sâmbătă, 14 mai 2022

Ion Țiriac intră dur în scandalul Imnului Ținutului Secuiesc: "Eu am ieșit afară! Şi nu era la Băicoi, era în Statele Unite, cu televiziunile mondiale!"


Fostul jucător de tenis Ion Ţiriac a afirmat, sâmbătă, referitor la scandalul iscat în interiorul echipei naţionale de hochei pe gheaţă a României, după ce mai mulţi componenţi au cântat imnul Ţinutul Secuiesc la Campionatul Mondial, că pe vremea când era în activitate a părăsit terenul de joc în Statele Unite ale Americii pentru că nu se intonase imnul României. „Care scandal din hochei? Eu ştiu că o ţară are un imn al ei şi atunci când nu mi s-a cântat imnul ţării mele eu am ieşit afară. Şi nu era la Băicoi, era în Statele Unite, cu televiziunile mondiale. Şi a doua zi au fost obligaţi să îmi cânte imnul ţării mele”, a spus Ţiriac, care a activat în trecut şi ca hocheist.

Mai mulţi componenţi ai echipei naţionale de hochei a României s-au dus la finalul meciului cu Ungaria, de duminică, de la Campionatul Mondial de la Ljubljana, în faţa galeriei selecţionatei maghiare şi au cântat împreună imnul Ţinutului Secuiesc. În urma gestului lor, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a convocat Biroul Federal pentru a analiza imaginile video şi a stabili dacă jucătorii vor fi sancţionaţi.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că hocheiştii din echipa naţională a României care au cântat alături de galeria maghiară imnul Ţinutului Secuiesc la finalul partidei cu Ungaria, de la Campionatul Mondial din Slovenia, nu au lezat cu nimic imaginea României.

 

Sursa: NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu