de Gheorghe Pârja
În timpul stagiului militar am participat la
aplicații în poligonul de la Cincu. Acolo, din tranșeele săpate de noi, militarii
în termen, priveam prin periscop câmpul de manevre. Dușmanul închipuit nu era
definit. Nu știu cum se făcea că toate operațiunile erau îndreptate spre
Răsărit. Se întâmpla după doi ani de la evenimentele din Cehoslovacia. Așa că
revista PERISCOP, a cadrelor militare în rezervă și în retragere, din Serviciul
de informații externe, ajunsă la 15 ani de viață, dăruită periodic de vecinul
meu, colonelul Gavril Dunca, mi-a sugerat tocmai observarea lumii din tranșeele
realității. O privire peste Prut. De la începutul războiului din Ucraina,
Moscova a reactivat două dintre regiunile separatiste din Republica Moldova –
Transnistria și Găgăuzia.
În ultima vreme, în Găgăuzia se desfășoară o
adevărată isterie antiromânească și prorusă. După cum aprecia Ion Constantin,
Găgăuzia a primit rosturi mai importante din partea Rusiei pentru a destabiliza
Chișinăul. Am văzut și noi manifestațiile de stradă. Dacă despre Transnistria
am mai aflat unele detalii, despre Găgăuzia știm mai puține lucruri. Revista
publică un documentar lămuritor. Prin vreme, găgăuzii, popor de origine turcă
și religie creștină, puțin numeros, dar cu influență în viața politică a
Basarabiei, a fost prins în năvodul campaniilor de rusificare, cu toate
implicațiile dureroase pentru basarabeni. Autorul vine cu date precise. În
perioada 1769-1791, au avut loc primele emigrări din nord-estul Bulgariei, în
sudul Basarabiei, beneficiind de privilegii tentante, acordate de împărăteasa
Rusiei, Ecaterina a II-a, interesată de colonizarea Bugeacului.
După ce rușii i-au alungat pe tătari din Bugeac,
obligându-i să se stabilească în Crimeea, rămăsese în acest spațiu o majoritate
românească, găgăuzii având rolul de a-i completa. De unde se vede că politica
colonizărilor este veche. Procesul s-a încheiat în urma războiului Crimeii
(1853-1856), când sudul Basarabiei a fost retrocedat Moldovei. Administrația
țaristă a decretat legi pentru favorizarea imigrării. Nu era vorba doar de
bulgari, ci și de alte neamuri care primeau pământ, scutiri de dări și
impozite, scutiri de serviciul militar, comparative cu populația autohtonă,
preponderent românească. În momentul Marii Uniri a Basarabiei cu România, de
acum 105 ani, deputații găgăuzi din Sfatul Țării s-au abținut de la votarea
deciziei din acel 27 martie istoric.
Între 1918-1940, aproape întreg poporul găgăuz s-a
aflat în cadrul statului român. A fost o perioadă benefică pentru minoritatea
găgăuză, pentru că atunci s-au ridicat numeroase personalități în viața
politică, socială și culturală a României. Se spune că găgăuzii învățau ușor
limba română. În perioada interbelică, găgăuzii devin una dintre cele mai
integrate comunități etnice din Basarabia. Domnul Ion Constantin evocă o
valoroasă lucrare intitulată: “De la Pajura Romanovilor la Marea Unire.
Identitatea etnicilor găgăuzi în România Mare” (Editura Bibliotecii Județene
“Petre Dulfu”, Baia Mare, 2022), avându-l ca autor pe doctorul în sociologie
Nicolae Țîbrigan, din Republica Moldova, cu o prefață de dr. Mihai Milca.
Cartea tratează complexa situație a găgăuzilor dintr-o
perspectivă interdisciplinară. Felicitări, domnule dr. Teodor Ardelean! Cartea
merită citită și comentată. Perioada României Mari a fost o perioadă benefică
pentru minoritatea găgăuză. Istoricul Ștefan Ciobanu i-a caracterizat în vremea
respectivă astfel: “Dintre toate minoritățile din Basarabia, populația găgăuză
este cea care se apropie cel mai mult de poporul român prin calitățile sale
spirituale, prin loialitate și prin blândețea firii sale. Toți găgăuzii vorbesc
perfect românește.” După anul 1944, odată cu reintrarea Basarabiei sub ocupația
sovietică, găgăuzii au fost supuși unei rusificări forțate, practicându-se o
izolare față de români.
Așa că astăzi nu mai cunosc limba română, mulți
dintre ei nu-și mai cunosc propria limbă. Spiritul ideologiei sovietice a
generat schimbări profunde în mentalitatea găgăuză. Atașamentul față de
sistemul sovietic a fost radical. La referendumul din 1991, găgăuzii au votat
pentru rămânerea în Uniunea Sovietică. Apoi, găgăuzii au încercat să-și declare
independența. Mircea Snegur, președintele de atunci al Republicii Moldova, a
promis autonomie găgăuzilor. Astăzi, Găgăuzia este un teritoriu național
autonom în cadrul Republicii Moldova. Are relații speciale cu autoritățile
separatiste de la Tiraspol și votează de fiecare dată cu comuniștii. Deși
România este unul dintre cei mai importanți investitori în regiunea găgăuză.
Acum, simpatia pentru români este redusă. Se vorbesc
trei limbi: româna, găgăuza și rusa. Mai nou își face loc în zonă Viktor Orban.
Se înțelege de ce. Toate acestea le-am văzut prin PERISCOP, cu sprijinul
domnului Ion Constantin. Este o pildă grăitoare despre felul în care poate fi
deturnată o comunitate într-o perioadă suficient de scurtă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu