În noaptea cheală, pustie,
când desculț pătrundeam în coasă,
mă despicam, fir-ar să fie,
într-o mare masă vâscoasă.
Pe sus, un nor greu de lăcuste,
înnegrea cerul, rău și mai rău.
Fiecare dorea să mă guste,
speriat, m-am ascuns în hârdău.
Frică-i era și la negrul din deal.
Copacul bătrân și el se despica,
în cel mai fantastic mod areal,
mergea după mine, pleca...
Îngerii se dădeau jos din rame,
văzându-mă-n drum despicat
și, evidențiat, pus în programe,
de lăcuste să fiu devorat.
Și când îmi fugea carnea din oase
Iar acestea se înjumătățeau,
Constat cu uimire, noaptea plecase,
iar oasele, carnea-mi se... adunau.
Mierea încerca să urce-n salcâmi.
Vinul se cocoța în araci,
țuica se cocoța și ea-n pruni,
eu, încercam să m-adun, ce să-i faci?
Când tocmai se-ascunse bătrâna noapte,
iar dimineața îmi bătu-n geam,
mă găsi în poezia cu șoapte, unde
mă căutam de zor, dar acolo eram.
Puiu
Răducan
29.03.2023
B. Olăneşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu