Canal Bâstroe pupat pe șenal Sulina!…

 

Urâtă abordare… Nici măcar un punct de vedere oarecare, ci, de-a dreptul, un segment concret și inevitabil în analiza „autorilor”… Dar totul este făcut în aceeași proslăvire de care pare să nu mai scăpăm… Nu foarte curând… Căci, de la a ni se cere să trăim și să gestionăm cu bunăvoință, cumsecădenie, dărnicie, și chiar dăruire, problemele lor, până la a ni se impune să le abordăm ca fiind ale noastre nu mai este mult… Când dărnicia și dăruința vor ajunge obligații, asigurări, servicii și poate chiar jertfe impuse… Suntem într-un punct în care ne rostogolim prin subiecte fierbinți de parcă ar fi niște margini ce nu ne privesc… Deși știm că nu este așa… Deși îi simțim în coaste, ne facem că nu ne deranjează… Și, în curând, o să ne trezim că va fi ajuns chiar un subiect împins în zona „political correctness” -ului… Despre care să vorbim de la distanță, evitând orice nuanțe, atingeri ce vor deveni sensibilitățile lor… Alte sensibilități, ale altora, față de care să fim atenți în vreme ce ne cedăm locurile, fie ele și doar dintr-un plan al autoanalizei posibilităților noastre reale…

Nu știm nimic despre și din ceea ce ni se întâmplă în mod real… Intuim și simțim cele ce ni se impun, dar atât… De aceea, este mizerabil să vezi că, pentru Occidentul care ne-a transformat țara în rute de aprovizionare militară „pro Slava” și de „dezcerealizare” a stocurilor ucrainiene, pe care nici măcar nu le analizăm, să vedem ce reziduurii toxice din poluarea adusă de război poartă, doar le „navlosim” prin porturile noastre, noi chiar nu contăm… Și este frustrant (deocamdată, doar frustrant!), să constați că, în ansamblul geo-strategic în care partenerii UE și SUA, și lipitorile de la noi cu interes de ușcheală pe funcții europene, ne-au angrenat, de fapt, nu suntem nici măcar o așchie în planurile celor ce iau deciziile … Și toți politicienii tac… La comandă… Una primită în mod direct sau asumată, servil ori în satisfacerea unor așteptări, căci, tot pe funcții, tot pe funcții, tot pe servicii (!) se joacă interesele naționale, nu?!…

Să vezi că Occidentul consideră acum că eventuala invadare a Transnistriei de către ruși („eventuală” – spunem noi, căci, pentru ei, nu este doar o posibilitate, ci aproape o dorință, vorba aia, dă-le nebunilor război și război va fi!) ar fi o problemă pentru că „aceasta ar plasa o enclavă rusă la granița de vest a Ucrainei”…

Așa se întâmplă când te preaslăvești cu tâmpla supusului de colonie de podeaua slavei: nu mai privești hărțile și nu te mai deranjezi de eventualele temeri ale partenerului tău… Și da, este deranjant (deocamdată, căci numai mâine nu va deveni și frustrant, și iritant, apoi chiar grav) să constați că Occidentul nu-și bate capul cu invazia Rusiei în Transnistria de grija vecinătății cu Moldova, și a imediatei vecinătăți cu un partener strategic, noi!, de care pare a uita mereu să vorbească… Or, de ce această abordare a Occidentului, acum, când nici o țară, nici măcar Rusia, nu recunoaște teritoriul transnistrean?… De ce această bruscă grijă pentru o eventuală recunoaștere de către Moscova a alegerilor frauduloase din Transnistria, pe care Rusia nu făcut-o, oficial, din 1992 încoace?…

Cât despre ai noștri, ce pretenții să mai avem? Nu s-au agitat ei, nu au făcut strategii, scenarii, posibilități, intenții de negocieri (directe, la nevoie!), când și-au pus rușii fundul pe Insula Șerpilor, chiar în coasta noastră, doar nu o să agite când chiar o să ajungă ăștia la o republică distanță de noi! Și nu la o republică, ci la un frate distanță… Ba, nici măcar în fața condițiile demonstrative, de forță chiar, în care Ungaria și-a trimis, sfidând Europa, negociatorii propriului interes la Kremlin, guvernanții noștri nu se agită… Nici măcar diplomația aia de ifose… Nu am avut o poziție a Externelor nici măcar în clipa în care, deloc întâmplător, chiar când negociatorii unguri mergeau la Moscova să pună problema unor importuri de gaz rusesc, peste capul UE, liderii de la Budapesta își rulau lecțiile de iredentism, geopolitic, la noi la Tușnad,… Și nu le-am bătut nici măcar obrazul, că nu se face să jignești Europa, mai ales din casa altuia (fă-o de la tine, nu?!)…

Acum privim, la fel de letargici, la modul în care Occidentul își învecinează îngrijorările strict interesului ucrainean… De parcă Kievul ar fi poarta de intrare în UE… Sau poate chiar va fi, vorba aceea, cu un canal decolmatat la Marea Neagră, cu acces la porturile altora, și, mai ales, înarmată cât pentru un continent întreg, Ucraina va deveni și mai importantă, geo-strategic, decât am vrut noi vreodată să ne conștientizăm atuurile… Mai ales în ultimii ani, când puteam bate monedă și pe interesul nostru național, protejându-l chiar de la masa celor mari… O poziție pe care pare că nu vrem a o aborda, așteptând să ajungă în mod oficial parte în secțiunea unui posibil tratat Ucra-European, impus statelor membre de mâna a doua la capitolul „incorect politic”… Și nu, nu ne vom ridica nici în ziua în care Sulina noastră va fi secat sub limita de pescaj a unei bărci pline cu nuferi, din cauza navlosirii tehnice, decolmatări și dragării canalului ucrainean… Pentru că acolo lucrările vor putea fi reluate oricând (motive există, nu?!), iar ce am câștigat, în procesele internaționale, ca limite tehnice maxime impuse pentru canalul Bâstroe, pentru a nu afecta traficul de pe Brațul Sulina, și ecosistemul Deltei, se va spulbera… Și atunci, într-adevăr, „Slavă Ucrainei! Bâstroe pupat pe șenal Sulina!”… Mai ales când, o singură barjă din zecile care așteaptă pe canalul Sulina va eșua și va transforma cel mai mare ambuteiaj naval de astăzi într-un „Rostock” în cascadă (pentru că, da!, suntem în fața unei supraaglomerări voite a șenalului, ca presiune dinspre partea ucrainiană)… Iar vinovate vor fi doar autoritățile noastre care vor fi permis intrarea pe șenal a sute de navă deși se știa nivelul maxim posibil de operare pe zi…

 

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea