Ordinea de zi a fost deschisă de proiectul de
hotărâre privind încetarea mandatului consilierului județean Varga Cornel,
locul vacant fiind ocupat de consilierul județean Decebal Daniel, care a și
depus jurământul de credință în fața aleșilor județului. După anunțarea
demisiei consilierului județean Cornel Varga, președintele Gabriel Zetea,
vicepreședintele George Moldovan, dar și consilierii Anton Rohian și Nicolae
Mișulec au avut cuvinte de apreciere cu privire la activitatea celui care a
ales să părăsească forul județean, alegând să devină consilier municipal în
Consiliul Local Baia Mare.
Totodată, aleșii județeni au stabilit modificarea
componenţei nominale a unor comisii de specialitate ale Consiliului Județean
Maramureş.
Au mai fost aprobate proiectele de hotărâre privind
utilizarea excedentului anual al bugetului Judeţului Maramureş, rezultat la
încheierea exerciţiului bugetar, pe anul 2019, precum și privind repartizarea
pe destinații a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri
județene şi comunale, pe anul 2020.
Forul decizional al Consiliului Județean Maramureș a
aprobat și cotizaţiile judeţului Maramureş pentru Asociaţia Grup de Acţiune
Locală Maramureş Vest, Asociaţia Microregională Mara - Natur, Asociaţia Grupul
de Acţiune Locală Valea Izei – Moisei şi Asociaţia Grupul de Acţiune Locală
Mara – Gutâi, pe anul 2020. În cadrul ședinței au mai fost stabilite unele
măsuri pentru derularea Programului pentru şcoli al României în Judeţul
Maramureş, fiind adoptat totodată și proiectul privind organizarea reţelei
şcolare de învățământ special la nivelul Județului Maramureş, pentru anul
şcolar 2020-2021.
Alte două proiecte supuse aprobării au vizat
Procedura de atribuire pe perioadă determinată, în regim de urgenţă, pe bază de
anunţ public, a traseelor cuprinse în Programul de transport rutier, contra
cost, de persoane prin servicii regulate, la nivel judeţean, precum și
modificarea Programului de transport 2013 - 2023 prin suplimentarea numărului
de curse şi modificarea graficelor de circulaţie. Aleșii județeni au aprobat,
de asemenea, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare pentru R.A. „Aeroportul
Internaţional Maramureș.
Pe ordinea de zi s-a regăsit și un proiect privind
aprobarea punerii la dispoziție a unui teren, în vederea amenajării unei
platforme pentru stocarea temporară a deșeurilor menajere, înainte de
valorificare sau tratare. Totodată, s-a decis modificarea principalilor
indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare DJ
186 sector Bârsana (DJ185) – Strâmtura – Rozavlea – Şieu – Bogdan Vodă –
Dragomireşti – Săliştea de Sus – Săcel (DN17C)”. Lista proiectelor supuse
aplobării plenului Consiliului Județean Maramureș a fost închisă de proiectul
de hotărâre privind completarea nominală a Autorităţii Teritoriale de Ordine
Publică Maramureş. În ceea ce privește
cele două proiecte aflate la punctele suplimentare, aleșii au votat pentru
încheierea Contractului de asistență juridică și reprezentare a Județului
Maramureș în litigiul ce formează obiectul Dosarului nr. 102/2019 aflat pe
rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț
și Industrie a României, dar și pentru acordarea unui mandat reprezentanților
Consiliului Județean Maramureș în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C.
”Drumuri – Poduri Maramureș” S.A.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu