Poesis - Liviu Dumitru MUSCĂ

 

As vrea sa ma pierd in rasarit!

 

Aș vrea să mă pierd din nou în răsărit,

Apusul din suflet să-mi dispară!

Aș vrea să privesc din nou spre zenit,

Să resimt gustul vieții,la fel ca prima oară!

 

Lasă-mi o clipă din infinitul care stă să mă cuprindă,

Lasă-mi o clipă din odihna-mi dimineților pe tindă,

Lasă-mi o clipă să mai simt mireasma fânului proaspăt taiat,

Lasă-mi o clipă să-mi strecor mâna prin părul ei buclat!

 

Lasă-mă o clipă să mă scufund in iubirea pentru "ea",

Lasă-mă o clipă să mai simt încă o dată ce-i dragostea,

Lasă-mă o clipă să încerc să mă înalț în azuriu,

Lasă-mă o clipă lângă ea să mai fiu!

 

Iar răsăritul să mă cuprindă de tot,

Și-n suflet să-mi renască speranța,că pot!

O clipă să uit de apusul ce vine,

O clipă să mă simt mai aproape de tine!

Luna lacrimand…

 

Lacul într-ale sale unde,

Străvezii de nemurire...

Doar el știe, și ascunde,

Povestiri despre iubire...

 

Vântul,să dezlege vrea,

Taina trestiei plăpânde...

Care-n fața lui,tot sta

Ne-având unde se-ascunde...

 

Și rezistă-n unduirea,

Valurilor,ce au lasat...

Doar amprentă-n nemurirea,

Clipelor de neuitat...

 

Când doar chipu-ți fermecat,

Plin de vrajă-n poezie...

Era singur reflectat,

În oglinda-i azurie...

 

Cea…a lacului albastru,

Sfetnic în iubirea-ți mare...

Când doar luna,tainic astru,

Pe înfinitul cer,apare...

 

Dar...același timp...răpune!

Clipa plină de visare...

Totu-n jur...,stă...și apune!

Într-o jalnică uitare...

 

Iar pe lacul străveziu,

Trestia stă suspinând...

Se oglindește-ntr-un târziu,

Chipul lunii lăcrimând...!