27 ianuarie 2020
Purtător de cuvânt: Dan Bucă,
Tel.: 0755-112726
Exercitarea controlului de legalitate la 24.791 de acte administrative ale
autorităților administrației publice locale
La ședința
cu secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale, desfășurată
astăzi, 27 ianuarie a.c., la Palatul Administrativ, au fost discutate aspecte
referitoare la exercitarea controlului de legalitate asupra actelor
administrative; notarea posesiei; modificarea normelor de aplicare a Legii
nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții; elaborarea și
aprobarea planului anual de acțiune privind serviciile sociale; pregătirea
alegerilor locale și parlamentare.
”În
anul trecut au fost supuse verificării legalității de angajații din serviciul
juridic un număr de 24.791 acte administrative emise/adoptate de către
autoritățile administrației publice locale. Dintre acestea 272 au fost hotărâri
ale Consiliului Județean Maramureș, 4624 de hotărâri ale consiliilor locale
(552 municipii, 1336 orașe și 2766 comune). De asemenea, au fost verificate 620
de dispoziții emise de Președintele Consiliului Județean Maramureș, respectiv
19.275 de dispoziții ale primarilor. Reprezentanții unităților
administrativ-teritoriale au solicitat 54 avize de legalitate pentru actele
adoptate/emise la nivel local”. Din totalul actelor verificate, s-a inițiat
procedura prealabilă pentru 17 acte administrative, 14 hotărâri și trei
dispoziții. Un număr de patru hotărâri și trei dispoziții au fost
revocate/modificate, iar pentru 10 hotărâri a fost sesizată instanță de
contencios administrativ”, a spus
prefectul Nicolae-Silviu Ungur.
Au fost
transmise prefectului 587 de acte peste termenele prevăzute de lege.
La nivelul
județului sunt depuse peste 3000 de dosare de fond funciar, iar pentru a
eficientiza activitatea s-a făcut recomandarea comisiilor locale să îndrepte
solicitanții să depună cereri în vederea notării posesiei, conform legii
cadastrului și a publicității imobiliare, republicată cu modificările și
completările ulterioare. Problemele ridicate de către secretarii generali ai
unităților administrativ-teritoriale cu privire la notarea posesiei au vizat:
nesemnarea de către vecini a proceselor verbale de vecinătate, reticențe în
eliberarea adeverinței care reglementează situația asupra proprietăților; lipsa
inventarului domeniului public și privat al unităților
administrativ-teritoriale. Directorul OCPI Maramureș, Ovidiu Ștefan, a precizat
că în cazul refuzului de semnare a procesului verbal de vecinătate, se va ajunge
la instanța de judecată.
Secretarul
general al județului Maramureș, Aurica Todoran, a prezentat modificările
legislative cu privire la normele de aplicare ale Legii nr.50/1991. În județul
nostru sunt 25 de unități administrativ-teritoriale care nu au constituite în
organigramă structuri și personal de specialitate pentru autorizarea lucrărilor
de construcții. În acest context, aceste autorități ale administrației publice
locale nu mai pot emite autorizații de construcții, iar ele vor fi emise de
către Consiliul Județean Maramureș. Conform prevederilor legislației în
vigoare, actele unităților administrativ-teritoriale nu vor mai fi publicate în
Monitorul Oficial al Județului Maramureș. Acestea vor fi publicate în monitorul
local și pe pagina web a autorității administrației publice locale. Comisia
națională de heraldică a respins documentele pentru stemele a două unități
administrativ-teritoriale. Alte 10 uat-uri nu au trimis documentele pentru
avizare, iar pentru 11 uat-uri au fost formulate amendamente, a mai adaugat
secretarul general al județului, Aurica Todoran.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu