de Dumitru Păcuraru
Prezent în România ca în fiecare vară la tabăra de
la Băile Tuşnad, Viktor Orban, nu mai face politică propriu-zisă, ci a trecut
la filozofie.
Occientul, spune premierul Ungariei, vrea să ne transforme
în ceea ce au fost ei. Este un fel de a spune că nu există modernitate fără
post-modernitate pentru că în felul acesta modernitatea se transformă în
ante-modernitate.
După o experienţă atât de îndelungată în fruntea
unei ţări, un mandat comparabil cu a unui rege, care se ştie că este pe viaţă,
Viktor Orban a ajuns la o teorie proprie, originală în felul ei care, strict
pentru Ungaria, a dat rezultate.
Principala idee este că Uniuna Europeană a ajuns
într-un impas, atât din punct de vedere demografic, cât şi economic. Înainte de
toate a pierdut controlul asupra resurselor de energie şi materii prime. În al
doilea rând nu stăpâneşte fenomenul demografic, translaţia unor mari mase de
oameni dinspre est spre vest, dinafara şi dinăuntru Uniunii.
În viziunea premierul maghiar, Occidentul aşa cum
era el în conştiinţa europenilor deja s-a destrămat. Europeni şi non-eruropeni
trăiesc împreună, astfel încât se poate aprecia că unele state nu mai sunt
naţiuni, ci nişte conglomerate de popoare.
Conform acestei teorii, de altfel comună unor
gânditori din zona suveraniştilor, în curând procentul non-europenilor în UE va
fi egal sau va depăşi procentul popoarelor autohtone.
Occidentul real suntem noi, oamenii din Est, în timp
ce fostul Occident a trecut în era post-Occident. În consecinţă între cele două
părţi există nu doar o competiţie, ci de-a dreptul o confruntare ideologică.
Desigur, ca orice teorie, şi filozofia politică a
lui Viktor Orban are părţile ei slabe. Le dezvăluie chiar teoreticianul în
cauză. De exemplu afirmă că dacă Trump rămânea preşedinte şi Angela Merkel
cancelar al Germaniei nu ar fi izbucnit războiul din Ucraina. Astfel de
afirmaţii vin să susţină teza rolului determinant al liderilor în istorie, în
evoluţia culturală, în dezvoltarea economică a unei ţări. :i pe ansamblu, în
istoria umanităţii.
La fel de bine s-ar putea spune că dacă nu ar fi
Vladimir Putin la cârma Federaţiei Ruse nu ar fi izbucnit nici războiul din
Ucraina. Mergând pe aceeaşi logică, dacă premierul Ungariei nu ar fi Viktor Orban,
Ungaria ar avea alt traseu, altă poziţie în Uniunea Europeană şi în NATO.
Discursul premierul Ungariei este atrăgător în
măsura în care, pentru români, nu atinge zone sensibile. Dar atâta vreme cât
între cele două popoare, între români şi maghiari, există o competiţie
culturală, economică, socială, cu adânci rădăcini în istorie, oricât de
meşteşugite ar fi frazele, oricât de mult şi-ar dori liderul maghiarilor să-şi
universalizeze filozofia lui politică, nu are şanse să nu fie acuzat de
naţionalism excesiv, de anti-europenism, de anti-românism, de deviaţie de la
politica generală a UE şi NATO.
O atitudine anti-UE nu poate fi negată nici în
rândul celor mai înfocaţi europenişti. Întotdeauna economiile puternice
exploatează economiile mai slabe. Mai concret, produsele româneşti nu pot
concura cu cele străine nici măcar în România. Profiturile, aşa cum a fost
dintotdeauna în istorie, s-au dus dinspre colonii spre imperii.
Multinaţionalele sunt o expresie a ceea ce înainte se numea imperiu. Nu poţi
lupta împotriva lor, pentru că vin dinspre centru spre periferie, sunt emanaţii
ale Centrului.
Viktor Orban spune că Occidentul deja suntem noi,
cei din Est, ceea ce este adevărat în măsura în care admitem că prosperitatea,
bogăţia, confortul, a rămas acolo unde a fost, în fostul Occident devenit
post-Occident.
Prin urmare, în Est, în ţările mărginaşe, s-a
deplasat numai fantoma a ceea ce era Occidentul, în acelaşi timp
translatându-se spre aceste ţări fostele probleme ale occidentalilor. Ca de
pildă conflictul cu Rusia şi China, cu ţările arabe. Desigur, Statele Unite
trebuie incluse în concepul de Occident.
Tezele lui Viktor Orban au altă greutate când sunt
prezentate în România decât când sunt spuse la Budapesta. Intervine ceea ce
s-ar putea numi un naţionalism înhibat, care nu poate fi exprimat în mod
direct, nici de o parte nici de alta.
Practic, Viktor Orban continuă să vorbească despre o
Europă cu două viteze, ceea ce nu este prea departe de adevăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu