Ca să se înscrie în tiparele narațiunii plandemice, statele “civilizate” ale lumii au cheltuit zeci se trilioane de dolari, și-au sărăcit populația, punând-o în postura de victimă sigură a foametei și privațiunii energetice, și și-au distrus sistemele democratice, drepturile și libertățile despre care toată lumea credea că sunt eterne, imuabile, precum și încrederea în viitor. Cu toate aceste costuri, aceleași “civilizate” state retrăiesc valuri ale pandemiei, chiar mai mari și mai furioase decât valurile plandemice 1-6. De necrezut pentru idiocrație și pentru idioții utili, acolo unde procentele de “imunizare” au fost mai mari, numărul de teste pozitive este mai mare. Franța, Italia, Germania, Marea Britanie – toate au, de peste 3 săptămâni, peste 150 de mii de cazuri pe zi, peste 90% dintre infectări fiind în dreptul “imunizaților”. Țări cu procente mici de “imunizare”, ca România, au sub 10 mii de cazuri, și asta e recent, numai din ultimele zile, numărul zilnic de cazuri urmând a se “calma” zilele care vin. Iar țările sărace, “nedezvoltate”, care nu au bani de seruri și teste, au cifre neglijabile, care nici nu se raportează.
Notă: numărul mare de decese, inexplicabile, sunt
“întâmplătoare” doar pentru propagandă și pentru enoriașii “științei” canonice,
care nu suferă contraziceri. Pentru omul normal la cap și la emoționalitate, e
clar ce se întâmplă.
E, și să vină acum faizăr să se laude cu o creștere
a cifrei de afaceri cu 47%, cu profit de cca 10 mld dolari și cu pre-contracte
de peste 3,5 mld dolari perfectate cu armata americană, pentru “imunizarea” din
toamnă, este nu numai cinic, este destructiv pentru sistemul capitalist. Ce
întreprindere e aia care se laudă cu profituri din nenorocirea lumii? Ce
capitalism e ăla care se bazează pe rente, monopoluri și privilegii feudale? Ce
sistem politic e ăla care obligă lumea la înțepare cu un ser inutil și nociv?
Este clar, trăim în plină distopie, de vreme ce lumea “bună” continuă să
aplaude acest model de “succes”…
Autor:
Gheorghe Piperea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu