce mister admirabil
Conţine acest dicţionar albano-român
Care ascunde povestea
Unei antice legături de sânge
Când până şi păsările pricepeau ce vorbim :
Şi barză şi cioară şi gheonoaie şi pupăză,
Când turmele urcând înspre stână
Şi noi vorbeam despre :
Bască şi baci, zgardă şi fluier,
Ţeapă şi strungă, searbăd şi ţarc
Şi ne ciupeam sau ciupeam câte o strună
Şi ne bucuram când luceafărul
Sus scăpăra.
7 PILDE PENTRU ALUNGAREA FANATISMULUI
1.
Patru sunt lucrurile care
Sporesc mintea trează:
-Amânarea vorbelor de mânie.
-Însoţirea pe cale cu oamenii buni.
-Credinţa în Dumnezeu.
-Viaţa în preajma-nţelepţilor.
2.
Care sunt lucrurile care
Îmbolnăvesc trupul omului?
-Vorbele ce izvorăsc din mânie.
-Somnul în trândăvie.
-Hrana în devălmăşie.
-Dragostea fără dragoste vie.
3.
Patru sunt lucrurile care
Duc trupul-n ruină:
-Grijile fără ieşire.
-Ura fără iubire.
-Foamea în sărăcie.
-Chinul din insomnie.
4.
Care sunt lucrurile care
Sporesc surâsul pe chip?
-Bărbăţia neobosită.
-Fidelitatea smerită.
-Nobleţea împărtăşită.
-Datoria-mplinită.
5.
Patru sunt lucrurile care
Ţin un suflet curat:
-Rugăciunea-n căinţă.
-Milostivirea faţă de orice fiinţă.
-Respectul faţă de mamă si tată.
-Pomenirea celui fără de pată.
6.
Care sunt lucrurile
Care aduc urâtul în viaţă?
-Minciuna sfruntată.
-Fapta neruşinată.
-Întrebarea vicleană.
-Păcatul adânc ca o rană.
7.
Patru sunt lucrurile care
Alungă viata curată:
-Mintea nejudecată.
-Rugăciunea uitată.
-Zgârcenia de gheaţă.
-Trădarea pe ascuns şi pe faţă.
BRADUL DIN ŞIPKOVIŢA
AL TATĂLUI MEU
Tatăl nostru
Care-eşti în ceruri,
Sfinţească-se numele Tău,
Vie împărăţia ta,
Facă-se voia Ta
Precum în cer
Aşa şi pre pământ!
El nu este bradul
Tatălui meu,
Ci trecutul nostru nescris.
Păşim
Prin faţa lui
Ca prin faţa unei turle creştine
Care se ridică spre cer
Dincolo de Părăul Bisericii.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Şi ne iartă nouă greşelile noastre
Precum şi noi iertăm
Greşiţilor noştri
Şi nu ne duce în ispită
Ci ne izbăveşte
De cel viclean!
Coroana lui
Îţi aduce aminte
De îngerii care veghează
Pe cerul cătunului
Răcorindu-i sudoarea
Sfintei mame
Care încă mai sapă
Grădina suferinţei.
În numele Tatălui, Fiului
Şi a Sfântului Duh. Amin!
Trecem prin faţa lui
Aşa cum trecea şi Fran Kola
Prin faţa Cetăţii din Tetova
Pentru a-i aduce aminte sultanului
Că din punct de vedere-al credinţei
Şipkoviţa şade la sânul Vaticanului.
GLORIA TIBI, DOMINE!
Doamne,
Cât de aproape de mine tu eşti
Şi cât de departe
Noi suntem de tine!
Gloria Tibi, Domine!
Dă-mi, Doamne, credinţa
Şi puterea iubirii
Care mângâie!
Doamne,
Cât de aproape de mine tu eşti
Când îmi dai puterea să văd
Rănile pe trupul meu înflorind.
Doamne,
Când de la fereastra casei mi-arăţi
Cum mama urcă pe cărarea de munte
Şi, lin. Veşnicie devine.
Gloria Tibi, Domine!
PRĂPASTIA
În zădar bea din cupa ta –
Râsul şi plânsul poetului
Paşii lui
Nu mai sunt
Decât mort paradis
Extaz spulberat.
Belşuguri furate
Râs şi răsfăţ
Tronuri răsturnate
Toate sunt amintiri.
Din agoniile veacului
Doar serpentina
Balcanilor
Ne arată
Cât adevăr
Conţine prăpastia.
MĂCELARUL BALCANILOR /
Ai căzut
Într-o nemărginită capcană
De când ţi s-a urcat
Tronul la cap.
Lumea se scaldă
Într-o baie politică
Iar ţara
E o ruină medievală.
Dumnezeule!
Cine o să ne scape de tine,
Sau, altfel spus,
Cum o să poţi tu scăpa
De funia care
Îţi înlănţuie picioarele?
Dobitoc priponit
De ţăruşul istoriei.
HOMO BALCANICUS
Trecutul se-ngroapă de viu –
Tot ce mai rămâne
Ca hrana e
Doar neruşinarea.
O, vitejilor
Ce război
Duceţi voi
Împotriva
Bucatelor!
Din istorie, iată
Urlând se aude
Un câine –
Stăpânul său
Megalomanicus Balcanicus
Îl întărâtă
Arătându-i un os.
SUB LUMINA NEONULUI
Viaţa ta:
Otravă cu lapte
Ca şi viaţa mea-
O eternitate de dragoste
Curgând pe hârtie
O casă cocoşată
De vreme
Un lucru sfârşit
Sfâşiat ca mielul de lup.
Ce sunt aceste turme
Care merg la păscut
Prin văzduh?
Sunt nori ce se duc
Să-l smulgă Balaurul
Otravă cu lapte să bea
Colo-n vale
Sub luna pătate
De muşte-a neonului.
LA TALCIOC
În zori, după căderea
Dictaturii
Ca nişte furnici
Oamenii se duc la talcioc.
Ca nişte furnici!
Înspăimântătoare-i
Comparaţia asta!
A venit şi îngerul acolo
Prin valul blând mişcător.
Vino, scoate-ne de aici
Ţipau după el
Homer, Balzac, Kadare...
Speriaţi de surâsul lui Stalin.
Printre cărţi, grămezi de sandale
De cizme, haine uzate
De porţelanuri, rulmenţi şi
Alte o mie de lucruri
Am înaintat împotrivă şuvoiului.
Atunci îngerul
Mi-a făcut semn
Cu aripa:
Ia o carte!
Şi mi-a şoptit:
Pune-o sub pernă
Şi viseaz-o!
SEPTEMBRIE
De timp si de timpuri, iubito,
Ascunde-mã!
Pastreazã-mã, unge-mã,
Ascunde ale tale ascunzişuri,
Gândurile prefã-le-n pietrişuri,
Cu toate secundele
Undele fã-le
Sã nu mã mai uite!
În curgãtoare izvoare îmbracã-te,
Aşternuturi de ape aşterne-mi,
Pe urmã dezbracã-te
Şi rãmãi sã pluteşti
Pe eternele valuri,
Scriind despre puritate
Cu lumina acestui septembrie.
MEIN GOTT!
Se spune că femeia
E fără de Dumnezeu
Şi totuşi
Cum ai plămădit-o,
O, Doamne
Dacă în chipul ei
Ai pus sufletul Tău?
Şi cum se face
Că sufăr văzând-o
Şi-mi vine ei, să mă închin
Şi uit de Tine mereu?
Dacă în chipul ei
Ai pus toată dragostea
Din sufletul meu,
Atunci cum se face
Că o laşi pe pământ
Când Tu, bine vezi
Că se vrea Dumnezeu?
EPITAF
Am iubit o femeie cândva
Precum raza din zori.
Strecurată-n aşternut
Sânii ei
Îmi tăiau respiraţia -
Trupul meu înflorea.
ULTIMUL CUVÂNT
Aici odihneşte
Cel care n-a fost bun
De nimic altceva…
Decât de iubit.
Femeia
Care la mine venea
Avea mireasma
Colinei de fragi.
Trecătorule,
Află şi tu
Cum şoptea:
Fă cu mine ce vrei -
Dumnezeu ne-o ierta!
MOTIVE BUCUREŞTENE
1.
Viţa de vie sălbatică întinde
Spre mine frunze rănite.
Şi părinţii mei au trecut pe aici;
Glasul lor se aude prin ziduri:
Fii puternic, nu-ţi fie teamă,
În frunze e doar sângele toamnei -
Fii un vas de cristal
Care se umple de murmurul nostru!
2.
Noi de mult am murit.
Şi nu ştim cine te va mai înveli
Cu cele trei mii de cuvinte
Cumpărate de noi prin bazar
Ca să-ţi ţină de cald?
Dă-le cuvintelor sete de viaţă,
Rupe orice pecete!
3.
Noi am trăit pe pământ
Într-o epocă de foc.
Am urcat spre mărire
Treaptă cu treaptă.
Acum sub pământ,
Coborâm spre mărire,
Treaptă cu treaptă.
Suntem aproape
De inima lui.
SCRISOARE
Din Sud am venit
Să vă văd cum în vatră
Daţi sărutul luminii.
Foşnet de stele.
Zidul caselor vechi,
Ca în cuib, şi între ele
Suflarea.
Fiinţă vie,
Istoria intră şi iese pe uşi :
Oglinzi pune în Sala Oglinzilor,
Revolte aşază în vasul revoltei,
Tihnă seamănă printre statui,
Case leagă între case ;
Ziduri leagă între ziduri.
Suflarea voastră
Ține nestinsă lumina în vatră.
Vie, istoria creşte în cuiburi,
Intre ziduri,
Istoria îşi spală şi rufele.
Albe, rufele aşteaptă :
Ce frumuseţe !
Rufele albe vorbesc între ele,
Focul se veseleşte în vetre,
Oamenii aud ce spune vântul spre seară,
Zidurile aud ce spun rozele în zori,
Oglinzile aud ce spune
Chipul vostru-n amiază.
Ce frumuseţe:
Rufele albe
Curg prin Mureşul nopţii,
Se duc spre marea cea neagră.
Fiinţă vie, istoria
Iţi coace pâinea pe vatră.
MENTORUL MEU
Mentorul meu
Născut nu prea departe
De Mănăstirea Înţelepciunii
Încălzeşte vetrele dacilor
Prin cuvânt.
Focul aprins
Acum trei mii de ani,
Încă nu s-a stins -
Îmi spune el
Cu un glas ce răsare
Precum un murmur
Din oarbe adâncuri.
KALTRINA
De două mii de ani tot alerg
Precum un mesager înaripat
După tine.
De la Durrës şi până la Odessa:
Toţi - români, albanezi, aromâni,
Mă îndemnau la popas.
Un val de munte
Sau de nobleţe
Mă-nconjura cu smirnă şi mir
De două mii de ani -
Precum un mesager înaripat
Spre Cetatea Bucuriei alerg
Să te aflu.
Acum e rândul tău
Să alergi după mine
Şi n-ai să dai de aripile mele
Fiindcă atâta suflet în ele am pus
Încât furat de arta
De a te cuceri,
Nici n-am ştiut
Cum ţi-am pătruns în conştiinţă
Pentru încă două mii de ani.
AROMÂNCA
Eşti ca boarea cea uşoară,
Ca o poftă legănată
La un piept de domnişoară.
Eşti oricând ca niciodată,
Niciodată nu ştii când,
Eşti ca pasărea furată
De văzduhuri pe pământ.
Eşti aripa care-n ceruri
Lasă-n urma ei un rând
Din poemul care zboară.
ALBANO-VLAHIE
Auzi cum cântă turmele din Pind !
Mi-e frică şi milă.
Mi-e dor de acasă.
Dă-mi Doamne liniştea
Să mă cuprindă, şi apoi
Singurătatea mea
Las-o să plece din nou
Cu turmele din Pind
Să mă opresc
În lunga lor tristeţe
Că vine toamna
Şi mi-e frig de Pind,
Apoi de toate...
Mă-ntorc acasă.
FRUMOASE FEMEI CU PRUNCI ADORMIŢI
2000 de ani au trecut
Peste pleoapele voastre
Rugându-se pentru aceşti
Copii adormiţi.
Mulţi dintre noi
Nici nu ştim încă şi,
Poate nu vom şti niciodată
Că lumina cuvântului
Care-şi are izvorul
În fântânile albano-române
E cel mai sfânt dar
De pe buzele Domnului.
Căci Domnul întrebase atunci :
(Cu puţin înainte de amurg) :
Ce vreţi voi de la mine ?
Imperii, mări cu corabii,
Femei trecătoare
Sau cuvântul din cer ?
Şi noi, bieţii de noi,
Ne-am îngăduit
Să-i cerem un cer de cuvinte.
Atunci şi Domnul a-nchis
Ale femeilor pleoape
Peste aceşti prunci adormiţi.
OHTUL ARBINEŞILOR*
Trecea un vifor valah
Prin sufletul meu,
Ca o fugă de boli.
Ochii tăi, iubito,
Mă viscoleau,
Iar eu nu ştiam
Că de fapt:
E o iarnă pentru toţi.
Deschide-ţi ochii
În viscol, femeie,
Şi spune-mi
Dacă mai recunoşti
Iarna de anul trecut
Sau iernile ce ne vor albi
Până la oase?
________
*Ohtul Arbineşilor (Dealul Albanezilor) - denumirea unui
cartier din capitala aromânilor din Macedonia, Kruşova.
VECHI CÂNTEC
Preţul legăturilor
Dintre mine şi tine
Se află ascuns în firida
Unui ţărm îndepărtat
Al memoriei.
Cântă şi azi:
Fecioarele din Şipkoviţa :
Cumpără mătase albă, flăcăule,
Frumoasă ca-n poveşti,
Ca să nu te mai mintă
Cocoanele din Bucureşti!
MĂCELARUL BALCANILOR
Ai căzut
într-o nemărginită capcană
De când ţi s-a urcat tronul la cap.
Lumea se scaldă într
o baie politică
Iar ţara
E o ruină medievală.
Dumnezeule!
Cine o să ne scape
De acest
Dobitoc priponit
De ţăruşul istoriei!
DARDANIA*
Vrajbă şi spaimă!
Pragul casei e frânt
Satele ard,
Câmpiile pier,
În vreme ce noi
Urcăm eliberaţi
Pe colinele morţii.
Speriaţi,
Ca-ntr-un vis,
În sus lunecăm,
Visăm
pe colinele tale
Care se vor preface
Sub privirile Domnului
Într-o lume de Paradis.
-----------
* Dardania - termen antic al Kosovei actuale,
vecină dintotdeaună a românilor din Timoc
GARA TRANSILVANĂ
Nicăieri nu se aude ca aici
Trenul timpului
Alunecând ritmic pe şine.
Greierii sar
Din coaja de nucă a somnului
Şi iarba vibrează.
Dar iată acum,
În locul trenului
În faţa noastră se-ntinde
O colină
Care ne-mblânzeşte.
TE IUBESC ÎN LIMBA ROMĂNĂ
Când şi când mama oftând
Rostea în limba română un dor,
Albanezul de tata-i spunea :
În limba română mi-e dor,
Auzi :
Te iubesc în limba română!
Tata, din vreme în vreme,
Certându-se cu toate necazurile
Istoriei şi ale durerii,
Îi dăruia mamei mele o lacrimă.
Aşa se face că din iubire
Şi lacrimă,
Părinţii m-au visat în limba română,
M-au zămislit în această uimire
Şi eu când grăiesc.
Acum şi eu
Din spaimă şi din iubire
Rostesc aceste cuvinte
Crâncen de dulci
Ale limbii române.
DICŢIONAR COMUN
Bucuria pe buză -
O guşă umflată de fluier.
Un brâu şi o căciulă.
O cioară cu o coacăză-n cioc.
O napârcă, şopârlă pe mal.
O ghionoaie şi un copil în cătun.
O vatră, un mânz şi un viezure,
Un murg pe un ghimpe.
O zgardă legată de gard.
Lângă brad un pârâu
Şi o groapă cu abur şi scrum.
Acestea-s cuvinte
Sau aripi fără pasărea lor -
Licurici care-n română
Şi-n albaneză
Izbucnesc strălucind
Din muşuroaiele stelelor.
DICŢIONAR COMUN (II)
Ne-nţelegem perfect între noi,
Chiar şi fără tălmaci, atunci
Când e vorba de vârstă :
Copil, ghiuj şi moş ;
Când ne uităm la veşminte :
La brâu şi căciulă ;
Când prânzim pe la stână :
Brânză, urdă şi zer ;
Când pomenim de unde ne tragem :
Argea, cătun, gard şi vatră ;
Când vorbim între noi de moşie :
Ciucă, groapă,
Noian, măgură, mal,
Sau despre arborii care se află pe ea :
Bung, copac, brad ori druete...
Amândoi gustăm aceleaşi legume şi fructe :
Mazăre şi mărar, sâmbure şi must ;
Amândoi ne-nţepăm în acelaşi ghimpe ;
Amândoi aşteptăm
Primul mugur lângă un mânz;
Amândoi cunoaştem aceste plante amare :
Brusture, leurdă şi spânz.
Vezi ce mister admirabil
Conţine acest dicţionar albano-român
Care ascunde povestea
Unei antice legături de sânge
Când până şi păsările pricepeau ce vorbim :
Şi barză şi cioară şi gheonoaie şi pupăză,
Când turmele urcând înspre stână
Şi noi vorbeam despre :
Bască şi baci, zgardă şi fluier,
Ţeapă şi strungă, searbăd şi ţarc
Şi ne ciupeam sau ciupeam câte o strună
Şi ne bucuram când luceafărul
Sus scăpăra.
7 PILDE PENTRU ALUNGAREA FANATISMULUI
1.
Patru sunt lucrurile care
Sporesc mintea trează:
-Amânarea vorbelor de mânie.
-Însoţirea pe cale cu oamenii buni.
-Credinţa în Dumnezeu.
-Viaţa în preajma-nţelepţilor.
2.
Care sunt lucrurile care
Îmbolnăvesc trupul omului?
-Vorbele ce izvorăsc din mânie.
-Somnul în trândăvie.
-Hrana în devălmăşie.
-Dragostea fără dragoste vie.
3.
Patru sunt lucrurile care
Duc trupul-n ruină:
-Grijile fără ieşire.
-Ura fără iubire.
-Foamea în sărăcie.
-Chinul din insomnie.
4.
Care sunt lucrurile care
Sporesc surâsul pe chip?
-Bărbăţia neobosită.
-Fidelitatea smerită.
-Nobleţea împărtăşită.
-Datoria-mplinită.
5.
Patru sunt lucrurile care
Ţin un suflet curat:
-Rugăciunea-n căinţă.
-Milostivirea faţă de orice fiinţă.
-Respectul faţă de mamă si tată.
-Pomenirea celui fără de pată.
6.
Care sunt lucrurile
Care aduc urâtul în viaţă?
-Minciuna sfruntată.
-Fapta neruşinată.
-Întrebarea vicleană.
-Păcatul adânc ca o rană.
7.
Patru sunt lucrurile care
Alungă viata curată:
-Mintea nejudecată.
-Rugăciunea uitată.
-Zgârcenia de gheaţă.
-Trădarea pe ascuns şi pe faţă.
BRADUL DIN ŞIPKOVIŢA
AL TATĂLUI MEU
Tatăl nostru
Care-eşti în ceruri,
Sfinţească-se numele Tău,
Vie împărăţia ta,
Facă-se voia Ta
Precum în cer
Aşa şi pre pământ!
El nu este bradul
Tatălui meu,
Ci trecutul nostru nescris.
Păşim
Prin faţa lui
Ca prin faţa unei turle creştine
Care se ridică spre cer
Dincolo de Părăul Bisericii.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Şi ne iartă nouă greşelile noastre
Precum şi noi iertăm
Greşiţilor noştri
Şi nu ne duce în ispită
Ci ne izbăveşte
De cel viclean!
Coroana lui
Îţi aduce aminte
De îngerii care veghează
Pe cerul cătunului
Răcorindu-i sudoarea
Sfintei mame
Care încă mai sapă
Grădina suferinţei.
În numele Tatălui, Fiului
Şi a Sfântului Duh. Amin!
Trecem prin faţa lui
Aşa cum trecea şi Fran Kola
Prin faţa Cetăţii din Tetova
Pentru a-i aduce aminte sultanului
Că din punct de vedere-al credinţei
Şipkoviţa şade la sânul Vaticanului.
GLORIA TIBI, DOMINE!
Doamne,
Cât de aproape de mine tu eşti
Şi cât de departe
Noi suntem de tine!
Gloria Tibi, Domine!
Dă-mi, Doamne, credinţa
Şi puterea iubirii
Care mângâie!
Doamne,
Cât de aproape de mine tu eşti
Când îmi dai puterea să văd
Rănile pe trupul meu înflorind.
Doamne,
Când de la fereastra casei mi-arăţi
Cum mama urcă pe cărarea de munte
Şi, lin. Veşnicie devine.
Gloria Tibi, Domine!
PRĂPASTIA
În zădar bea din cupa ta –
Râsul şi plânsul poetului
Paşii lui
Nu mai sunt
Decât mort paradis
Extaz spulberat.
Belşuguri furate
Râs şi răsfăţ
Tronuri răsturnate
Toate sunt amintiri.
Din agoniile veacului
Doar serpentina
Balcanilor
Ne arată
Cât adevăr
Conţine prăpastia.
MĂCELARUL BALCANILOR /
Ai căzut
Într-o nemărginită capcană
De când ţi s-a urcat
Tronul la cap.
Lumea se scaldă
Într-o baie politică
Iar ţara
E o ruină medievală.
Dumnezeule!
Cine o să ne scape de tine,
Sau, altfel spus,
Cum o să poţi tu scăpa
De funia care
Îţi înlănţuie picioarele?
Dobitoc priponit
De ţăruşul istoriei.
HOMO BALCANICUS
Trecutul se-ngroapă de viu –
Tot ce mai rămâne
Ca hrana e
Doar neruşinarea.
O, vitejilor
Ce război
Duceţi voi
Împotriva
Bucatelor!
Din istorie, iată
Urlând se aude
Un câine –
Stăpânul său
Megalomanicus Balcanicus
Îl întărâtă
Arătându-i un os.
SUB LUMINA NEONULUI
Viaţa ta:
Otravă cu lapte
Ca şi viaţa mea-
O eternitate de dragoste
Curgând pe hârtie
O casă cocoşată
De vreme
Un lucru sfârşit
Sfâşiat ca mielul de lup.
Ce sunt aceste turme
Care merg la păscut
Prin văzduh?
Sunt nori ce se duc
Să-l smulgă Balaurul
Otravă cu lapte să bea
Colo-n vale
Sub luna pătate
De muşte-a neonului.
LA TALCIOC
În zori, după căderea
Dictaturii
Ca nişte furnici
Oamenii se duc la talcioc.
Ca nişte furnici!
Înspăimântătoare-i
Comparaţia asta!
A venit şi îngerul acolo
Prin valul blând mişcător.
Vino, scoate-ne de aici
Ţipau după el
Homer, Balzac, Kadare...
Speriaţi de surâsul lui Stalin.
Printre cărţi, grămezi de sandale
De cizme, haine uzate
De porţelanuri, rulmenţi şi
Alte o mie de lucruri
Am înaintat împotrivă şuvoiului.
Atunci îngerul
Mi-a făcut semn
Cu aripa:
Ia o carte!
Şi mi-a şoptit:
Pune-o sub pernă
Şi viseaz-o!
SEPTEMBRIE
De timp si de timpuri, iubito,
Ascunde-mã!
Pastreazã-mã, unge-mã,
Ascunde ale tale ascunzişuri,
Gândurile prefã-le-n pietrişuri,
Cu toate secundele
Undele fã-le
Sã nu mã mai uite!
În curgãtoare izvoare îmbracã-te,
Aşternuturi de ape aşterne-mi,
Pe urmã dezbracã-te
Şi rãmãi sã pluteşti
Pe eternele valuri,
Scriind despre puritate
Cu lumina acestui septembrie.
MEIN GOTT!
Se spune că femeia
E fără de Dumnezeu
Şi totuşi
Cum ai plămădit-o,
O, Doamne
Dacă în chipul ei
Ai pus sufletul Tău?
Şi cum se face
Că sufăr văzând-o
Şi-mi vine ei, să mă închin
Şi uit de Tine mereu?
Dacă în chipul ei
Ai pus toată dragostea
Din sufletul meu,
Atunci cum se face
Că o laşi pe pământ
Când Tu, bine vezi
Că se vrea Dumnezeu?
EPITAF
Am iubit o femeie cândva
Precum raza din zori.
Strecurată-n aşternut
Sânii ei
Îmi tăiau respiraţia -
Trupul meu înflorea.
ULTIMUL CUVÂNT
Aici odihneşte
Cel care n-a fost bun
De nimic altceva…
Decât de iubit.
Femeia
Care la mine venea
Avea mireasma
Colinei de fragi.
Trecătorule,
Află şi tu
Cum şoptea:
Fă cu mine ce vrei -
Dumnezeu ne-o ierta!
BIOBIBLIOGRAFIE
Poet, eseist, publicist, traducător. Baki Ymeri este fiul lui Aurelia Graur din com. Band (Tg. Mureş) şi al unui filogerman pe nume Aivaz Voka. S-a născut (01.08.1949) la Şipkoviţa (Macedonia). Marin Sorescu îl considera un foarte bun român (după mamă) şi un foarte bun albanez (după tată). A absolvit Facultatea de Filozofie la Universitatea din Priştina (Limba şi literatura albaneză). Între timp, a urmat cursuri de specializare a limbii române, la Universităţile din Viena (1974) şi Bucureşti (1975). A fost urmărit (1971-75) şi persecutat politic de autorităţile comuniste iugoslave (1975-79). Este doctorand al Universităţii din Bucureşti, membru a Uniunii Scriitorilor din România, redactor-şef al revistei Albanezul, autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani, românii din Valea Timocului şi albanezii din Kosova. Pentru activitatea culturală şi publicistică în folosul societăţii, a fost nominalizat din partea Institutului Biografic American (ABI), Omul Anului 2001.
De-a lungul timpului, a publicat mii de versuri din opera a peste 50 de scriitori şi istorici români în limba albaneză, precum şi unele volume aparţinând poeţilor Nichita Stănescu, Anghel Dumbrăveanu, Slavco Almăjan, Marin Sorescu, Carolina Ilica, Marius Chelaru, etc. Bibliografie lirică: Kaltrina (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Kriterion, Bucureşti, 1994); Dardania (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Deliana, Bucureşti, 1999); Foc Sacru (Tetova, Macedonia, 2001); Lumina Dardaniei (Editura Muzeul Literaturi Române, Bucureşti, 2004); Drumul iadului spre Rai (Editura Academiei Internaţionale Orient Occident, Bucureşti, 2005, Eu vâd Siziful (Agor Produktion, Tetova, 2008) etc. „Spirit European prin excelenţă, format ca şi înaintemergătorul său Eminescu, la Universitatea din Viena, dar şi penegrin privilegiat în spaţiul traco-iliric cu firi de Zamolxis, vitalităţi de Dyonisis şi tăceri de Orfeu – Baki Ymeri e un cetăţean special al unei lumi imaginare şi posibile, pe care înţelege s-o întemeieze printr-un elan kantian cu rigori hotârnicite şi mirări antologice, înflorind limba română şi Poesis-ul, surori gemene ale Visătoriei.” (George Gibescu)
Sursa: Baki Ymeri, 17 mai 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu