joi, 1 august 2019

Ministrul Turismului a fost prezent la Borșa pentru a semna proiectul de finanțare al telegondolei și al pârtiei olimpice


 În debutul ședinței de Consiliu Județean condusă de președintele Gabriel Zetea și desfășurată joi, 25 iulie 2019, la Nord Hotel din Borșa, un moment istoric pentru comunitatea de la poalele Pietrosului Rodnei l-a reprezentat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul telegondolei și al pârtiei olimpice de schi în prezența ministrului Turismului, Bogdan Gheorghe Trif și a secretarului de stat în Ministerul Turismului, maramureșeanul Gheorghe Bogdan Tomoiagă.
    La întâlnirea la care a fost prezentă și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, dar și prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan, primarul oralului Borșa, Sorin Ion Timiș a prezentat proiectul telegondolei și a pârtiei de schi tuturor celor prezenți, explicând că obiective principale sunt: pârtia propriu-zisă, instalaţia de înzăpezit, instalaţia de iluminat, maşini de bătut zăpada, dotări pentru protecţie și telegondola și parcarea auto unde trebuie finalizate lucrările. Pârtia de schi va avea o lungime de 2.650 de metri cu o înclinare medie de 30,7%, un grad de dificultate ridicat și o diferență de nivel de 778 m.
Capacitatea de transport a telegondolei va fi de 1.800 de persoane pe oră. Lungimea pârtiei înzăpezite artificial este de 2.650 m cu o grosime medie a stratului de zăpadă de 40 de centimetri. Vor fi montați 57 de stâlpi de iluminat, în timp ce numărul locurilor de parcare va fi pentru 80 de autoturisme, iar capacitatea optimă a pârtiei va fi de 1.222 schiori pe zi. Valoarea totală a investiției (cu TVA) este de 104.623.396,50 lei, din care C + M = 58.467 237,78 lei. Cheltuielile pentru investiția de bază sunt în sumă de 90.173.281,41 lei. Sursele de finanțare sunt reprezentate de contribuția Ministerului Turismului, respectiv 90% cheltuielile pentru investiția de bază a devizului general, reprezentând 81.155.953,27 lei și contribuția unității administrativ–teritoriale în sumă de 23.467.443,24 lei, o mare parte din această sumă urmând să fie alocată de către Consiliul Județean Maramureș.

    Gabriel Zetea: ”CJ Maramureș va asigura cofinanțarea necesară pentru proiectul telegondolei și al pârtiei de schi”

    În numele Consiliului Județean Maramureș, președintele Gabriel Zetea a subliniat faptul că, datorită bunei legături care există între Ministerul Turismului și administrația județeană, respectiv prin secretarul de stat Gheorghe Bogdan Tomoiagă și ministrul Bogdan Gheorghe Trif, finanțarea telegondolei și a pârtiei de schi este un proiect care a redevenit posibil.
    ”O investiție care a început bine dar a fost blocată din  cauza unui management prost a repornit prin curajul și hărnicia administrației locale, care a depus la Ministerul Turismului un proiect derulat de Guvernul României pe masterplanul pentru turism. Vorbim de aproape 20 de milioane de euro pentru a finanța ceea ce își dorește Borșa de atât de mult timp. Și mă bucur să spun că Borșa este prima unitate administrativ-teritorială din România care semnează acest proiect. Iar prezența întregului Consiliu Județean aici, semnalează faptul că Borșa este una dintre cele mai harnice localități din țară. Transmit sincere felicitări atât primarului Sorin Ion Timiș, cât și echipei de proiect și tuturor celor implicați, deoarece sunt un exemplu și pentru aparatul propriu al Consiliului Județean Maramureș. Dar trebuie să subliniem faptul că, pe lângă banii mulți cu care vine Guvernul României, este nevoie și de cofinanțarea Consiliului Județean, iar administrația județeană va fi alături de autoritățile publice din Borșa. Și dacă acum desfășurăm aici această ședință, consider că în acest ultim an de mandat ar trebui să ajungem în fiecare comunitate din Maramureș, pentru a discuta cu cât mai mulți maramureșeni”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

    Ion Sorin Timiș: ”Acest proiect nu era posibil fără implicarea secretarului de stat în Ministerul Turismului, Gheorghe Bogdan Tomoiagă”

    Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa a salutat prezența în sală a ministrului Turismului, Bogdan Gheorghe Trif și al ministrului Sănătății, Sorina Pintea, despre care a spus că sunt cei mai harnici miniștri ai Guvernului Dăncilă, cel puțin în ceea ce privește administrația din Borșa.
    ”Am ajuns într-un punct în care nu ne mai putem bloca, când nu va mai fi de vină decât administrația locală Borșa dacă acest proiect nu va fi finalizat. Însă vreau să subliniez faptul că dacă eu am bătut drumul între Borșa și București de câteva zeci de ori, cu siguranță acest proiect nu ar fi fost posibil fără drumurile mult mai multe făcute în capitală de către borșeanul nostru, Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului. Toți au fost uimiți când Borșa a cerut ca, în Guvernul României să avem un reprezentant la turism. Iar acum este vizibil de ce ne-am dorit asta. Pentru că Bogdan Tomoiagă a luptat foarte mult pentru ca visul nostru să devină realitate”, a precizat primarul din Borșa, Ion Sorin Timiș.
    Luând cuvântul, ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif a subliniat faptul că și-a dorit să ajungă în Borșa pentru a vedea la fața locului unde se desfășoară investiția și a precizat că, deși se află faptic pentru prima dată aici, la cât de des a interacționat cu administrația din Borșa, se simte ca și acasă.    
    ”Ministerul Turismului vine cu un sprijin de 18 milioane de euro, însă am convingerea că președintele Gabriel Zetea și Consiliul Județean Maramureș vor ajuta administrația locală din Borșa la partea de cofinanțare a investiției. Știu că proiectul telegondolei a demarat în anul 2009, însă pe parcurs lucrurile s-au blocat și am fost nevoiți să reluăm acest proiect. Și mai mult, consider că și în Borșa trebuie să desfășurăm turism 365 de zile pe an, fapt pentru care aștept ca primarul din Borșa să vină cu un proiect pentru a dezvolta un turism aparte și pet timp de vară și împreună cu secretarul de stat, Bogdan Tomoiagă, vom face o promovare adecvată acestui oraș frumos, pentru a aduce cât mai mulți turiști aici”, a precizat ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif.

    Sorina Pintea: ”Spitalul din Borșa va avea un compartiment de urgență începând cu anul 2020”

    Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a avut doar cuvinte de laudă pentru Borșa și pentru toți locuitorii săi. ”Am venit la Borșa pentru a susține această investiție și pentru a arăta că suntem alături de borșeni. Și consider că un asemenea proiect necesită și o investiție în sănătate, în special în medicina de urgență. Orașul Borșa a beneficiat de 1 milion de euro până acum în sistemul sanitar și nu ne vom opri. Și vin cu o altă veste bună, aceea că mult-așteptatul compartiment de urgență din Borșa va fi posibil din anul 2020, iar acest compartiment va fi finanțat de la Bugetul de Stat. În acest fel, urgențele medicale vor fi soluționate și tratate corespunzător, aici unde afluxul de turiști este atât de mare, iar problemele medicale apar foarte des”, a precizat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
    În finalul discursului, ministrul Sorina Pintea a dorit să mulțumească Consiliului Județean Maramureș pentru modul în care a colaborat în perioada în care a condus Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Reprezentantul guvernamental a arătat că apreciază modul în care administrația județeană continuă să cofinanțeze proiectele spitalului care reprezintă cartea de vizită ce a propulsat-o în fruntea ministerului care deține frânele sănătății în România.
    Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a lăudat, la rândul său, proiectele pe care le desfășoară spitalele aflate în subordinea administrației județene și a reiterat faptul că așteaptă ca și celelalte spitale din Maramureș să intre în subordinea CJ. ”Suntem dispuși să preluăm și alte spitale din județ. Și vreau să subliniez faptul că, personal, mă mândresc cu toți oamenii pe care Maramureșul i-a promovat în Guvern, din anul 2016 încoace. Și știu că fiecăruia i-am spus ca, la finalul mandatului, să aducă un proiect important în Maramureș, iar prin proiectul telegondolei și a pârtiei de schi, Bogdan Tomoiagă a reușit”, a arătat șeful administrației județene.

    Bogdan Tomoiagă: ”Așteptăm investitorii privați să se alăture proiectelor derulate de Guvernul României”

    În cuvântul adresat celor prezenți, secretarul de stat în Ministerul Turismului, Bogdan Tomoiagă a arătat că cele mai multe felicitări pentru reușita acestui proiect revin primarului orașului Borșa, Ion Sorin Timiș. ”Primarul din Borșa și echipa care îi este alături au depus un efort colosal pentru a ajunge la momentul în care semnăm finanțarea investiției. Iar acest moment poate fi cel mai bun semnal pe care îl transmitem investitorilor privați de a veni alături de Guvernul României și administrațiile locale și să investească în turismul românesc, pentru că turismul are viitor. Și spun acest lucru, deoarece turismul a devenit cu adevărat un motor al economiei și este unul dintre cele mai importante domenii din România. Este cu adevărat un moment istoric pentru Borșa și mă bucur să fiu parte a ceea ce am realizat astăzi, aici”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Turismului, Bogdan Tomoiagă.
    Cuvinte de apreciere au avut și consilierii județeni din Borșa, Gică Timiș și Sorin Pop, dar și consilierul Cristian Anghel care a anunțat că, cel mai probabil, în cel mai scurt timp va renunța la demnitatea publică, acceptând o altă poziție incompatibilă cu cea pe care ocupă în cadrul Consiliului Județean.
    La cuvânt s-a înscris și consilierul județean Anton Rohian, dar și vicepreședintele Consiliului Județean, George Moldovan, care a arătat faptul că este un moment de mare bucurie pentru borșeni și maramureșeni, un vis care, după atâția ani devine realitate. ”Primăria Borșa, Consiliul Județean Maramureș și Guvernul României au realizat un lucru măreț, iar această investiție va aduce și mai mulți turiști aici. Suntem în Top 3 cele mai frumoase destinații turistice din România, dar îmi doresc să ajungem în topul celor mai bune investiții din Europa”.
    Și vicepreședintele Doru Dăncuș a precizat că Maramureșul este un brand format din mai multe branduri, iar Borșa este unul din brandurile excepționale ale județului, al acestui colț de rai în care trăim. ”Și sperăm să revină aici, acasă, și maramureșenii plecați dincolo, pentru că acasă sunt perspective, inițiative care trebuie să ofere tuturor curaj și încredere pentru a investi în Maramureș”, a conchis Ioan Doru Dăncuș, vicepreședinte al CJ Maramureș.


                                                                                              CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu