Victorii şi înfrângeri simbolice

                      de Dumitru Păcuraru

  

Odată trecut testul europarlamentarelor, despărţindu-se destul de clar învingătorii de învinşi, opoziţia a considerat că trebuie să bată fierul cât e cald şi a încercat să mai obţină încă o victorie. Parlamentul funcţionând după alte reguli decât alegerile, moţiunea de cenzură nu a trecut. PSD şi ALDE îşi conservă majoritatea în parlament. Niciun parlamentar din cele două partide nu s-a lăsat ademenit, ceea ce înseamnă că vremea racolărilor a trecut.

ALDE, cu toate că nu a trecut pragul electoral la alegerile din 26 mai, ţine flamura sus. Călin Popescu Tăriceanu încă mai vorbeşte despre o posibilă candidatură la prezidenţiale şi nici nu-i trece prin gând că partidul lui nu va trece pragul la locale.

PSD, după eliminarea lui Dragnea, îşi repară orgoliul rănit după înfrângerea din 26 mai şi se pregăteşte de congres. Viorica Dăncilă pune stăpânire pe partid, demonstrând că în orice situaţie funcţia de prim ministru plasează persoana în cauză într-o poziţie privilegiată.

După căderea moţiunii, şansele ei să fie aleasă preşedinte al PSD au crescut semnificativ. De fapt, înfrângerea de la europarlamentare a trecut în palmaresul lui Liviu Dragnea, iar victoria de la moţiune i se atribuie premierului Dăncilă.

Înfrângerile, ca şi victoriile, sunt contabilizate politic şi se transformă cu timpul fie în capital electoral, fie în balast. În cazul USR-PLUS, în parte şi în cazul PNL, rezultatele de la alegerile pentru Parlamentul European devin rampe de lansare pentru viitoarele alegeri. USR-PLUS poate spera pe bună dreptate că în situaţia în care îşi va desemna candidat prezidenţial propriu acesta se poate califica pentru turul doi, fie depăşind candidatul PNL, fie trecând în faţa candidatului PSD. Soluţia inedită ar fi confruntarea în finală a doi candidaţi ai dreptei. Klaus Iohannis faţă-n faţă cu Dan Barna sau Dacian Cioloş ar oferi o spectaculoasă luptă între doi politicieni care au acelaşi program. Nici unul, nici altul nu se pot acuza că nu sunt europeni, că nu respectă statul de drept şi independenţa justiţiei, teme în jurul cărora cele trei partide de dreapta şi-au construit capitalul electoral.

Dar după opinia unor lideri ai Alianţei 2020 USR-PLUS nu prezidenţialele sunt testul suprem, ci alegerile locale. Socoteala este simplă. Pentru alegerile primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, adunând voturile obţinute la europarlamentare, o alianţă electorală PNL-USR-PLUS poate câştiga majoritatea primăriilor şi consiliilor judeţene. Tot în acelaşi coş pot fi socotite la alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ dintr-un singur tur şi alte partide mai mici, PMP, dar şi Pro România.

În această cheie văd liderii USR-PLUS alegerile locale de anul viitor. Condiţia este să nu se certe cu PNL din cauza alegerilor prezidenţiale.

Tot alegerile prezidenţiale ar putea sparge prietenia dintre ALDE şi PSD. Dacă PSD va avea candidat propriu, altul decât Tăriceanu, se înţelege că ALDE va fi obligat să se înscrie în cursa prezidenţială pentru a-şi repara pierderile de la europarlamentare. Un scor mai mare decât pragul electoral obţinut de Tăriceanu ar califica partidul pentru alegerile locale de anul viitor.

Practic, începând de la europarlamentare, de la victoriile simbolice din parlament, culminând cu rezultatele de la prezidenţiale obţinute de fiecare partid, sunt veritabile poziţii strategice pentru alegerile locale şi apoi parlamentare din anul 2020.