Curând, liberalii vor avea ocazia să dea măsură interesului și a zbaterii lor „pentru țară”… Alegerea între a susține viitorul sau a rămâne în capcana populistă a votului dat pentru „prezent”. Pentru că apele „bugetare” au fost deja împărțite, știm ce nevoi și cheltuieli avem, dar, decizia va fi, în definitiv, cea dată de interesul politic. Iar singurul lucru cert este acela că liberalii vor fi în fața primului lor exercițiu guvernamental. Unul în care ipocrizia, fariseismul și mimetismul vor sta într-un taler, iar de cealaltă parte vor atârna (sau nu!) corectitudinea, altruismul politic, inclusiv în sensul asumării riscului de a nu mai fi votați, și viitorul.
O „balanță” dar și o „oca” (ce ar putea deveni însă o simplă ocară a neputinței) stau față în față într-un exercițiu lăsat „moștenire” de PSD, o încercare a putinței de a guverna (și, mai ales, a cinismului de a alege, tăind obligatoriu de undeva) în care pensionarii și copiii noștri sunt puși în posturi antagonice.
Iar aici este grotescul politicii, contrapunerea segmentelor sociale, într-un mod cinic, macabru adesea. Pe de o parte, pensionarii… Căci, dacă guvernanții le vor crește pensiile, PNL va avea un atuu electoral, devenind „noul PSD” al bătrânilor (pe care nu acronimele de partid îi interesează, ci mărirea amârâtei de pensii). De cealaltă parte, părinții, care așteaptă, la rândul lor, creșterea alocațiilor pentru copiii.
Ce vor alege liberalii? Cum vor decide să împartă bugetul? Cu inima sau strict rațional (electoral)? Pare un semn de întrebare, dar, în realitate, nu este… Pentru că, din felul în care au pus deja problema, se vede că liberalii au aceeași opțiune „tradiționalistă”… Practic, pentru pensionari, „banii sunt prevăzuţi, dar totul depinde de cum evoluează economia”; în cazul alocațiilor însă, sunt ceva mai rezervați, acestea urmând a fi dublate „dacă există resurse financiare”.
Or, să fie presiunea pe bugete atât de mare încăt să renunțe la ocaua logicii pentru aceleași talere ale prezentului electoral? Nu prea… Pentru că, dacă privim „costurile” pentru cele două „exerciții”, aproape experimente politico-electorale, sumele sunt radical diferite: 16 miliarde de lei pentru a asigura creşterea pensiilor, 6,3 miliarde de lei pentru alocații.
Acesta este costul agățării PNL de siguranța electorală a aceluiași „prezent”, ce rulează de trei decenii, ori cel al investirii în viitor, prin alegerea plății imediate a alocațiilor dublate. Și nu punerea lor în așteptare, într-un exercițiu politic, și nu de management guvernamental.
De fapt, nici nu ar trebui să fie vorba de a alege între pensionari (care nu mai au timp să aștepte) și copiii noștri (de care s-ar putea să nu mai avem noi timp să ne bucurăm în câteva decenii). Nu ar trebui să fie o alegere între a renunța la nevoile pensionarilor și a sprijini viitorul țării. Pentru că, matematic nu este nevoie. Se impune doar un management rațional (nepolitic) al banilor, putând avea și o dublare a alocațiilor, de la început integrală, dar și o creșterea pensiilor, aici, în cel mai rău caz, într-o eșalonare.
Și totuși, acolo unde ar trebui să decidă fără să clipească, liberalii stau încă pe gânduri… Și Doamne ferește de vremurile în care am putea să ne trezim cu o criză peste noi! Când deciziile vor trebui luate pe muchie de cuțit, nu plimbate ca la datul în bobi cu resturile de firimituri de pe masă…
Cezar Adonis Mihalache – Națiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu