vineri, 29 iulie 2022

IRENE HAGMAN-„CULOAREA UNUI ANOTIMP”

 

Motto: „Când corpul acționează spontan,/ asta se numește instinct./ Când sufletul acționează spontan,/asta se numește intuiție./Ele seamănă și totuși/ sunt departe una de cealaltă./ Instinctul e al corpului-grosierul,/ iar intuiția e a sufletului-subtilul./ Instinctul este mai jos decât intelectul,/ intuiția este superioară intelectului./ Amândouă sunt dincolo de intelect și amândouă sunt bune.”( Osho, Intuiția-Cunoașterea de dincolo de logică)

Lecturând acest mini roman scris de Irene Hagman mă așteptam ca la sfârșitul prozei care descrie o iubire ideală să găsesc poeziile scrise de Emma-unul din cele două personaje intuitive care poate fi chiar autoarea cărții, străbătute de fulgerul dragostei. Deși totul plutește în aer, totul e sub semnul întrebării, pe măsură ce pătrunzi în miezul poveștii îți dai seama că intuiția are un mare rol în viața omului. Mai exact incognoscibilul, inefabilul și misterul sunt  cele trei coordonate care însoțesc narațiunea.

Romanul se pare a fi o primă parte a unei scrieri de mai mari dimensiuni care să conțină aceeași meditație personalizată asupra vieții și asupra iubirii cu „(re)descoperirea funcțiilor  naturale ale fantasticului organism uman.” Dacă e o parte a unui roman fluviu atunci finalul deschis este explicabil și ne aduce cu picioarele pe pământ înțelegând și noi că rațiunea în iubire ar fi mai mult occidentală îar descrierea iubirii trupești însoțită de romantism ar fi în stil oriental.

Misterul numărului treisprezece este invocat de titlurile capitolelor care sunt treisprezece: Siderat, Templul lui Jupiter, Zeitățile Olimpului, Armonie tangibilă, Seguramente estoy..., Dorința de veacuri așteptată, În vâltoarea dragostei, Secunda precum o eternitate, Viața măsurată în secunde, Fervoarea impulsului, Secretul eternității, Ultima nimfă; lipsește titlul unui capitol tot din cauze misterioase ca și numărul unui etaj de bloc din America.

Capitolul întâi își merită cu prisosință titlul deoarece Emma-personajul principal al romanului este mirată/uimită/siderată(cuvânt din fr. siderer) de ceea ce simte ca tânără femeie ce pare „a fi o floare care călătorește departe cu gândul/ se simte electrizată”/ conectată la ceva necunoscut care o atrage ca un magnet. Se tot întreabă de unde vine energia  aceea care-o zguduie-n simțiri.Parcă știa că o va căuta cineva important pentru viața ei.

La primul apel telefonic era EL-Charles-cel pe care gândul și imaginația/ intuiția ei îl aștepta. Deși s-au cunoscut cu treizeci de ani în urmă, nu s-au văzut de zece ani, soarta face acum să se întâlnească în urma convorbirilor telefonice.

„vocea lui prindea formă de floare/ carte/ și apoi se transforma în cântec.”

„-Eu ce doresc de la el?/ Nu știu! Îmi face plăcere prezența lui, dar mă cutremură! ”

„Straniu! Atunci ce este acel nepalpabil, indescifrabil?”

De obicei discuțiile telefonice sunt contradictorii, sunt un fel de joc de-a „v-ați ascunselea ” a doi tineri/de-acum maturi care se-ndrăgostesc și nu sunt deciși cum să procedeze în a-și comunica sentimentele unul altuia.

Cunoașterea dincolo de logică continuă prin întâlnirea celor doi protagoniști în capitala elenilor Atena,  capitală care i se pare Emmeisearbădă sau lipsită de spirit; părerea i se schimbă pe parcursul vizitării templelor, a muzeului, a aleii unde Socrate își împărtășea „ Dialogurile”, la Templul lui Apollo primește o sărutare, la Templul Afroditei bea apă -și mereu când plânge, când râde. Era oare „insipidă” întâlnirea lor? La atingerea lui, -Emma simte aceleași vibrații inexplicabile.

„Niciunul nu recunoaște că ar vrea un sărut, dar se citeau unul pe altul zâmbind șăgalnic căci de fapt simțeau asta amândoi în același timp.”

Următoarele capitole descriu vise transformate în realitatea iubirii deși „invocă iubirea la rang de artă” totuși se pendulează între vis și realitate, se repetă cuvintele dacă..., totuși...,posibil...probabil...care ne poartă într-o zonă de incertitudine. Este, de fapt, zona în care le place să trăiască atât Charles cât și Emma.

Deși Emma e o ființă hipersensibilă, „dorința de veacuri așteptată”/ actul sexual-descris cu mult romantism occidental, dar și oriental/ că doar acest lucru ne deosebește de animale; pornește în necunoscut/ într-un voiaj  iar „secunda precum o eternitate” duce la extaz și exaltare.

„ Dorința lui ce odinioară era de finalitate imediată acum străpunge infinitul și prelungește plăcerea în mod natural și stupefiant.”

„Între suspans și pasiune orele îi par secunde, iar secunda o eternitate covârșitor de plăcută.”

Culoarea este a dragostei, anotimpul tot al iubirii este „se dă culoare unui anotimp în particular”/ o aventură preconizată pentru un veac/ sentimentele nu se cumpără și nu se fabrică.”

Pentru situațiile de viață create se redau gândurile interioare ale celor doi îndrăgostiți, nu lipsesc nici situațiile neprevăzute când viața celor doi e pusă în primejdie( săritura de pe pod în apa curgătoare, senzația prevestitoare că va muri în Siria dacă va pleca în misiune, telefonul dat de Charles pentru a o reține mai mult lângă el  în „fervoarea impulsului” etc).

Incertitudinile, acele „DA” ȘI „NU-uri” - duc totuși la ideea de fericire și de aflare a „secretului eternității” în urma intuiției ( un salt de la nimic la existență) ajutată de un parfum indian fin, de „fluxuri de endorfină ce o îmbată”și se  explică astfel finalul „deschis” care lasă loc la orice interpretare.

PROF. OLIMPIA MUREȘAN, ULMENI, MARAMUREȘ, iulie, 2022

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu