În România, după cum se vede, nu toată lumea are voie să aibă opinii politice sau să manifeste atitudine civică. Adică, dacă ești actor și cântăreț, sau mă rog, ce ești tu acolo, că n-am găsit altă rimă, și te numești Tudor Chirilă, ai voie… Sau dacă ești „decât actor” dar te afli pe lista cea bună, de asemenea ai voie. De aceea Oana Pellea are voie. Și Victor Rebengiuc are voie. Și Marius Manole are voie. Și Mihai Călin are voie. Și Lia Bugnar are voie.
În schimb, dacă te numești Tudor Gheorghe, n-ai voie. Pentru că opiniile dumitale, dacă te numești Tudor Gheorghe, sunt de stânga și sunt suveraniste.
Să vă spun… eu n-am fost la nici un spectacol cu Tudor Chirilă. Poate vi se pare un fapt reprobabil lipsa mea de participare la marea cultură universală, însă eu nu am fost interesată să-l ascult, considerând că dânsul nu are voce. Și cred că încearcă să acopere acest mic defect, practic nesemnificativ pentru un cântăreț atât de celebru, cu activitatea așa-zis civică, deșănțată, pigmentându-și concertele cu opinii politice. Poate că așa e cool… dar asta nu schimbă lucrurile: Marele Inchizitor din VOCEA ROMÂNIEI, by PRO TV, fir-ar să fie, n-are voce!
Spre deosebire de Tudor Chirilă, celălalt Tudor -Gheorghe pe numele său , care este muzician, poet, actor, cântăreț și compozitor, a fost înzestrat de Dumnezeu cu toate darurile. De aceea, eu am mers la orice spectacol al său, de câte ori s-a ivit prilejul. Și am făcut asta pentru că Tudor Gheorghe nu se repetă. Rar mi-a fost dat să văd un asemenea îndrăgostit de muzica și poezia românească (de aici sau de dincolo de Prut), neobosit să scotocească, în adâncurile lor, cu atâta minuțiozitate… căci Tudor Gheorghe este, pentru mine, un miner neobosit de frumusețe îngropată. Și de vise. Care face un lucru fără egal într-o Românie tristă și egală… concepe spectacole splendide, inteligente, elevate și „cu temă” -iar tema este întotdeauna, ROMÂNEASCĂ.
Dar îl mai știți pe Daniel Funeriu? Da, da, ăla cu calculul vitezei palmei lui Petrov până când s-a oprit pe obrazul unui copil, în ciné-vérité-ul „…O fi spus copilul ceva… o fi vorbit urât cu femeia…” Acum , că știți despre cine vorbesc, să vă spun ce a scris dânsul despre Tudor Gheorghe :
„Băi Tudor Gheorghe, ia fii atent aici: cât ai fi fost tu de talentat în muzică şi versuri!(…) Mizerabile rapsod: dacă nu era omorât ca un vierme idolul tău, Ceauşescu, eu şi mii de români ca mine, care au luat calea pribegiei de tineri, ar fi murit fără să-şi revadă fraţii şi părinţii, şi tu spui că degeaba au trecut 30 de ani? Cine eşti tu, mă, să-ţi permiţi să dai sentinţe despre ce au realizat, în 30 de ani, românii? Da, pentru tine degeaba! Nu ai înţeles că lumea evoluează şi respiră fericire, nu plenare PCR! N-o mai lungesc că e degeaba cu tine, şi îţi spun atât: să-ţi fie ruşine, canalie talentată! Să-ţi fie ruşine nici măcar pentru că ţi-ai bătut joc de eforturile a 20 de milioane de oameni! Ci pentru că, la bătrâneţe, ţi-ai bătut joc de ce-ai făcut o viaţă întreagă, ţi-ai bătut joc de talentul unic pe care l-ai primit de la natură, ţi-ai bătut joc de o ţară şi oamenii ei, pe care nu cred că ai să-i înţelegi vreodată! Pune-te, mă, în genunchi în faţa copiilor acestei ţări şi cere-le iertare!“
Din textul, pur și simplu scabros, de mai sus, pe care l-am citit stupefiată și cu stomacul în gât, mi-a atras atenție o frază:
„…eu şi mii de români ca mine, care au luat calea pribegiei de tineri, ar fi murit fără să-şi revadă fraţii şi părinţii…”
Băi, Funeriu! Băi, ticălosule! Știi cine ești tu? Păi, tu ai plecat la 17 ani într-o excursie în Occident și ai povestit -iar eu am ținut minte- cum taică-tu te-a condus la gară, și tu nu i-ai spus, băi, nici în ultima clipă că ești hotărât să rămâi în Occident și că, poate, nu te va mai vedea niciodată! Ci ți-ai jucat, băi Funeriu, piesa până la sfârșit, cu un cinism de fiară școlarizată… și spuneai că te uitai, de la fereastra vagonului, la taică-tu -care nu știa, bietul de el!- și că ți-era și milă… Așa o grămadă de nimic ești tu, dragă…
Întreabă-te, pigmeule, de ce Tudor Gheorghe e simpatizant de stânga deși tatăl lui a fost deținut politic în închisoarea de la Aiud… întreabă-te de ce Adrian Păunescu a fost de stânga până la moarte, deși și tatăl lui, fruntaș liberal în comuna Bârca, a fost deținut politic. Vezi, băi, că viața nu e numai în alb și negru, cum crezi tu, ci e plină de pixeli cenușii sau gri-pal, la naiba! alții decât celebrul pixel albastru pe care l-ai descoperit tu în filmul cu Petrovul preferat și care pixel te-a făcut ministru!
Și că, mai ales, viața nu e făcută doar dintr-un plin de benzină, un kil de banane, și o excursie în Bali!
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu