Coronavește-mi-i
Tu Doamne, pe toți dușmanii țării mele,
Să
vadă fața hâdă-a morții și-n clipele acele grele
Să
se gândească înc-odată că doar iubirea fericește,
Iar
ura ceea veninoasă, pe mulți de-acu-i, sălbăticește.
Coronavește-mi-i
Mărite, pe cei ce fură munca țării,
Adună-mi-i
pe toți grămadă și-azvîrlă-mi-i ’n-adâncul mării,
Din
cartea viețíi al lor nume mi-l șterge Doamne pe vecie
Și
pe întinsul vetrei noastre, de ei mai nimenea să știe.
Coronavește-mi-i
Tu Doamne pe cei ce neamul și-l bârfesc
Și
care-și uită moșii care, în mii Columne odihnesc,
Ei,
veșniciții, dau putere atunci când țara e la greu
Și
ne-ntăresc în toiul luptei, cum tot făcutu-mi-au mereu.
Încoronează-mi-i
Tu, Doamne, pe cei ce țara și-o iubesc
Și
pe urmași i-nvață încă, același lucru cât trăiesc,
Știind
că țara e în toate și neamul încă lângă ea,
Iar
astea două împreună, le este tot ce pot avea.
Încoronează-mi-i
Mărite, pe cei ce-n muncă ostenesc,
Ei
sunt acei ce-mi țin moșia, rotundă încă, în lumesc,
Pe
ei să-i duci în raiuri Doamne, atuncea când o fi la gata,
Și
de ai loc și pentru mine, mă pune lângă mama, tata.
Mereu
ce-a lume-i împărțită, în ceia răi și ceia buni,
Pământul
însuși, de-o potrivă, e rai ori casă de nebuni,
Ni-l
lași așa, ca noi s-alegem, în care parte vrem să fim,
Alegem aur și puterea, sau doar pe Tine, te iubim.
12.04.2020
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu