miercuri, 1 aprilie 2020

Semnal editorial




ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ

 ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP! - la asta mă gândesc. Și dacă tot sunt cu gândul aici, clar, că mă gândesc să aduc un cuvânt de laudă și de mulțumire, Bunului și Dreptului Dumnezeu, și apoi tuturor prietenilor, (bunilor prieteni!), colegilor (talentaților colegi de litere!) - poeți, prozatori, eseiști, adică tuturor celor care au avut încredere în noi, cei care în prima jumătate a lunii ianuarie, lansam proiectul de ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP! Știți, doar!
Coordonatorilor poet popular NELU DANCI și prof. de învățământ primar GELU DRAGOȘ, împreună cu subsemnatul VASILE BELE, cel care aduce mulțumiri echipei de colaboratori, pentru implicarea, suportul (fie și moral, de ce nu?), și susținerea muncii în echipă. Am dovedit, odată în plus, (dar, oare mai era nevoie?), că împreună suntem mai puternici, suntem o echipă, adică, în contradictoriu total cu cei care nu au crezut în mine, în noi, în proiectul nostru, în munca noastră. Vă pot spune, că suntem ,,pe drumul cel bun!". Atât deocamdată din acest punct de vedere.
Despre celelalte aspecte de ordin organizatoric, vă informez că numărul participanților a depășit 40! Ba chiar am trecut de pragul de 50 - poeți, prozatori, eseiști, din toată țara, ba chiar și din Diaspora. Remarc aici, în acest context, dorința de a participa, a lăpușanului - EMIL I. BOZGA, (singurului căruia îi voi rosti numele, aici!), cel care a debutat în volum în anul 2019, stabilit de foarte multă vreme în Spania, (poate rămânerea pe acele meleaguri este chiar definitivă!), dar întâi mulțumim pentru popasul și aprecierea de care ne-am bucurat înaintea Domniei sale.
Ceilalți participanți, repet, valoroși, talentați, prețioși vin din toate colțurile țării - din Moldova lui Ștefan cel Mare, până la ,,marea cea mare!", din Oltenia și Banat, din frumosul și minunatul nostru Ardeal. Dacă la început mă întrebam: ,,cu cine o să facem, oare, antologia?", vă mărturisesc că nici nu am avut în acele vremuri, curajul de a rosti vreun ipotetic/informativ număr în ceea ce privește participanții. Acuma, iarăși repet, mulțumirile noastre către fiecare participant, către toți cei care ați venit cu drag și cu încredere, în acest proiect.
Noi, inițial, am plănuit, și mai plănuim încă, inclusiv organizarea unei tabere literare, aici în Maramureș. Am demarat, în acest sens, activitățile premergătoare, așa cum este firesc, dar fiind situația așa cum foarte bine o știți, cu acest ,,corona virus" atât de păcătos, am renunțat deocamdată! Să vedem ce ne aduc lunile și vremurile următoare, fiind convins, că dacă va fi bine, provocarea și organizarea acestei tabere va fi prioritatea de baza a noastră, a celor din colectivul de coordonare.
Tabără literară va avea același nume ,,OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!". Diversitatea materialelor, valoarea lor, prețiozitatea lor ne dă putere de a merge mai departe, cu alte și alte provocări, despre care veți auzi, în timp util, la vremea respectivă - iar cele peste 500 de pagini (spre 600!), dovedesc obiectivitatea rostirilor mele.
Așteptăm cu interes vești bune de la tipografie/editură, dar încă un mare și din suflet MULȚUMESC se cuvine a fi rostit în numele prefațatorului de carte - prof. univ. dr. CARMEN DĂRĂBUȘ. Cu prețuire și respect profund închei această notă informativă, cu gândul la Dumneavoastră, rugându-L pe Dumnezeu să fiți ocrotiți și apărați, să ne vedem sănătoși, fericiți, bucuroși în context literar, și nu numai! Iar volumului deja în curs de apariție, cititori pe măsură! Oricum, facem istorie, scriem istorie și trăim un timp istoric. Doamne ajută, să auzim de bine! Și nu este o păcăleală... totul este realitate...

Chiuzbaia, 1 aprilie 2020


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu