N-am privit niciodată înapoi.
Am jucat la poarta din față
și am cules flori.
Tăcerea mea,
amestec de petale,
a zburat spre locul cu prune albastre.
În toamna asta
frunzele cad precum secundele
evadate din grădina cerului.
M-am furișat
printre lumini și ramuri,
botezând amiaza cu vibrații biblice.
Din dragostea mea răsar viziuni,
respiră peste dureri nepieritoare.
iar vocea mi se aude,
în primul răsărit verde,
al primăverii ce vine.
Știți,
natura a modelat o liră în inima poetului,
trezind dorințe și pasiuni.
Într-o eră renegată,
visul meu pătrunde în casa universului,
curgând prin brațele eternității.
Și cuvintele se mișcă
în ritm de vals,
zbuciumul și pasiunea
devenind melodii neautorizate pentru păsările amurgului.
Mariana MOGA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu