Populismul
nu-i de azi sau de ieri, căci nu numai că istoria înregistrează formele
specifice ale acestuia în trecutul și în prezentul tuturor popoarelor (la
români, de pildă, în pas cu vremurile politico-ideologice, s-a trecut de la
moderatul populism interbelic la monstruoasa formă constructivistă din perioada bolșevică și apoi la cea
destructivistă, în formă continuată, de după Decembriadă), dar el va rezista,
ba chiar va demonstra nebănuite resurse adaptative, atâta timp cât alegătorii
de pretutindeni vor tolera sforăriile jocului politic demonocratic cu victoria
cantității votului la grămadă în dauna calității aleșilor, iar grosul românilor
se va mulțumi cu firimiturile azvârlite de jigodiile cârmuitoare ale
postdecembrismului otova și, aidoma viermelui din hrean, se va simți ca-n sânul
lui Avraam în originala democrație iliesciană.
Dar,
pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, haide să intrăm nițel în
încețoșata istorie a celor trei decenii postdecembriste. Mai întâi că –
potrivit dezvăluirilor făcute de colonelul în rezervă Filip Teodorescu, fostul
locțiitor al șefului contraspionajului ceaușist, la „Nașul” Radu Moraru –
serviciile secrete românești știau încă din octombrie 1989 că Nicolae Ceaușescu
va fi executat în luna decembrie. Sigur, nici măcar generalul Iulian Vlad n-a
îndrăznit să-i amintească președintelui „muribund” de așa ceva...
Apoi că
principala piesă a complotului decembrist n-a fost Ion Ilici Iliescu, ci deșca
bolșevico-israelită Saul Bruckner, alias Silviu Brucan, care taman atunci a
întreprins un amplu turneu politic în Vest și Est (Washington, Londra, Moscova),
de unde a venit în țară cu instrucțiuni precise privind înfăptuirea loviturii
de stat, precum și cu garanția că totul va merge strună în baza acordului de la
Malta dintre George Bush senior și Mihail Gorbaciov, firește, cu esențialul
ajutor venit din partea „turiștilor” străini (ruși, israelieni, maghiari,
americani, englezi etc.), intrați cu zecile de mii în România „revoluționară”
pentru a-i îndemna pe români să iasă în stradă, să ceară libertate, să strige lozinci
anticomuniste și anticeaușiste, să se răfuiască cu detestabilele însemne ale
bolșevismului și, în scurt timp, să cadă mulți dintre ei (morți sau schilodiți
pe viață) fie sub gloanțele trupeților, subofițerilor și ofițerilor, fie sub
cele ale „teroriștilor” dispăruți ca măgaru-n ceață.
Însă, se
poate vorbi de revoluție (televizată), cu îndemnuri la omor deosebit de grav pe
postul național de televiziunea, de îndată ce asupra „revoluționarilor”
palavragii din balconul fostului Comitet Central nu s-a tras nici măcar un
glonte?...
Așa că
bătrâna lichea bolșevică Silviu Brucan, respectând întocmai instrucțiunile
primite de la păpușarii planetari, ține morțiș ca revolta românilor să se
numească revoluție prin sângele miilor de protestatari/martiri din întreaga
țară, îndeosebi din Timișoara, București și Sibiu, respectiv prin sângele celor
doi Ceaușești, asasinați în chiar ziua de Crăciun a anului 1989, pe baza
sentinței pronunțată cu o revoltătoare grabă (condamnaților li s-a refuzat
dreptul la ultimul cuvânt) de un foarte dubios tribunal ad-hoc.
Îndată
ce s-a descotorosit de cuplul Ceaușescu, necușerul grup al conjuraților (Silviu
Brucan, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Victor Atanasie
Stănculescu, Nicolae Militaru etc.) a format atotputernicul partid fesenist,
iar România a fost crucificată cu politica sa ultrapopulistă: agricultura
mătrășită și întreaga industrie vândută la preț de fier vechi unor dubioși
ipochimeni interni și externi (astfel trădătorii de neam și țară și-au plătit
datoria față de oficinele care i-au înscăunat în capul mesei cu bucate),
decapitalizarea economiei prin desființarea tuturor părților sociale
antedecembriste, bani care au umplut buzunarele cetățenilor și au accelerat
procesul de inflație, reducerea săptămânii de lucru la cinci zile, fapt care a
încurajat nemunca pe aceste meleaguri (mulți bugetari, în frunte cu aleșii, se
prefac că lucrează cel mult patru zile într-o săptămână), mituirea alegătorilor
cu apartamentele și garsonierele construite înainte de Decembriadă, locatarii
acestora având posibilitatea să le cumpere la subpreț (câteva lefuri modeste).
Ulterior,
adică atunci când din vina necalificaților și tâlharilor țara a sărăcit,
alegătorii au fost în continuare păcăliți prin promisiuni mincinoase, mici,
beri și...găleți. Astăzi gălețile sunt interzise prin noua lege electorală,
însă populismul își continuă ofensiva prin forme adecvate bugetului în continuă
scădere (pentru cetățenii de rând) și datoriei externe în necontenită creștere
(pentru urmași), absolut oricare partid sau alianță ar fi la guvernare: trăncăneli
la nesfârșit, realizări de toată jena, călătorii gratuite cu trenul și mijloacele
de transport în comun pentru elevi, studenți și pensionari, dar mai ales
formidabilul avânt al zilelor libere într-o țară vlăguită, unde ar fi atâta
nevoie de responsabilitate și eficiență în toate cele șase zile lucrătoare ale
săptămânii.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
26 ian. 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu