Semnal editorial - JANETA JOCA: ARCA AMINTIRILOR

 

„Începe să se îngâne ziua cu noaptea

E atât de multă liniște în jur…

Doar câte un cocoș mai cântă

Vestind sosirea unei noi zi

Încă o zi dăruită de divinitate

Încă o zi în care ne vom iubi!”

                     (Janeta Joca, Arca amintirilor)

Cu un „Cuvânt înainte”, semnat de Ioan Hada, broșurica „Arca amintirilor”, a apărut la Editura Pandaprint, Baia Mare, 2021, ISBN 978-606-95019-7-9, 58 p., semnată de Janeta Joca, își are originalitatea sa.

Citind poemele, te simți în lumea simplității poeziei, te captivează și te atrag. Nu am cunoscut autoarea decât de scurt timp. Întâmplarea a făcut ca să ne vedem, iar de atunci păstrăm legătura și ne bucurăm de prietenie. Această apariție este al doilea volum editorial pentru autoare. Poezii precum „Rogvaiv”, „Despărțire temporară”, „Te aștept”, „Speranța”, „Un miracol”, își au originalitatea lor, ca de altfel, toate poemele, dar astea mi-au rămas în adânc de suflet, motiv de a le aminti aici.

Iată, un alt exemplu:

„Florile se nasc că o speranță de iubire,

Orice floare crește zi de zi

Și îmbobocește în dragoste,

Florile dăruite celor dragi

Percep toate gândurile noastre!”,

                                 (p. 18), din poezia „Florile au suflet”.

Nu putem să vorbim despre un motiv mai deosebit în poemele Janetei Joca. Tematica abordată este de actualitate, dar nu mi s-a părut că ar fi aparte, dimpotrivă.

Ne întâlnim cu anotimpuri ce „înverzesc și înfloresc” – primăvara, „încep să pârguiască fructele” – vara, „rodesc, revărsând belșugul” – toamna, sau anotimpuri ce „le dăruiește odihnă” – iarna. Cu „Toamna” sau cu o „Toamnă bogată” ne mai întâlnim, tot așa precum ne „Ninge” în plin sezon, când: „Totul este atât de alb”.

 Iubirea, când rebelă, când naivă, când pasională este un alt motiv tematic, mărturie stând poemele „Iubirea noastră”, „Ți-ai dezvelit genunchii”, sau „Oare unde ești?”. „N-avem timp”, dar „Goana după bani”, sunt alte motive invocate. Nu avem voie să ne uităm predecesorii. La fel procedează și Janeta Joca, aducând un „Elogiu lui Nichita Stănescu”, afirmând:

„Peste tot în orașul uitat de lume,

Aniversam împlinirea a douăzeci de primăveri,

(…)

Atunci, pe loc, m-ai cucerit,

De atunci fiind împreună zi de zi!

Trăind o frumoasă poveste de dragoste

Până la adânci bătrâneții”, (p. 39).

Chiar și autoarea se întreabă, uneori: „Ce rămâne…?”

„Ce rămâne

După ce trecem

Din această lume?

Sufletul și spiritul,

Faptele bune

Și lumina viitorului

Din ochii copiilor noștri!”, (p. 48).

Mă reîntorc la prefața semnată de către poetul Ioan Hada, pentru a-l cita, în ceea ce privește girul dat acestei apariții editoriale inedite: „Veșnic îndrăgostită, suavele ei poezii de iubire se împletesc cu poezii despre sensul existenței și al sfârșitului pe acest pământ. Sunt convins că poezia doamnei Janeta Joca îi va supraviețui, iar versurile sale născute din inima și sufletul curate vor străluci pe harta poeziei stelare a nemuririi”, (p. 5).

Poetul Nichita Stănescu spunea că „poezia este o stare de spirit”. Am simțit în poemele Janetei Joca vibrație și pasiune. Poemele, în general, sunt rezultatul unor frământări. Poeta care urcă în „Arca amintirilor”, este o visătoare, altfel nu s-ar fi născut aceste frânturi de suflet. E bine că e așa.

Poezia înseamnă și eliberare. Înseamnă și pasiune așa cum le-a perceput autoarea și asta o definește și o caracterizează, o autentifică și o identifică. În general mă feresc să dau sfaturi. Este un principiu de viață. Fiecare face cum crede și ce crede că este bine pentru sufletul său. Așa a procedat și Janeta Joca. Poate e de bine?! Poate… Dacă avem în istoria religiei „Arca lui Noe”, după mii de ani, iată o altfel de „arcă” și fără a greși afirm că este „Arca lui… Janeta”, una total diferită. În ea sunt adunate la taifas lumea „… amintirilor”.

 Autoarea așa a crezut că trebuie să facă și atunci s-a lăsat pe mâna muzelor. Când generoase, când mai puțin generoase muzele și-au dat întâlnire și au urcat în arca autoarei. Ea, autoarea, le-a primit în adânc de suflet și le-a lăsat să zburde prin câmpia sufletului său.

Dar, oare, de ce văd o grabă în a publica? Ați observat și dumneavoastră sau doar mie mi se pare? Nu întotdeauna publicarea sau editarea unui volum te face celebru. Janeta Coroiu Joca nu cred că aleargă după celebritate! Autoarea și-ar dori, dacă am întoarce lumea, să urce pe Arca lui Noe. Neputând să întoarcem filele vieții nici cu o secundă a dorit și și-a inventat propria arcă.

Poate că fiecare avem arca noastră și chemare spre a ne urca în ea. Janeta Coroiu Joca călătorește în lumea ei, în arca ei, unde-și dau muzele întâlnire.

Felicit, această apariție editorială și îi doresc succes în continuare, fiind convins că nu peste multă vreme ne va surprinde iar.

Doamne ajută!

 

Vasile Bele

Chiuzbaia, 5 iunie 2022