24 Ianuarie 1859 – MICA UNIRE

         Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui A.I Cuza

 24 ianuarie 1859 este data la care, acum mai bine de un secol și jumătate, domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfăptuia Unirea Principatelor Române, Mica Unire, un prim pas spre România de astăzi.

 Ziua de 24 ianuarie, Mica Unire, a fost declarată zi de sărbătoare legală în urma unei propuneri legislative semnată de 106 parlamentari, aparținând mai multor partide politice, care a fost avizată favorabil la 18 martie 2014, de către Comisia pentru Cultură a Senatului. 

24 ianuarie 1859 sau ”Unirea Mică” este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. După ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, la 24 ianuarie/5 februarie, este ales și domn al Munteniei. Țelul comun a fost atins la 1 Decembrie 1918, atunci când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Mica

Unire este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate. La 5 ianuarie 1859, în Moldova, și la 24 ianuarie 1859, în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării Unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La Brașov, la 12/24 mai 1848 se elabora programul-legământ – ”Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Legământul cuprindea obiectivul fundamental românesc: ”Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatârnat românesc”.

 Au urmat lucrările Congresului de la Paris din 1856, care a hotărât, ca urmare a obiecțiilor ridicate de Austria și Înalta Poartă, ca statutul definitiv al Principatelor să nu fie stabilit prin tratatul de pace, ci doar să se consulte dorința moldovenilor și muntenilor în problema Unirii.  În acest context, în ambele Principate, conducătorii mișcări unioniste s-au organizat în câte o formațiune politică denumită ”partida națională”. Astfel, în primele luni ale anului 1857 s-a constituit un Comitet central al Unirii, care a făcut o largă popularizare a programului politic național: autonomia și neutralitatea Principatelor, unirea, prinț străin, guvern reprezentativ cu o singură adunare generală, în care interesele tuturor forțelor social-politice ale societății să fie reprezentate.

 Adunările ad-hoc din Moldova (22 sept./3 oct.1857-21 dec. 1857/2 ian. 1858) și din Țara Românească (30 sept./12 oct.-10/22 dec. 1857) au întrunit deputați boieri și țărani, câte unul de județ (ținut). Chemați să se pronunțe în problema Unirii, participanții au dat răspunsul pozitiv prin cele două Rezoluții aproape identice votate (în Moldova la 7/19 oct. 1857, iar în Țara Românească la 8/20 oct. 1857), în care cereau: Unirea Principatelor într-un singur stat; neutralitatea Principatelor Unite; autonomia în temeiul vechilor tratate cu Poarta Otomană; prinț străin, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei, cu moștenirea Tronului, moștenitorii urmând a fi crescuți în religia țării; adunarea obștească cu adevărat reprezentativă, una singură, ca putere legiuitoare.

 O comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile celor Două Divanuri. Pe baza acestora s-a semnat, în 1858, Convenția de la Paris, care a reprezentat cadrul constituțional pentru organizarea celor două principate. Conform prevederilor acesteia, în zilele de 14, 16, 17 și 18 decembrie 1858, în Moldova, s-au desfășurat alegeri pentru Adunarea electivă.  La 28 decembrie 1858 s-au deschis lucrările Adunării Elective, care au validat mandatele a 55 dintre 58 de deputați aleși. Partida Națională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării, dar, nu se pronunțase încă asupra numelui candidatului. În noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1859, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale, Mihail Kogălniceanu propune drept candidat unic pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, susținător al luptei unioniste. Deputații se angajaseră să voteze candidatul care ar obține majoritatea. De aceea nu este întâmplător faptul că până și adepții celorlalți doi candidați l-au votat tot pe Cuza. Domnul a depus jurământul, în care se angaja să apere „drepturile și interesele patriei” și să asigure „binele și fericirea nației române”. Alegerile pentru Adunarea Electivă a Țării Românești s-au desfășurat între 8/20 și 12/24 ianuarie 1859. Partida Națională n-a reușit să obțină majoritatea mandatelor, în acest context, liderii Partidei Naționale și, în special liberalii-radicali, elementul cel mai dinamic al coaliției, și-au dat seama că singura cale de izbândă este apelul la masele populare. Lucrările Adunării Elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie într-o atmosferă incendiară. Clădirea din Dealul Mitropoliei era înconjurată de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au reunit la hotelul Concordia din București unde, pentru prima oară, s-a formulat cu voce tare ceea ce până atunci fusese doar o năzuință: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate. 24 ianuarie Mica Unire – Alexandru Ioan Cuza a fost votat în unanimitate În dimineața de 24 ianuarie, la ora 11.00, când lucrările Adunării s-au reluat, Vasile Boerescu a cerut o ședință secretă în cadrul căreia a precizat: ”A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei! Să ne unim asupra acestui nume și posteritatea ne va binecuvânta, țara ne va întinde mâinile și conștiința noastră va fi împăcată că ne-am împlinit o dorință sfântă”. Deputații au jurat că vor vota în unanimitate pe domnul Moldovei. Reveniți în sala de ședințe au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele având și urări adresate domnitorului: „Spre mărirea patriei”, ”Spre fericirea românilor”. Alexandru loan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite Imediat rezultatul a fost adus la cunoștința mulțimii de pe Dealul Mitropoliei.

Ziarul ”Românul” din 27 ianuarie/8 februarie, consemnează: ”… Nu se auzeau în toată capitala decât cele mai vii demonstrații de bucurie. Singurul spectacol care se vedea pe toate ulițele, pe la toate răspântiile, pe toate locurile publice ale Bucureștilor. Frații noștri, țărani strigau acum cu toată puterea energică a sufletelor lor: Să trăiască Cuza! Să trăiască Domnul nostru! Se aruncau unii în brațele altora, fără deosebire de condiții, ca cum toți, în general, ar fi scăpat de jugul cel mai apăsător”. La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza venea la București După dubla sa alegere în calitatea de domnitor al Moldovei și Țării Românești. În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București, în care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie: ”Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”.

 În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, Unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar Constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România. Unirea Principatelor Române, Mica Unire, reprezintă unificarea vechilor principate: Moldova și Țara Românească într-un Principat unit.