[Timpul_adevarului] Hristos a'nviat !

Dragii mei,

Pastele a adus omenirii speranta mântuirii si vietii vesnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Aceasta sarbatoare anuala îi îndeamna pe crestini sa priveasca mai sus, înspre Sus, cu încredere în viitor, sa fie uniti în fata pandemiilor, problemelor de mediu si a crizelor de tot felul, sa-si regaseasca identitatea, mândria si pacea interioara prin rugaciune, prin gesturi de empatie, de dragoste si de solidaritate.

Prin maretia lor simbolica, sarbatorile de Paste au devenit treptat un prilej de bucurii traditionale si trairi împartasite de o rara exaltare sufleteasca, în speranta unui viitor mai bun si mai just, dar si un pretext de întelegere, iubire si întrajutorare fata de cei apropiati si dragi, slabi, saraci, orfani, vaduvi, batrâni, bolnavi sau suferinzi, fata de victimele unor abuzuri de care e responsabila în principal societatea actuala – prizoniera unei frenezii care încearca sa justifice prin manipulari grosiere oportunitatea unui progres dezumanizant cu spulberarea ultimelor resurse planetare (inclusiv umane), printr-o nemiloasa competitivitate speculativa fara frica consecintelor si judecatii de apoi. In fata acestor tendinte negative chiar dezumanizante, deveniti actorii si constructorii unui mâine mai frumos, mai uman, prin gesturi de mângâiere si altruism care sa va orienteze simtirea, actiunile si gandurile în favoarea celor napastuiti sau aflati la ananghie cu intentia de-a alina, cel putin în parte, frustrarea si suferinta lor, fiindca (poate) n-au avut sansa voastra.

Cu cele mai frumoase amintiri si agreabila nostalgie, va urez sarbatori luminate si binecuvântate :

Hristos a’nviat !

 

Theodore BUCUR

(Littera enim occidit, spiritus autem vivificat ! 2 Corinthiens III, 6)

 

https://www.youtube.com/watch?v=L2WibefHZEs

 

PS Calcularea datei sărbătorilor creștine de Paște ține de două fenomene naturale : 1° echinocțiul de primăvară, deci cu dată fixă, 2° luna plină, cu data schimbătoare, ceea ce face ca data Paștelui să varieze în fiecare an. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi. Utilizarea a 2 calendare diferite explică decalajul acestei sărbători anul acesta (20202) : 12 aprilie la catolici si protestanti, respectif 19 aprilie la ortodocși.

 

O urare : Paşte mielul fericit, oul şade înroşit - ruşinos că s-a scumpit, însă dragul iepuroi să v-aducă EUroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate !

 

Obiceiuri de Paste la români : pregătirea Paştelui înseamnă mai întâi curăţenia şi bucatele care se fac în casă. De „curăţenia de Paşte” orice gospodină trebuie să se achite în timp util şi să aibă casa lună pentru primirea musafirilor pe parcursul a 3 zile de sărbătoare. Preparatele de Paşte sunt ouăle roşii, drobul de miel, pasca şi cozonacul. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, considerându-se un păcat mare orice lucru făcut în casă vineri, când la biserică are loc Prohodul. La ţară, românii aleg ouă proaspete prin scufundarea lor în apă (ouăle proaspete cad la fund) şi pregătesc uneltele de ornamentat : „condeie” precum lumânarea şi pana de gâscă. Se topeste ceara de albine în care se adaugă puţin cărbune pisat, încondeiază ouăle cu motivele dorite şi le pun apoi în vopsea pentru colorarea fondului. Local, se folosesc metode noi de decorare : ouă decorate în relief, încondeiate cu frunze de plante, împodobite cu mărgele. În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli diferite de la o zonă la alta, oricum : cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie „pe luate”, „pe schimbate”, „pe văzute” sau „pe nevăzute”. Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă. In România, se obişnuieşte ca ciocnitul ouălor să se transforme într-o competiţie între meseni. În unele zone, cojile ouălor sunt aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor, se păstrează pentru vrăji sau descântece sau se pun în hrana animalelor. După slujba de Înviere de la miezul nopţii, are loc prima masă de Paşte în familie. În prima zi de Paşte, exista obiceiul ca toată familia să se spele într-un lighean în care au fost puse ouă roşii şi bani de argint sau de aur, crezându-se că toţi vor fi astfel sănătoşi şi prosperi. În zona Transilvaniei există o serie de obiceiuri specifice, unul dintre acestea fiind stropirea fetelor şi femeilor de către băieţi şi bărbaţi, în a 2-a zi a Paştelui. Scopul este ca acestea să rămână frumoase tot timpul anului. Grupuri de săteni colindă prin sat până seara târziu, pentru ca nici o fată să nu rămână nestropită. La origine, pentru stropit se foloseau găleţi cu apă de izvor, simbolul purificării încă din pre-creştinism, acestea fiind înlocuite în prezent cu sticluţe de parfum. În unele sate există şi obiceiul împodobirii fântânilor cu ouă colorate de Paşte. În Ardeal, tinerii obişnuiesc să împodobească, de sâmbătă noaptea, cu crengi de brad porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele care au pândit toată noaptea la ferestre ştiu pe cine să răsplătească, astfel că flăcăii primesc în ziua de Paşte bucate sau bani. Obiceiurile de Paşte nu diferă mult de la o zonă a lumii la alta, ci ţin în special de specificul gastronomic. Peste tot se prepară mâncăruri tradiţionale, cum ar fi pasca sau carnea de miel. Adesea, mâncărurile sunt binecuvântate la biserică. În creştinismul timpuriu, cei care se botezau în timpul slujbei de Paşte erau îmbrăcaţi în alb. Ei purtau aceste veşminte întreaga săptămână, ca pe un simbol al noii lor vieţi. Cei deja botezaţi nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arăta că împărtăşesc noua viaţă a lui Hristos. În acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o tradiţie de Paşte. Iepuraşul de Paşte este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. Printre alte simboluri ale Paştelui se mai numără liliacul, expresie a purităţii, şi fluturele, a cărui ieşire din crisalidă în altă formă aminteşte de Învierea lui Iisus Hristos. La o săptămână după duminica Paştilor, în prima zi de luni o parte din creştinii ortodocşi români obişnuiesc să sărbătorească Paştele Blajinilor adică Prohoadele sau Paştele Morţilor dedicată spiritelor strămoşilor. Tot aşa a fost „inventat” Paştele Cailor, sărbătoare din ziua de joi din a 6-a săptămână după Paşte, când se crede că, pentru un ceas, o singură dată pe an, se satură caii de păscut iarbă. Importanţa sărbătorii s-a diminuat treptat, căpătând un înţeles peiorativ : a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a amâna până la „Sfântul aşteaptă” (a nu te ţine de cuvânt) sau pâna la Pastele cailor. În legende şi în unele colinde, sensul nou al sărbătorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale în permanenţă nesătule, de către Maica Domnului, care a fost incomodată de tropotul, nechezatul, mâncatul şi ronţăitul nutreţului în timpul naşterii lui Iisus, în ieslea din grajdul lui Crăciun. Cu variante şi credinţe locale, sărbătoarea a fost atestată pretutindeni în România.

O poezie ("La Paşti" de George Topârceanu) :

"Astăzi în sufragerie, dormitau pe-o farfurie, necăjite şi mânjite, 10 ouă înroşite.

Un ou alb, abia ouat, cu mirare le-a-ntrebat :

- Nu vă ninge, nu vă plouă, ce vă este frăţioare, ce vă doare ?

Staţi gătite-n haină nouă, parcă, Dumnezeu ca să mă ierte, n-aţi fi ouă ...

- Suntem fierte ! zice-un ou rotund şi fraise, lângă pasca cu orez.

Şi schimbându-şi brusc alura, toate-au început cu gura :

- Pân' la urmă tot nu scap ! Ne găteşte de paradă.

- Ne ciocneşte cap în cap, şi ne zvârle coaja-n stradă ...

- Ce ruşine, ce dezastru ! Preferam să fiu omlet.

- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă, aş fi scos un pui albastru ...

- Şi eu ... unul violet.

- Eu, mai bine-ar fi să tac : aşa galben sunt, că-mi vine,

să-mi închipui că pe mine, m-a ouat un cozonac ! ..."

Un pic de istorie : Pessah, Easter, Ostern, Paste sau Pasti ?!

Traditia crestina de a oferi oua (Easter eggs, Resurrection egges) este asociata simbolic cu sosirea primaverii. Obiceiul a fost initiat acum 5000 de ani de catre persi, pt a fi preluat de gali si romani. In toate culturile paiene OUL era emblema vietii, fecunditatii si renasterii. Aceste traditii au fost pe urma asimilate de crestini, oul de Pasti devenind simbolul renasterii/învierii. Asa se face ca în sec XIII au aparut primele oua vopsite în rosu (pt a evoca sângele lui Iisus) ornate de asemenea cu desene sau devize. In perioada Renasterii, la curtea suveranilor, ouale de gaina au fost înlocuite treptat cu oua realizate în aur masiv. Pe vremea tzarilor, nobilii rusi isi ofereau reciproc oua realizate din metale rare ornate cu pietre pretioase de catre bijutierul Peter Carl Faberge sau altele decorate de artisti celebri. Spre sfirsitul sec XIX si-au facut aparitia primele oua de ciocolata prin afinarea pastei de cacao încalzita la 50°C si racita mai apoi în forme de argint sau de cupru.

Legende legate de ouale rosii

 Chiar cu 2000 ani înainte de Cristos chinezii foloseau oua colorate. Cercetari etnografice descriu obiceiuri ale oualelor colorate în Ucraina (asemanatoare cu cele de la noi), Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, Grecia, Italia, Spania, Lituania, Finlanda, Estonia, Suedia, Armenia, Egipt dar si in Franta, Austria, Germania, Elvetia, Belgia, Olanda, Anglia unde ouale colorate au fost înlocuite cu oua de ciocolata.

De ce oua rosii de Pasti ? Legendele crestine leaga simbolul oualelor rosii de patimile lui Iisus. Rastignirea si învierea reprezinta re-învierea naturii primavara, cu reluarea ciclului vietii. Oul, el insusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii si al vesniciei. Se spune ca atunci cand Iisus a fost batut cu pietre, ele s-au transformat în oua rosii în momentul în care i-au atins trupul. O alta traditie afirma ca Sf Maria, venind sa-si vada Fiul Iisus, i-a adus oua, care s-au însângerat sub crucea unde era rastignit. Alta legenda afirma ca unul dintre carturarii saducei sau rabinii farisei aflati la un ospat unde-si exprimau bucuria rastigniii lui Iisus, ar fi spus : "Cand va invia cocosul pe care-l mâncam si ouale fierte vor deveni rosii, atunci va învia si Iisus". Nici nu si-au terminat spusele si ouale au devenit rosii, iar cocosul a început sa bata din aripi. In traditia populara româneasca ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase : vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, sunt benefice în anumite situatii etc Culoarea rosie este simbolul focului purificator. Cea mai veche marturie privind ouale colorate la Romani apartine florentinului Antonio Maria del Chiaro – secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, care pe la anul 1700, se minuna de culoarea aurie a oualelor vopsite la Curtea domnitorului. O credinta din Bucovina afirma ca oul rosu este pavaza împotriva diavolului - interesat daca oamenii fac oua rosii si umbla cu colinda, caci doar cand aceste obiceiuri vor înceta, el va putea iesi nestingherit sa puna stapanire pe lume.

Culorile utilizate pt vopsirea oualor corespund unei simbolistici particulare : 

Rosu = simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei si bucuriei de viata

Negru = absolutism, statornicie, eternitate

Galben = lumina, tinerete, fericire, recolta, ospitalitate

Verde = re-înnoirea naturii, prospetime, rodnicie, speranta

Albastru = cer, sanatate, vitalitate

Violet = stapânire de sine, rabdare, încredere în justitie si dreptate. 

Materialele, instrumentele si tehnicile folosite si azi la decorarea oualelor sunt extrem de diversificate si ingenioase. In fiecare regiune a Romaniei exista procedee specifice pt realizarea oualelor decorative. In unele parti sunt folosite oua fierte, în alte zone ele sunt golite de continut (pt a fi pictate goale sau umplute cu ghips). Se realizeaza oua decorative cu vopselele în relief (Vrancea, Putna Sucevei cu "îmbaierea" succesiva si alternativa a oului în blide de lut continând ceara topita si vopsele), sunt împodobite cu margele sau sunt facute din plastic (Bucovina), din lemn (zona Neamt), din lut (Corund-Harghita), din portelan sau în roca slefuita. Ornamentica oualelor decorative este extrem de variata, ea cuprinzând simboluri religioase, vegetale, animale, antropomorfe, skeomorfe (unelte de munca) si mai ales imagini preponderent geometrice : linia verticala (simbolizând viata), dreapta orizontala (moartea), dreptunghiul (gândirea si cunoasterea), drepte paralele (eternitatea), linie usor ondulata (apa, purificarea), spirala (timpul), dubla spirala (legatura dintre viata si moarte). Daca astazi ouale sunt colorate cu chimicale, pe timpuri ele erau vopsite în culori vegetale sau cu coji de ceapa, utilizandu-se de asemenea papadii, coada soricelului, urechea porcului si tot felul de frunze verzi care se aplica pe fiecare ou, introdus într-un ciorap de nylon pt ca apa si culoarea sa patrunda usor, înainte de a fi pus la fiert cu vopsele. Dupa fiert frunzele sunt îndepartate binisor pentru a lasa urmele frunzelor/florilor. Inainte de racire, ungerea cu o bucatica de slanina ofera oualor un aspect stralucitor. Culorile vegetale sunt preparate dupa retete stravechi, transmise din generatie în generatie, cu o mare varietate de procedee si tehnici. Plantele, în functie de momentul cand sunt recoltate, de timpul de uscare sau de modul in care sunt combinate, ofera o gama extrem de variata de nuante. Personal, mi se par fara egal, ouale vopsite prin fierbere în coji de ceapa rosie de Turda.

Cine aduce ouale ? In secolul VII, biserica interzicea tragerea clopotelor (Joia sfânta) pâna în duminica Pastilor în semn de doliu pt a se comemora timpul scurs între moartea si reanvierea lui Iisus. De aici legenda populara ca în aceste 3 zile clopotele zboara la Roma pt a reveni doar în duminica Pastilor încarcate de oua pe care le distribuie în trecere tuturor. In tarile germanice/anglo-saxone ouale sunt aduse de iepurasi, ei fiind emblema fecunditatii zânei care da nume sarbatorii : Easter si Ostern.

Sarbatoarea Pastilor 

In religia evreiasca, sarbatoarea sarbatorilor se numeste Paste (Pessah in traducere ceea ce semnifica TRECERE). Ea comemoreaza fuga evreilor din Egipt. Dupa Biblie si cartea Exodului, în ziua de Pessah, Marea Rosie si-a îndepartat apele pt a-i lasa pe Moise si pe sclavii evrei sa scape de urmarirea trupelor faraonului, pt a ajunge în Tara promisa (Israel). Prin urmare Paste-le este considerat o sarbatoare a libertatii si are ca semnificatie nasterea poporului israelit. Desi se deruleaza în aceasi perioada, Pastile crestine nu au aceeasi semnificatie. Dupa Evanghelie, moartea si învierea lui Iisus au avut loc în perioada Paste-lui evreiesc. Crestinii celebreaza de Pasti învierea lui Iisus si trecerea sa în viata vesnica la 3 zile dupa moartea sa. Acest concept sta la baza crestinismului modern. Aceasta sarbatoare se intinde de-a lungul unei perioade care incepe cu Caremul (40 zile înaintea Pastilor) : este vorba de o perioada de reculegere, purificare si pregatire. Caremul aminteste postul si perioada pe care a petrecut-o Iisus în desert, cu referinta de asemenea la cei 40 de ani de exil al poporului evreu înainte de a ajunge în Tara Promisa. Saptamina Sfânta (dinanintea Pastilor), începe cu Duminica Ramurilor – care marcheaza sosirea lui Iisus, aclamat de multime, în Ierusalem. Joia Sfânta se celebreaza masa lui Iisus cu discipolii, înaintea arestarii sale, festivitate în care a binecuvintat pâinea si vinul. In Vinerea Sfânta se comemoreaza crucificarea (dupa istorieni în anul 30 era noastra) ; in aceasta zi crestinii din intreaga lume postesc, urmand drumul crucii (în unele tari supliciul este acompaniat de acte de pietate extrema : târât pe jos, mers în genunchi, auto-flagelari etc). Duminica Pastilor este considerata ziua re-învierii. La 3 zile dupa moartea sa, 2 femei (printre care Maria Magdalena) gasesc mormântul lui Iisus gol si asista la aparitia lui Iisus în ceruri, acesta cerându-le sa anunte tuturor re-învierea sa. Din aceasta zi, începe adevarata saptamâna a Pastilor, în care Iisus s-a aratat discipolilor sai, pt a urca definitiv în ceruri (Ascensiune). Desi nu i se atribuie nici o semnificatie religioasa, Lunea Pastilor este considerata zi de sarbatoare în marea majoritate a tarilor crestine, lucratorilor acordandu-li-se o zi de concediu legal.

Stabilirea datei Pastilor 

Vreme indelungata crestinii au sarbatorit Pastile în acelasi timp cu Pessah-ul evreiesc (care putea sa cada sâmbata, duminica sau lunea). Pessah-ul este calculat dupa un calendar lunar (luna incepand sistematic cu luna noua) : el cade pe 15 Nissan, în prima luna a anului, pe ambele luni martie si aprilie. In anul 325 (era noastra), concilul ecumenic din Niceea a decis ca Pastile catolice si protestante sa cada obligatoriu duminica pt a coincide cu învierea lui Iisus. Asa se face ca printr-un calcul savant (numit Comput) ziua de Pasti este fixata în prima dumineca dupa luna plina care urmeaza primei zile de primavara ! Precum Ascensiunea si Rusaliile, si Pastile sunt o sarbatoare celebrata la date diferite de la un an la altul, în general între 22 martie si 25 aprilie. Dupa ortodocsi (care utilizeaza calendarul Julian si nu Gregorian !), primavara soseste pe 3 aprilie si nu la 20 sau 21 martie. De aceea Pastele ortodox (distinctie semnificativa fata de Pastile la catolici si protestanti) este celebrat, în general, citeva zile mai tirziu chiar la una sau 2 saptamâni distanta.

Masa de Pasti 

Este inspirata de Pastele evreiesc : pâine (azima), vin, miel. Cu ocazia ultimei mese, Iisus a binecuvântat pâinea si vinul ca fiind corpul si sangele sau, cu dorinta expresa ca acest rit sa fie perpetuat în memoria/cinstea lui. Eucaristia este comemorarea acestei mese simbolice si a sacrificiului lui Iisus cu scopul de eliminare a pacatului omenesc. In timpul fiecarei slujbe religioase, catolicii cred (trans-substantiere) în prezenta lui Iisus, în azima si vinul sfintit, în timp ce protestantii nu vad in eucaristie decât un rit simbolic. In seara de Pasti evreii se reunesc în jurul unei mese pascale (Seder), pe masa fiind asezate 7 simboluri, ierburi amare (în amintirea suferintelor poporului evreu inaintea eliberarii), azima (pâine facuta fara drojdie, în memoria fugii din Egipt în timpul careia evreii nu aveau timpul necesar dospirii pâinii ; timp de 7 zile înainte si dupa Pasti, este interzis consumul pâinii dospite ci doar a pâinicilor de azima ; traditia aceasta este inspirata si de sarbatoarea agricola antica legata de recolta de orz), o cupa de vin rezervata Profetului Elie al carui retur este asteptat. Mielul de Pasti - ca simbol al puritatii, inocentei si justitiei, face referire la sacrificiul lui Iisus ca miel al lui Dumnezeu. In Biblie însa sacrificiul mielului este ordonat evreilor înaintea trecerii Marii Rosii, fiindca cu sangele lui îsi puteau însemna casele pt a scapa de sacrificiul noilor nascuti. Un rit pastoral similar era practicat de popoarele nomade, care considerau mielul aducator de noroc, fiind vorba de singurul animal a carei forma n-o putea lua diavolul.

Alte obiceiuri de Pasti la români

 Dupa slujba de la miezul noptii de Pasti (la sfârsitul careia, la ortodocsi, se inconjoara biserica de 12 ori, pe ritm de cântece religioase “Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le” si cu lumânari aprinse în mâna), lumea se strange pt a lua "Pasti" distribuite de angajatii bisericii/manastirii : cuburi de prescura înmuiate in vin sfintit de preot. Odata ajunsi acasa, stapânul casei (gazda) distribuie "Pasti" fiecarui membru al familiei, pe inima goala, dupa un ritual precis : cel care primeste, rosteste – Hristos a-nviat ! la care stapanul casei îi serveste "Pasti" cu replica – Adevarat ca-nviat ! Doar dupa ce toti din familie (si invitatii eventuali) au luat "Pasti", toata lumea se poate aseza la masa. Se incepe cu rugaciunea “Tatal nostru” rostita în general de tata sau de persoana cea mai in varsta, urmata de ritualul ciocnitului oualor, alese de fiecare comesean din cos. Ouale se ciocnesc în partile mai alungite (eventual umezite sa fie mai tari !). Cel care tine oul rosteste : – Hristos a-nviat ! iar celalalt raspunde printr-o lovitura seaca cu replica : – Adevarat ca-nviat ! In general ramâne un singur învingator la masa, adica unul cu oul nevatamat, deci în imposibilitate de a-l gusta, doar daca i se da un alt ou pe care-l sparge singur. Se decojesc ouale, se manânca cu cozonac, ridichi, ceapa verde, slanina, telemea, masline, sunca, drob (facut din maruntaie de miel cu multa verdeata). Dupa ciorba/supa se serveste friptura de miel, vin si deserturi îndeosebi prajituri realizate de amfitrioana casei, ajutata de fete, vecine sau matusi. In Ardeal, în a 2-a, a 3-a si chiar în a 4-a zi de Pasti, tinerii se perinda din casa’n casa, pe la colege de scoala/munca si mai ales pe la fetele îndragite, pt a le "uda" cu parfum sau cu apa de colonie. Este un bun pretext de a face cunostinta (dar fiind ca viata cotidiana si timiditatea sunt obstacole firesti unui interpelari spontane), de a conversa, de a se veseli. Odata ajuns la usa, tânarul întreaba gazdele : "– Voie la udat ?" La afirmativ, el pronunta, adresându-se parintilor fetei, o poezie de genul : "- Am auzit c-aveti un trandafir frumos, si-am venit sa-l ud sa nu se vestejeasaca, multi ani sa traiasca !" In timpul asta stropeste fata cu parfum, pe crestet sau pe decolteu. In semn de recunostinta, gazda invita tânarul la masa, la un pahar de bautura si o prajitura, iar câteodata, în functie de ora sau de consideratia de care se bucura tânarul, chiar la masa (cozonac, oua rosii, aperitive, ciorba, drob si friptura de miel, uneori sarmalute si prajituri de casa ceea ce semnifica o mare consideratie, încredere si intimitate din partea gazdelor). Inainte de a parasi gazda, i se ofera tanarului, spre alegere un ou rosu sau vopsit de fata. Prichindeilor li se dau oua si bani. Este un adevarat spectacol sa-i vezi pe pustani, cum îsi etaleaza batos, ca un trofeu, pungile pline cu oua adunate dupa "cuceririle" matinale, cum îsi numara banii adunati, se iau la intrecere la ciocnit oua sau la aruncatul cu monezi la oua tinta : în cazul în care moneda patrunde oul traversându-i coaja, oul apartine învingatorului ; daca nu, moneda este recuperata de proprietarul oului. In majoritatea satelor udatul se practica spontan si în grup, cu galeata, pe la fântani situate în vadul satului. In unele sate sasesti din Ardeal, în noaptea de Pasti, exista obiceiul plantarii unui mesteacan de catre tineri în curtea/gradina fetei pe care o simpatizeaza sau o îndragesc. Cu cât dragostea ce i-o poarta fetei este mai arzatoare cu atât mesteacanul trebuie sa fie mai vânjos. Sunt fete frumoase care au privilegiul sa descopere dimineata în curtea lor mai multi mesteceni plantati de tineri concurenti. Dar ce lectie de ecologie, când fetele mai urâtele sau fara "cautare" afla în curtea lor dimineata o întreaga padure de mesteceni, încropita cu truda toata noaptea de tatal/fratii ei pt a "spala rusinea" familiei. Oricum, sarbatorile de Paste ortodox sau Pasti la catolici si protestanti sunt o ocazie nepretuita de bucurie, sub razele de soare din ce în ce mai blânde si clemente, zile în care oamenii merg cu placere la biserica. Aceasta sarbatoare stramoseasca a devenit treptat un pretext de schimbare a garderobei, de înlocuire a încaltarilor obisnuite cu papuci negri de lac. Ti-e mai mare dragul sa-i vezi pe oameni zâmbindu-si ca si cand ar anunta primavara, pe vecinii cei mai ursuzi vorbindu-si cu respect, pe copii alergand si zbenguindu-se pe ulitele maturate si prospat udate pt a îndeparta colbul, pe fete rimelate si rujate, frumos coafate cu fundite si coronite în par, cu fuste colorate si cu buchete de flori în mana : zambile puternic mirositoare, lacramioare sau lalele si mai ales liliac (numit borostean în Ardeal daca-i vorba de liliac salbatic).

Pregătirea Paştelui înseamnă mai întâi curăţenia şi bucatele care se fac în casă. De „curăţenia de Paşte” orice gospodină trebuie să se achite în timp util şi să aibă casa lună pentru primirea musafirilor pe parcursul a 3 zile de sărbătoare. Preparatele de Paşte sunt ouăle roşii, drobul de miel, pasca şi cozonacul. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, considerându-se un păcat mare orice lucru făcut în casă vineri, când la biserică are loc Prohodul. La ţară, românii aleg ouă proaspete prin scufundarea lor în apă (ouăle proaspete cad la fund) şi pregătesc uneltele de ornamentat : „condeie” precum lumânarea şi pana de gâscă. Se topeste ceara de albine în care se adaugă puţin cărbune pisat, încondeiază ouăle cu motivele dorite şi le pun apoi în vopsea pentru colorarea fondului. Local, se folosesc metode noi de decorare : ouă decorate în relief, încondeiate cu frunze de plante, împodobite cu mărgele. În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli diferite de la o zonă la alta, oricum : cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie „pe luate”, „pe schimbate”, „pe văzute” sau „pe nevăzute”. Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă. In România, se obişnuieşte ca ciocnitul ouălor să se transforme într-o competiţie între meseni. În unele zone, cojile ouălor sunt aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor, se păstrează pentru vrăji sau descântece sau se pun în hrana animalelor. După slujba de Înviere de la miezul nopţii, are loc prima masă de Paşte în familie. În prima zi de Paşte, exista obiceiul ca toată familia să se spele într-un lighean în care au fost puse ouă roşii şi bani de argint sau de aur, crezându-se că toţi vor fi astfel sănătoşi şi prosperi. În zona Transilvaniei există o serie de obiceiuri specifice, unul dintre acestea fiind stropirea fetelor şi femeilor de către băieţi şi bărbaţi, în a 2-a zi a Paştelui. Scopul este ca acestea să rămână frumoase tot timpul anului. Grupuri de săteni colindă prin sat până seara târziu, pentru ca nici o fată să nu rămână nestropită. La origine, pentru stropit se foloseau găleţi cu apă de izvor, simbolul purificării încă din pre-creştinism, acestea fiind înlocuite în prezent cu sticluţe de parfum. În unele sate există şi obiceiul împodobirii fântânilor cu ouă colorate de Paşte. În Ardeal, tinerii obişnuiesc să împodobească, de sâmbătă noaptea, cu crengi de brad porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele care au pândit toată noaptea la ferestre ştiu pe cine să răsplătească, astfel că flăcăii primesc în ziua de Paşte bucate sau bani. Obiceiurile de Paşte nu diferă mult de la o zonă a lumii la alta, ci ţin în special de specificul gastronomic. Peste tot se prepară mâncăruri tradiţionale, cum ar fi pasca sau carnea de miel. Adesea, mâncărurile sunt binecuvântate la biserică. În creştinismul timpuriu, cei care se botezau în timpul slujbei de Paşte erau îmbrăcaţi în alb. Ei purtau aceste veşminte întreaga săptămână, ca pe un simbol al noii lor vieţi. Cei deja botezaţi nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arăta că împărtăşesc noua viaţă a lui Hristos. În acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o tradiţie de Paşte. Iepuraşul de Paşte este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. Printre alte simboluri ale Paştelui se mai numără liliacul, expresie a purităţii, şi fluturele, a cărui ieşire din crisalidă în altă formă aminteşte de Învierea lui Iisus Hristos. La o săptămână după duminica Paştilor, în prima zi de luni o parte din creştinii ortodocşi români obişnuiesc să sărbătorească Paştele Blajinilor adică Prohoadele sau Paştele Morţilor dedicată spiritelor strămoşilor. Tot aşa a fost „inventat” Paştele Cailor, sărbătoare din ziua de joi din a 6-a săptămână după Paşte, când se crede că, pentru un ceas, o singură dată pe an, se satură caii de păscut iarbă. Importanţa sărbătorii s-a diminuat treptat, căpătând un înţeles peiorativ : a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a amâna până la „Sfântul aşteaptă” (a nu te ţine de cuvânt) sau pâna la Pastele cailor. În legende şi în unele colinde, sensul nou al sărbătorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale în permanenţă nesătule, de către Maica Domnului, care a fost incomodată de tropotul, nechezatul, mâncatul şi ronţăitul nutreţului în timpul naşterii lui Iisus, în ieslea din grajdul lui Crăciun.. Cu variante şi credinţe locale, sărbătoarea a fost atestată pretutindeni în România. 

by Theodore BUCUR