Prof. Dr. Valentin Lupea din Baia Mare, Maramureș scrie o carte de istorie literară despre doi contemporani ai lui Eminescu și anume despre Ioan Alexandru Lapedatu (prieten cu Eminescu) și despre Vasile Ranta Buticescu (1842-1922).
Pentru
omul de cultură patriot-I. A.
Lapedatu (1844-1878) se dau coordonatele cronologico-biografice ale formării
sale ca personalitate în atmosfera politică, economică, socială și culturală a
Transilvaniei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În
ceea ce privește atmosfera timpului său-deși era mic în timpul revoluțiilor de
la 1848, ecoul evenimentelor din acest an revoluționar și-a lăsat amprenta în conștiința scriitorului contemporan și
prieten cu Eminescu. Perioada acelor ani de după revoluția de la 1848 a fost o
mișcare a românilor din Transilvania care luptau ca drepturile lor să fie
recunoscute și să fie o națiune de sine stătătoare alături de ceilalți români
din țărișoarele învecinate. După înăbușirea revoluției burghezo-democratice în
Transilvania a fost introdus un regim absolutist bazat pe exploatare și asuprire
națională(dualismul austro-ungar care a durat până-n 1918, anexarea
Transilvaniei la Ungaria, Memorandumul-1892, lupta lui Avram Iancu-tribunul
Apusenilor) toate acestea și multe aspecte ale epocii s-au prezentat în cartea
„Două destine”, mai (1842-1922)-bine cunoscuți în timpul vieții lor și mai
puțin cunoscuți de iubitori ai culturii de astăzi.
Aducem
aprecieri deosebite autorului acestei restituiri a memoriei celor doi autori
dl. Prof. VALENTIN LUPEA care cercetând zeci de documente referitoare la tema
propusă a reușit să realizeze două portrete istorice care pot sta prin
scrierile lor alături de Ion Slavici, George Coșbuc, Al. Vlahuță etc.
Ioan
Alexandru Lapedatu a fost ziarist, poet, dramaturg și prozator, a studiat timp
de doi ani la Sorbona-Paris literatura și filozofia, apoi la Bruxelles un an
fiind trimis cu o bursă de studii. Chiar și din timpul studiilor acest
intelectual în formare tresare la durerile țării sale și întors în țară e
alături de popor încercând din răsputeri să-l ridice prin cultură ca profesor la
Liceul Ortodox Român din Brașov, apoi ca și coordonator la revista Orientul
latin(o revistă întreruptă brusc de intervenția autorităților ungare)apoi
editor și autor literar la foaia literară ilustrată Albina Carpaților pe
care o înființează la Brașov-scrisă aproape în întregime de I. A. Lapedatu,la
revistă colaborează și bardul din Mircești-foarte apreciat de contemporani și
nu numai prin acea poezie-devenită cântecGinta latină care era cunoscut
până în cele mai îndepărtate colțuri ale românimii dar și peste hotare; revista
Albina Carpaților încetează să mai apară din 1878.
Debutant și colaborator ca și Eminescu la
revista „Familia” condusă de Iosif Vulcan, I. A. Lapedatu trimite poezii și
ziarului „Traian” condus de B. P. Hașdeu, acest om deosebit fiind un protector
al său.. Se publică un program național cu următoarele idei:
1.Românii
politicește despărțiți sunt prin aceeași origine, una și aceeași limbă, prin
aceleași datine, atât de uniți, atât de închegați laolaltă, încât pot fi
invidiați de cele mai mari și luminate popoare. Noi trebuie să cultivăm, să
înălțăm și să ținem sfântă această unire.
2.
Suntem latinii orientului și trebuie să reluăm legătura cu ginta latină,
restabilind uniunea spirituală cu ea.
3.
Față de românii din Austro-Ungaria acest ziar va apăra drepturile și interesele
lor politice pe baza cunoscutului program național
4.
Vom susține Constituția Bisericii Ortodoxe, evitând certele confesionale.
5.
Față de românii de dincolo de Carpați, chestiunile, drepturile și interesele
lor, le vom considera ca pe ale noastre.
Cu
ochii imaginației mele istorice mi-l închipui pe I. A. Lapedatu alături de
Andrei Mureșanu și de alți patrioți cântând cu diferite ocazii, chiar și pe
străzile Brașovului versurile cântecului care alcătuiesc imnul de azi al
României-„Deșteaptă-te, române!”-care pe atunci era Imnul revoluției de la 1848
și a fost cântat de oștenii lui Avram Iancu prin munti, cântec dedicat
libertății, egalității și fraternitățîî ca și Marseieza franceză.
Așa
cum scrie Valentin Lupea:
„Cei
doi scriitori (M. Eminescu și I. A. Lapedatu) s-au simțit legați toată viața, nu
numai prin ideile și părerile lor comune, nu numai prin dorința fierbinte de
progres, de emancipare a poporului român și a limbii naționale, de formare a
unei limbi literare române unice și a unei norme supradialectale, de eliberare
socială și națională a românilor, ci poate și printr-o simțire reciprocă a
scurtului lor destin de viață, fapt care i-a făcut să se apropie și mai
mult.”iar la moartea patriotului I. A. Lapedatu, „Luceafărul poeziei românești”
anunța în ziarele din capitală încetarea din viață a prietenului său întru
dragoste românească și creștinească.
Activând
în cadrul Asociațiunii Culturale ASTRA prof. și ziaristul I. A. Lapedatu aduce
elogii lui Alecsandri-bardul de la Mircești, lui Bolintineanu, dar și prin
conferințe, prelegeri ținute în fața publicului format din intelectuali-dar mai
ales din țărani pe care încerca să-i îndrume în problemele
familiei/societății/credinței și gospodăriei casnice. Ca o paranteză la cele
scrise mai sus pot spune că la îndemnul ASTREI -bunicii și părinții mei au
vorbit în adunări publice despre agricultură, despre risipirea superstițiilor,
igienă, locuință, hrană, alcoolismul și combaterea lui etc.
Autorii
despre care se face vorbire în această carte de istorie literară continuând
acest proces de luminare și emancipare a țăranilor pot fi considerați
precursori îndepărtați ai curentului literar și cultural Sămătorismul.
Concepția
acestor autori trăitori pe pământ românesc și cu sufletul deschis spre o
națiune unită apreciază muzica și poezia
populară, la fel tradiția istorică a vechilor cronicari care constituie o sursă
de inspirație în scrierile lor:
„Coliba
română se poate asemăna deodată cu un monument și cu o istorie, monumentul ar
fi însăși coliba, iar istoria sunt oamenii care se adăpostesc în ea.”Aduceun
omagiu fetei române care, este mai frumoasă și mai harnică decât toate fetele de
pe pământ. Ar fi bine ca acest port al fetei române de la țară să pătrundă și in
saloanele noastre, printre doamne și domnișoare. (articol-Fata română)”
Se anticipă astfel iia românească de care în
secolul XX suntem atât de mândri în țară, dar și peste hotare, prin coriștii,
dansatorii din formațiile culturale de peste tot cuprinsul țării de la orașe și sate.
Nuvela
românească scrisă și promovată de acest autor „ne înfățișează niște tablouri
din trecutul poporului nostru, scrise în prima linie pe temeiul amintirilor
păstrate de bătrânii noștri cronicari.”
„Limba
nuvelelor e o limbă românească curată, este limba în care a scris și Eminescu
și contemporanii săi. Este o limbă clară, fără arhaisme, dar cu câteva
provincialisme (oblul, grumaz, încătrău).
Aportul
scriitorului la dezvoltarea teatrului românesc prin publicarea lucrărilor dramatice Fântâna de piatră și Tribunul -aceasta
din urmă a fost catalogată ca fiind „prima dramă cu adevărat pe care ne-a dat-o
Ardealul”...scrisă sub impresia celui mai eroic moment din istoria revoluției
de la 1848; căpeteniile acestei revoluții trăiau încă în cercul generației lui
Lapedatu, căpeteniile acestei revoluții trăiau încă, trăgând parcă la
răspundere cu prezența lor pe cei care au renunțat la viitorul națiunii.”
-„coordonatele
valorilor poetice ardelenești între care a evoluat Lapedatu ar fi, pe de o
parte Andrei Mureșanu, pe de altă parte George Coșbuc.”,poeziile Leul din
Carpați, La îngerul libertății, Domnița și păstorul, La o ruină, Mirii
cu o influență din poezia Lacul a lui Eminescu, cu elementele
caracteristice poeziei de dragoste și a naturii( lacul, luna, stelele, barca,
cârma) Apare în plus un personaj-Dar un rege stă și plânge lângă lac.”
Prin
tot ceea ce a scris I. A. Lapedatu
rămâne:„un scriitor de seamă al generației lui atât în versuri cât și în proză (realizează
artistic literar portrete de scriitor-Vasile Alecsandri, C. Negri, Costache
Negruzzi etc:
-„
Dacă ar fi trăit mai mult, ar fi ajuns de bună seamă, conducătorul spiritual al
românilor ardeleni.”
VASILE
RANTA BUTICEANU(1842-1922) a fost:
„unul
din cei mai populari povestitori transilvăneni, căci alături de Iosif Vulcan și
Ioan Slavici, opera lui este scrisă cu scopul de a preamări pe Dumnezeu și de a
deștepta în inima tineretului dragostea față de limba și trecutul neamului
românesc.” Așa cum scria Iosif Vulcan în Aurora Română din Budapesta
„programarea culturii naționale va fi și de acum înainte principalul nostru
scop” iar V. R. Buticescu se aliază acestei idei prin întreaga sa activitate
creatoare și publicistică.
În
timpul vieții sale a publicat două volume POESII ȘI NOVELE.
Poeziile
sunt o frescă a vieții de la țară și a dragostei în diferite stadii, se descriu
poetic aspecte/subiectedin evoluția sentimentului de dragoste: înșelarea unei
copilițe de un flăcău bădiță/ sfârșitul tragic al fetei/ își curmă brusc viața/
descântece/ vrăji de-a întoarce iubitul/ slujbe la preot/ feciorul bogat și urât/
fata curată, harnică și frumoasă de la țară/ haiducii codrului verde/ tinerețea
trecătoare etc.
Multe
poezii sunt tributare romantismului în
general (Doine, Mergi, Am iubit, Un dor etc);
„poeziile
sale aduc o importantă contribuție la dezvoltarea poeziei de mai târziu, el
fiind unul din cei mai prolifici înaintași ai noștri” foarte mult apreciat și
citit în epoca lui de către iubitorii de frumos și de poezie.
La
unele poezii se poate observa influența lui Eminescu:
„Trece-or
vânturi peste mine
Trece-or
șoapte și suspine
Trece-or
cântece plăcute
Cine
moare nu le aude!”( De-ai muri)
sau
a lui Alecsandri:
„De-aș
fi și eu o păsărică
Mititică,
ușurică
Să
mă duc în zbor, să zbor!
Soarele
și-a lui lumină,
Dragul
meu și-al lui amor! ( Un dor)
În
ceea ce privește nuvelele inspirate din creația populară, (un volum a fost
propus pentru premiere la Academia Română),din folclorul cu tematică istorică,
de inspirație orientală, cu tematică diversă care contribuie ulterior „la dezvoltarea
prozei cu tematică populară”(Dacul cel din urmă, Dracul, În ajun, Florile
codrului, Florile dragostei etc) nuvela istorică e mai bine reprezentată la
acest scriitor, „povestirea ardelenească a apărut relativ târziu, V.R.
Buticescu scrie nuvele inspirate din istorie într-un mediu popular ”alegându-și
ca eroi ai nuvelelor figuri de domnitori români ca Mihai Viteazul sau Ștefan
Cel Mare.
„Stilul
operei nuvelistice este adeseori sprinten, scriitorul făcând dovadă de măiestrie
artistică atunci când folosește dialogul, ceea ce dă stilului oralitate și
vioiciune...fantezia bogată este un alt atribut al lui care l-a ajutat ca în
opera sa să creeze situații ieșite din comun, ca limbă autorul rămâne tributar
etimologismului...totuși poate fi socotit un deschizător de drumuri în nuvela
românească, fiind unul din cei mai prolifici scriitori ai Transilvaniei.”
Subiectul
din Florile codrului începe cu descrierea pe larg a unui sat mare românesc-„cu case mari de
bârne, cu șuri înalte și țuguiate și cu grădini pline de pomi...la mijlocul
satului într-un loc ridicat e biserica cu pereții mici...aici există un obicei
rămas din străbuni...Mor unii în câmp, pe drum, în codru și acolo îi îngroapă
drept semn că acolo au murit. Evlavia creștinească ca de obicei, face atâta,
că-i caută un loc frumos, deschis-de regulă în crucea drumurilor, și-l îngroapă
acolo, să-l afle cine vrea. Un timp stă crucea de semn, dar mai târziu cade și
ea și rămâne mormântul pustiu, dar atunci vin păstorii și ascultă tradiția
despre mormânt. Tot insul varsă o lacrimă și tot insul rupe o ramură verde și o
aruncă pe mormânt...obicei vechi românesc...tot insul știe că acolo doarme
cineva...ei zic povestea din neam în neam și nu o uită.”
Nuvela
Dragostea unchiașului are ca subiect dragostea adevărată a
doi tineri, descrierea nunții se poate asemăna
cu cea din Nunta Zamfirei de George Coșbuc.
Cei
doi scriitori prezentați de istoricul literar VALENTIN LUPEA printr-o
analiză exhaustivă a vieții și operei lor au avut la baza scrierilor valorile
fundamentale de adevăr, frumos și bine care au făcut să fie apreciați atât de
contemporani, cât și de urmași.
Ca
artiști ai scrisului/ mânuitori ai condeiului- ei au fost înainte de toate mari
patrioți care au reflectat în operele lor societatea de atunci cu idealurile
lor colective.
PROF.
OLIMPIA MUREȘAN, ULMENI, MARAMUREȘ, iulie, 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu