de Dumitru PACURARU
Cu sau fără coronavirusul deasupra capului, politicianul rămâne politician. După trei săptămâni de la declararea stării de urgenţă, în care au stat cuminţi, liderii politici din opoziţie, izolaţi la domiciliu, simt nevoia să iasă din carantina politică impusă de lege. Semnalul l-a dat Marcel Ciolacu. Preşedintele PSD propune semnarea unui pact naţional semnat de toate partidele pentru adoptarea unor acţiuni comune.
Victor Ponta laudă iniţiativa liderului PSD, dar merge mai departe propunând formarea unui guvern de uniune naţională. Călin Popescu Tăriceanu este de acord cu pactul, însă este de părere ca imediat după Paşti parlamentarii să meargă la muncă în Parlament, bazându-se pe spaţiile foarte mari din Casa Poporului care permit să se respecte distanţa socială.
PSD nu este la prima propunere de acest gen. Viorica Dăncilă, când deţinea funcţia de preşedinte al PSD şi prim ministru, propunea PACTUL NAŢIONAL PENTRU BUNĂSTAREA ROMÂNILOR în cinci puncte: creşterea pensiilor, creşterea salariilor, susţinerea micilor companii, protejarea activităţilor independente, susţinerea tinerilor antreprenori.
PACTUL nu a avut niciun efect. Iniţiatorii au pierdut alegerile. Au trecut acele vremuri. De data aceasta liderul PSD scrie: „Nu mai este timp pentru dispute politice şi confruntări sterile. Nu mai este loc de calcule electorale sau de interese de partid.” Aşa este. Dar acest PACT poate fi la rândul lui considerat o manevră politică? Desigur. Dacă Tăriceanu propunea reunirea parlamentului, iată că Marcel Ciolacu are altă viziune despre activitatea parlamentului:
„Pierdem zile vitale atunci când partidele depun iniţiative în Parlament, care apoi sunt preluate de guvern ca Ordonanţe de Urgenţă într-o formă neaprofundată, pe care Parlamentul le modifică din nou pentru a corecta erorile scăpate, iar, la final, alţi parlamentari să le atace la Curtea Constituţională ca să împiedice intrarea lor în vigoare!
În acelaşi timp, există şi un concurs total neproductiv între diferiţi parlamentari de a avansa tot soiul de propuneri economice şi sociale, fără discernământ, fără analize fundamentate, care pot crea dezechilibre şi mai mari în societate şi în economie, pe lângă cele provocate deja de această pandemie.”
Aşadar, Marcel Ciolacu îi răspunde lui Călin Popescu Tăriceanu chiar în textul propunerii. Reuniunea parlamentului este exclusă, mai ales că imediat după Paşti va fi vârful epidemiei.
Singurul lucru care rămâne din întregul text se poate sintetiza în câteva cuvinte: UN PLAN NAŢIONAL PENTRU ROMÂNIA. Cine îl va realiza? Evident guvernul, indiferent de culoarea lui politică.
Singurul lucru care rămâne din întregul text se poate sintetiza în câteva cuvinte: UN PLAN NAŢIONAL PENTRU ROMÂNIA. Cine îl va realiza? Evident guvernul, indiferent de culoarea lui politică.
Dar propunerea lui Victor Ponta este viabilă? Un guvern al tuturor partidelor este un guvern al nimănui. Trebuie să existe un consens general, nu însă un guvern de uniune naţională.
PNL şi-a asumat guvernarea şi tot PNL va plăti electoral dacă va gestiona criza sub aşteptările populaţiei.
PNL şi-a asumat guvernarea şi tot PNL va plăti electoral dacă va gestiona criza sub aşteptările populaţiei.
Politic va plăti şi preşedintele Iohannis. Acelaşi lucru pe care-l spune despre NATO este valabil şi pentru domnia sa: „Criza provocată de COVID-19 va fi un test de anduranţă pentru NATO”. România întreagă aşteaptă să-i vadă acum „anduranţa”, nu în campania prezidenţială.
Dincolo de competiţia politico-electorală, care nu poate fi eliminată de niciun coronavirus, indiscutabil trebuie discutat şi aprobat un PACT NAȚIONAL PENTRU SALVAREA ECONOMIEI.
Mult încercata Italie a anunţat că imediat după Paşti va reporni economia. Aceaşi lucru trebuie să-l facă şi România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu