Poate fi un dar pentru ceea ce suntem
Sau o încercare pentru ce am putea fi?
Timpuri amare în al anotimpului poem
Se strecuraseră din negura obscură a ceții.
Tu, toamnă a gândurilor, dulci tristeți,
Ne trezești în lumina zorilor de dimineață,
Alteori cu întunecimi ne cuprinzi cu mâini vineții
De frig și brațe ca de gheață.
Nu cruți pe nimeni din a ta strânsoare,
Nu vezi lacrimi pe obraji înghețați,
Îți tot sufli lunga și eterna ta strigare,
Ca frunzele-n vânt, suntem și noi mult încercați.
Timp ruginiu, amară melancolie,
Privim în negura ceții cu ochi îndoliați,
Așteptând o lucire să străbată cu a ei făclie
Pe drumul vieții noastre, noi stăm îngenuncheați.
Mai cred că îți ascunzi liniștea în luminoase culori
Și ne dăruiești, încet, una câte una,
Vrei să vezi ce putem face, noi, fiii creatori,
Dacă alegem să pictăm luna sau furtuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu