Criza alimentară nu este generată doar de schimbările climatice. Iată de ce:
Ni se spune la televizor că toate lucrurile rele se
întâmplă din cauza schimbărilor climatice, de la criza de energie la cea
alimentară, până la absurditatea medicală conform căreia tinerii proaspăt
vaccinaţi cu ser experimental contra Covid mor de la vârste fragede din pricina
“schimbărilor climatice”.
Modelul “economic” promovat de aceleaşi mari agenţii
de presă care ne-au minţit timp de doi ani cu pandemia de Covid este un model
eminamente monetarist, globalist, corporatist. Spun “economic” cu ghilimele
fiindcă la bază cuvântul grecesc “oikonomos” înseamnă “bună gospodărire” şi o
economie care plimbă produsele alimentare dintr-un colţ în altul al planetei
pentru profit financiar clar nu este un exemplu de “bună gosposdărire” a
resurselor, fie ele naturale, economice sau umane. Modelul globalist este una
din cauzele care a provocat şi va provoca în continuare crize alimentare,
energetice şi nu numai.
Să ne uităm puţin la piaţa de cereale: în top 10
producători de cereale avem două ţări care se află în conflict militar:
Federaţia Rusă şi Ucraina. Rusia se află sub sancţiuni economice (politice) iar
ucraina are porturile blocate iar asta deja provoacă foamete pentru milioane de
oameni din Africa. De ce? Fiindcă ONU şi UNICEF au contracte cu Ucraina să
furnizeze cereale şi ulei ca ajutor umanitar pentru unele ţări din Africa.
Modelul globalist (să aduci cereale din Ucraina în Africa) deja dă chix,
fiindcă din anumite motive pur politice (contractul este intermediat de Joe
Biden pe vremea când era vicepreşedintele lui Barak Obama pentru profit
personal) oamenii mor de foame în Africa.
Bun, atunci întrebarea la îndemână este “de ce nu
cultivăm aceste cereale direct în Africa în loc să le importăm din Ucraina?”.
Ştim că există teren arabil în Africa, ştim că anumite suprafeţe pot susţine
culturi de cereale, şi eliminăm şi costurile cu transportul. Răspunsul este: nu
se poate. Fiindcă o corporaţie occidentală (Cargill) are deja obţinute
interdicţii pentru multe ţări africane şi acestea sunt blocate cu bună ştiinţă
prin decizii judecătoreşti. Zimbabwe, Sudan, Etiopia, Congo, Coasta de Fildeş,
sunt câteva din ţările blocate în litigii şi nu au voie practic să-şi dezvolte
agricultura.
La aceasta se mai adaugă o altă problemă. Să
presupunem că litigiile dispar şi respectivele ţări au mână liberă la
agricultură modernă. Apare problema soiurilor de plante care pot fi cultivate,
fiindcă multe seminţe sunt deja omologate, patentate şi nu pot fi cultivate
decât cu acceptul firmei deţinătoare de patente (şi contra cost sau comision).
Cuum, nu poţi să plantezi aşa de capul tău? Nu, fiindcă acesta este modelul
economic globalist în care 75% din piaţa seminţelor este detinută de marile
corporaţii (Bayer, Monsanto, Du Pont, Syngenta, etc.). Bine, în paranteză fie
spus Bayer a cumpărat Monsanto şi Pioneer e încorporată în Du Pont, dar astea
sunt jocuri de-ale lor financiare (sunt deţinute de aceleaşi trusturi de
investiţii gen Blackrock, Vanguard, etc, trusturi care deţin şi mass-media şi
bănci şi big tech şi big pharma, cam toate corporaţiile importante din lume).
Nu poţi face agricultură dacă nu ai seminţe, nu poţi lua seminţe omologate
decât de la ei.
Atunci există varianta să cultivi seminţe (plante)
indigene, native, care au rezistenţă sporită la boli şi sunt adaptate la mediul
înconjurător, dar ele nu au productivitatea ridicată ca cele omologate de big
agro (marile corporaţii). Dacă faci asta atunci rişti să rămâi singur şi izolat
pe piaţă, fiindcă organismele mondiale şi regionale nu vor încuraja asemenea
politici izolaţioniste. Spre exemplu un soi de legumă românească nu poate fi
subvenţionată de Uniunea Europeană dacă nu e soi omologat şi ca să-l omologhezi
trebuie să fii persoană juridică (fie stat, guvern, fie corporaţie). Deci se
ajunge tot la corporaţii. Acesta este un alt motiv pentru criza alimentară:
patentarea seminţelor, furtul efectiv de seminţe şi monopolul agricol generat
în urma lui.
O altă cauză este sărăcirea solului. Anecdotic
vorbind, dacă pui îngrăşământ natural în nisip (bălegar, resturi vegetale sau
animale) obţii solul propice pentru agricultură. Dacă iei un sol propice pentru
agricultură şi-l sărăceşti de nutrienţi, obţii nisip. Cam asta s-a întâmplat în
ultimii zeci de ani cu terenurile cultivate industrial, mecanizat, cu
fertilizator (îngrăşământ) sintetic, ierbicide insecticide şi pesticide: solul
s-a poluat şi a sărăcit. Este calculat că în unele zone din SUA unde
agricultura industrială este practicată de mai bine de 50 de ani aceeaşi plantă
care era cultivată în anii ’60 şi oferea 100% nutrienţi acum oferă doar 10% din
nutrienţii pe care îi oferea în 1960. Cu alte cuvinte o roşie cultivată în
Illinois în 1960 este echivalentul nutriţional a 10 roşii cultivate în 2020 pe
acelaşi teren. Deşi producţia ca volum este crescută, valoarea nutriţională a
respectivului produs scade direct proporţional cu valoarea nutriţională a
solului în care este cultivat.
Soluţia pe termen mediu şi lung poate fi refacerea
solului, dar asta contravine “modelului economic” globalist, fiindcă limitează
profitul corporatist pe termen scurt (tot ce îi interesează este profitul pe termen
scurt) şi implică o strategie care să fie aplicată pe generaţii (nepoţii să
beneficieze de un sol refăcut şi potent dpdv nutriţional), de aceea în
mass-media controlată de aceleaşi trusturi de presă nu se pune problema solului
sărăcit în ultimii zeci de ani de agricultură intensivă.
Criza alimentară poate fi rezolvată, însă pentru
asta trebuie să schimbăm paradigma economică, de la o economie globală şi
agricultură globală la o agricultură locală, în care diversitatea şi
sustenabilitatea să înlocuiasca profitul şi cantitatea să fie înlocuită de
calitate. În momentul în care ai plante care generează dublul de nutrienţi, ai
nevoie de jumătate de suprafaţă agricolă. În momentul în care pe un teren
agricol reuşeşti să creezi un ecosistem natural (spre exepmlu porumb + fasole +
dovleci) nu mai ai nevoie de îngrăşăminte fiindcă plantele se ajută între ele
şi obţii recoltă mai sănătoasă şi mai profitabilă pe termen lung (nu ai doar
monocultură de porumb ci 3 culturi pe aceeaşi suprafaţă). Şi exemplele pot continua.
Pe viitor omenirea se va confrunta cu multe
probleme: cataclisme naturale, schimbări climatice, posibil ameninţări din
spaţiu (asteroizi, explozii solare) şi cele mai bune soluţii la problemele
viitoare nu le poate da generaţia actuală, ci generaţiile viitoare. Ele vor
trebui să se confrunte cu aceste probleme. Cum le putem oferi copiilor,
nepoţilor, un viitor mai sigur? Simplu: hrănind generaţiile actuale de copii de
pe întreaga planetă. O bună nutriţie conferă o dezvoltare cognitivă armonioasă
şi implicit o inteligenţă sporită. Doar crescând suma inteligenţei planetare (a
speciei umane) putem asigura condiţiile necesare viitoarelor genii care să
rezolve problemele ulterioare ale omenirii.
Gândiţi-vă ce ar fi fost dacă un Albert Einstein sau
Henri Coandă sau Isaac Newton ar fi murit la vârsta de 5 ani de inaniţie. Unde
ar fi ajuns omenirea acum, cât de înapoiaţi am fi fost ca specie… De aceea este
importantă rezolvarea crizei alimentare, pentru ca generaţiile viitoare să aibă
şanse sporite la un Einstein, Hawking, Pasteur, etc…
Autor:
Dragomir Daniel Tiberivs
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu