luni, 19 august 2019

5 zodii infidele. Duc o viață dublă și ajung să își rănească partenerul de viață!



1. Berbec

De cele mai multe ori, Berbecii se lasă purtați de val și ajung să pice în ispită. Acționează din instinct și pun întotdeauna sentimentele în fața gândirii raționale, lucru care îi determină să își înșele partenerul de viață. Se plictisesc foarte repede, caută mereu ceva nou, iar atunci când intervine rutina, pentru ei relația nu mai prezintă interes și se simt liberi să își caute fericirea în altă parte.

2. Gemeni

Gemenii au nevoie de libertate și flexibilitate pentru a fi fericiți, iar atunci când nu au parte de aceste lucruri, acești nativi nu se mai simt confortabil în relația de cuplu. Flirtează cu ușurință, se simt bine atunci când primesc complimente, adoră să socializeze, iar de aici și până la a-și înșela partenerul de viață mai este doar un pas. În plus, zodia îi determină pe acești nativi să prefere întotdeauna dualitatea, indiferent că vine vorba despre obiecte sau despre relația amoroasă. Pot fi puși în situația de a avea două relații în același timp.

3. Pești

Peștii sunt atrași mereu de lucrurile diferite pe care le observă în alte locuri. Întotdeauna ceea ce văd în exterior este mult mai interesant decât ce au ei și vor fi tentați să obțină cu orice preț acel lucru, potrivit bustle.com. Pot începe o nouă relație în timp ce deja sunt implicați în alta și reușesc să se ascundă atât de bine, încât nimeni nu ar putea bănui vreodată că duc o viață dublă.

4. Balanță

Balanțele ajung să înșele doar atunci când nu mai primesc lucrurile de care au nevoie din partea partenerului de viață. Pentru ei echilibrul este foarte important, iar atunci când nu au parte de el, cu siguranță vor încerca să îl caute într-un loc nou. Acești nativi nu se simt confortabil să înșele, ba chiar se învinovățesc, motiv pentru care vor face tot ce ține de ei pentru ca persoana iubită să nu afle niciodată acest lucru.

5. Scorpion

Scorpionul devine infidel în momentul în care este rănit profund de persoana iubită. Va căuta un loc în care să își găsească liniștea și se poate întâmpla ca, de cele mai multe ori, refugiul lor să fie în brațele unei alte persoane. Pot avea o aventură fără ca partenerul de viață să bănuiască acest lucru, iar dacă vor fi descoperiți, cei născuți în această zodie își vor asuma greșeala și cu siguranță nu o vor repeta.


                                                                                dr. Iulian COZA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu