vineri, 16 august 2019

Samsung dezvăluie detalii despre cel mai aşteptat telefon al anului


 Când ar putea ajunge în magazine, Galaxy Note10. Samsung a anunţat cu mai mult timp în urmă data la care va anunţa oficial şi va prezenta noile smartphone-uri din seria Galaxy Note10, dar data când aceasta va ajunge practic în magazine a rămas un mister.

Speram să aflăm această informaţie săptămâna viitoare, la lansarea de la New York a telefonului, însă o nouă imagine de presă care a ajuns online dezvăluie şi acest detaliu, alături de momentul în care modelul 5G va fi disponibil şi prima reţea confirmată compatibilă cu acesta.



O fotografie cu un model Galaxy Note10+ a fost publicată pe site-ul Android Headlines, aceasta prezentând telefonul cu un design deja cunoscut din leak-urile precedente. Avem de a face cu un ecran curbat pe partea din faţă, margini foarte subţiri şi un decupaj pentru cameră pe centru în partea de sus, în timp ce pe spate avem un sistem cu trei camere foto şi un senzor 3D TOF, poziţionat sub blitz. Marginile metalice ale dispozitivului par a fi mai subţiri decât în cazul generaţiilor precedente, iar la capitolul butoane fizice, avem doar trei: două pentru volum şi unul pentru „power”, butonul Bixby fiind complet absent.

                                                                                                  Mediafax

Un comentariu: