ISTORIA VĂZUTĂ PRIN ALȚI OCHI

 

                                                                                                 de Thierry Meyssan

În fața progresului făcut de partizanii unei lumi multipolare, apărătorii „imperialismului american” s-au grăbit să reacționeze. Vor fi analizate aici două operațiuni: transformarea pieței comune europene într-o structură militară și reformarea Axei celui de-al Doilea Război Mondial. Acest al doilea aspect aduce în joc un nou jucător: JAPONIA.

TRANSFORMAREA UNIUNII EUROPENE

În 1949, Statele Unite și Regatul Unit au creat Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Ea include aici Canada și statele pe care le-a eliberat în Europa de Vest. Pentru ea, NATO, nu era vorba de a se apăra, ci de a pregăti un atac asupra Uniunii Sovietice. Aceasta răspunde prin crearea Pactului de la Varșovia.

În 1950, când a fost creat războiul din Coreea, Statele Unite au luat în considerare extinderea conflictului în Republica Democrată Germană (cunoscută sub numele de „Germania de Est, RDG”). Pentru a face acest lucru, au fost nevoite să re-armeze Republica Federală Germană (cunoscută ca „Germania de Vest”), în ciuda opoziției Franței, Belgiei și Luxemburgului. Au propus așadar crearea unei Comunități Europene de Apărare (CEDE), dar au eșuat în fața rezistenței din partea gauliștilor și comuniștilor francezi.

În același timp, ea ajută la reconstrucția Europei de Vest prin Planul Marshall. Aceasta include multe clauze secrete, inclusiv construirea unei piețe comune europene. Washingtonul intenționa atât să domine Europa de Vest din punct de vedere economic, cât și să o păstreze politic departe de influența comunistă și „imperialismul sovietic”.

Comunitatea Economică Europeană – și, mai târziu, Uniunea Europeană – formează PARTEA CIVILA a puterii SUA, parte militară a NATO. Comisia Europeană nu este o administrație a șefilor de stat și de guvern, membri ai Uniunii, ci interfața dintre aceștia și Alianța Atlantică.

Standardele europene în materie nu numai de armament și construcții, ci și de echipamente, îmbrăcăminte și alimente etc. sunt stabilite de serviciile NATO, mai întâi în Luxemburg, apoi în Belgia. Acestea sunt transmise Comisiei și aprobate astăzi de Parlamentul European.

În 1989, în timp ce Uniunea Sovietică se prăbușise în sine, președintele francez François Mitterrand și cancelarul german Helmut Köhl și-au imaginat eliberarea Europei de Vest de sub tutela americană, pentru a putea concura cu Washingtonul.

Negocierile asupra acestui tratat au avut loc concomitent cu încheierea ocupației cvadripartite a Germaniei (12 septembrie 1990), reunificarea celor două Germanii (3 octombrie 1990) și dizolvarea Pactului de la Varșovia (1 iulie 1991). Washingtonul acceptă Tratatul de la Maastricht cu condiția să recunoască dominația lor militară. Europenii de Vest acceptă acest principiu.

Washingtonul se teme însă de cuplul Mitterrand-Köhl și cere în ultimul moment ca Uniunea Europeană să integreze toți foștii membri ai Pactului de la Varșovia, chiar și noile state independente, din fosta Uniune Sovietică. Aceste state nu împărtășesc aspirațiile negociatorilor de la Maastricht. Sunt foarte atente la asta. Intenționează să se elibereze atât de influența germană, cât și de cea rusă. Se bazează pentru apărarea lor pe singura umbrelă, americană.

În 2003, Washington-ul a profitat de președinția spaniolă a UE (socialistul Felipe González) și de Înaltul Reprezentant pentru politica externă și de securitate comună, Javier Solana, pentru a fi adoptată „Strategia europeană de securitate”, după modelul Securității Naționale, Strategia președintelui american George W. Bush. Acest document a fost revizuit în 2016 de Înaltul Reprezentant Federica Mogherini.

În 2022, în timpul războiului din Ucraina, Statele Unite, ca și în timpul războiului din Coreea, se gândesc din nou că trebuie să re-armeze Germania împotriva Rusiei (succesorul URSS). Prin urmare, ei transformă UE, de data aceasta cu prudență. În timpul președinției francezului Emmanuel Macron, aceștia i-au oferit un „compas strategic”. Aceasta a fost adoptată la doar o lună de la intervenția rusă în Ucraina.

Membrii Uniunii Europene sunt cu atât mai paralizați cu cât încă nu știu exact dacă sunt împreună pentru a coopera sau pentru a se integra („ambiguitatea constructivă”, după expresia lui Henry Kissinger).

În martie 2023, actualul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, organizează primul „Forum Robert Schuman pentru Securitate și Apărare”. La ea participă un număr mare de miniștri ai apărării și afacerilor externe ai statelor membre ale Uniunii.

Pe lângă statele europene care nu sunt membre ale Uniunii, ci pro-SUA, multe altele sunt reprezentate acolo la nivel ministerial precum Angola, Ghana, Mozambic, Niger, Nigeria, Rwanda, Senegal, Somalia, Egipt, Chile, Peru, Georgia, Indonezia și Japonia. Pe lângă NATO, ASEAN, Consiliul de Cooperare al Golfului și Uniunea Africană sunt reprezentate acolo. Mai presus de toate, Liga Arabă își trimite secretarul general.

Acest Forum are scopul explicit de a apăra „multilateralismul și o ordine internațională bazată pe reguli”; un mod elegant de a denunța proiectul ruso-chinez al unei „lumi multipolare bazate pe dreptul internațional”.

Din cauza pandemiei Covid, Uniunea Europeană s-a auto-investit deja cu competențe în domeniul sănătății care nu erau prevăzute în tratate. Am explicat la începutul acestei pandemii că măsura de izolare a oamenilor sănătoși nu a avut precedent în istorie.

A fost imaginată la solicitarea fostului director al laboratorului Gilead Science și a fostului secretar al Apărării, Donald Rumsfeld, de medicul Richard Hatchett, devenit director al CEPI (Coalition for Epidemic Preparedness Innovations) și, ca atare, inițiator al acestor măsurători peste tot în lume.

potrivit raportului său „clasificat” din 2005, pe care, din păcate, îl cunoaștem doar din reacțiile la acesta, izolarea civililor sănătoși în casele lor a fost făcută pentru a identifica locuri de muncă care ar putea fi relocate, pentru a închide industriile de bunuri de larg consum în Occident și pentru a concentra forța de muncă în industria de apărare.

Nu suntem încă acolo, dar Uniunea Europeană, care a pus mâna pe controlul sănătății publice, neprevăzută în tratate, fără a stârni indignare, interpretează acum textele cum vrea pentru a deveni o putere militară.

Săptămâna trecută, în cadrul Forumului Schuman, Josep Borrell a prezentat primul său raport privind implementarea „Busolei strategice”. Este o chestiune de coordonare a punerii în comun a armatelor naționale, inclusiv a serviciilor de informații într-un spirit de integrare și nu de cooperare. Proiectul lui Emmanuel Macron îl îngroapă acum pe cel al lui Charles De Gaulle și al comuniștilor francezi.

„Defence Europe” apare acum ca un slogan care vizează plasarea nu numai a forțelor operaționale ale statelor membre ale UE sub autoritatea Comandantului Suprem Aliat în Europa (SACEUR), astăzi generalul Statelor Unite Christopher G. Cavoli, ci și să preia controlul asupra tuturor deciziilor de finanțare care au fost până acum responsabilitatea parlamentelor naționale, și chiar decizii de înarmare și organizare care au revenit puterilor executive ale statelor membre. Astfel, Uniunea este în proces de organizare a unei armate comune fără să știe cine o va comanda.

RECONSTITUIREA AXEI NAZISTO-JAPONEZĂ

Când ne gândim la al Doilea Război Mondial, în Europa, ne gândim la anii 1939 și 1945. Acest lucru este absolut fals. Războiul a început în 1931, după ce generalii japonezi au atacat soldații chinezi în Manciuria. Acesta a fost prima debordare a puterii civile japoneze de către fracțiunea militaristă, care a căpătat amploare câteva luni mai târziu odată cu asasinarea prim-ministrului civil de către un grup de soldați.

În câțiva ani, Japonia a fost transformată într-o putere militaristă și expansionistă. Acest război nu s-a încheiat odată cu eliberarea Manciuriei de către Armata Roșie în 1945. Într-adevăr, Statele Unite au folosit două bombe atomice pentru a preveni predarea Japoniei în fața URSS și pentru a se asigura că aceasta va avea loc numai înaintea propriilor generali.

Ele au continuat să lupte până în 1946, deoarece mulți japonezi au refuzat să se predea americanilor care până atunci cu sacrificii luptaseră în Pacific. Cel de-al Doilea Război Mondial a durat așadar din 1931 până în 1946. Dacă facem aceste erori de date, este pentru că a devenit global doar odată cu Axa Roma-Berlin-Tokyo („Pactul Tripartit”) la care ulterior s-au alăturat Ungaria, Slovacia, Bulgaria și România.

Fundamentul Axei nu au fost interesele disparate ale membrilor săi, ci închinarea lor față de Forță. Pentru a o reforma astăzi, este necesar să-i unim pe cei care împărtășesc aceeași închinare.

Când Statele Unite au ocupat Japonia în 1946, s-au gândit mai întâi să epureze toate elementele militariste. Dar când a izbucnit războiul din Coreea, au decis să se bazeze pe Japonia pentru a lupta împotriva comunismului. Au pus capăt proceselor în curs și au reabilitat 55.000 de înalți funcționari.

Au pus la punct planul Dodge, echivalentul Planului Marshall din Europa. Printre norocoșii beneficiari ai acestei schimbări de politică, Hayato Ikeda a devenit prim-ministru și a re-echilibrat economia țării. Cu ajutorul CIA, a fondat Partidul Liberal-Democrat. Din noul cadrul politic creat provin premierul Shinzo Abe (2012-2020) și succesorul său Fumio Kishida (2020 -).

Acesta din urmă tocmai a făcut o vizită surpriză în Ucraina. El este primul șef de guvern asiatic care a vizitat această țară de la începutul războiului. El a vizitat o groapă comună din Bucha și și-a exprimat condoleanțele pentru familiile victimelor „abuzurilor rusești”. Majoritatea analiștilor interpretează această călătorie ca pregătire pentru viitorul summit G7 din Japonia. Doar dacă nu merge mult mai departe.

(https://www.voltairenet.org/article219068.html)

Pe 21 martie 2023, Fumio Kishida și Volodymyr Zelensky au făcut o alianță împotriva Rusiei și Chinei. Ambele extind legăturile stabilite de Yoshio Kodama și Slava Stetsko.

În comunicatul lor final, Fumio Kishida și Volodymyr Zelensky subliniază „inseparabilitatea securității euro-atlantice și indo-pacifice” și „importanța păcii și stabilității peste strâmtoarea Taiwan”. Lor le revine nu numai să apere Ucraina împotriva Rusiei, ci și Japonia împotriva Chinei. Acest comunicat pune bazele unei noi alianțe între succesorii naziștilor care sunt „naționaliștii integrali” ucraineni și succesori ai naționalismului Shōwa.

Ucraina de astăzi este singurul stat din lume care are o constituție explicit rasistă. Adoptată în 1996 și revizuită în 2020, acesta precizează în articolul 16: „Conservarea moștenirii genetice a poporului ucrainean este responsabilitatea statului”. Acest articol a fost scris de văduva prim-ministrului nazist ucrainean Yaroslav Stetsko.

Dimpotrivă, Constituția japoneză renunță la război în articolul 9. Dar Shinzo Abe și Fumio Kishida au inițiat o luptă pentru abrogarea acestei prevederi. Printre altele, face imposibil transferul de echipamente de apărare mortale, așa că domnul Kishima a oferit aproximativ 7,1 miliarde de dolari în ajutor umanitar și financiar Kievului. În ceea ce privește echipamentele militare neletale, acesta nu a putut anunța decât săptămâna aceasta expedierea unui stoc în valoare de 30 de milioane de dolari.

Această remilitarizare a Japoniei este susținută de Washington, care și-a schimbat deja părțile prin sprijinirea Ucrainei. Ambasadorul SUA la Tokyo, Rahm Emmanuel, a scris pe Twitter: „Prim-ministrul Kishida efectuează o vizită istorică în Ucraina pentru a proteja poporul ucrainean și pentru a promova valorile universale consacrate în Carta Națiunilor Unite (…) La aproximativ 900 de mile distanță, un un parteneriat diferit și mai nefast se conturează la Moscova” (făcând aluzie la summitul Putin-Xi).

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Wang Weibin, a declarat, dimpotrivă, despre călătoria premierului că „speră ca Japonia să facă presiuni pentru o relaxare a situației, și nu invers”. La rândul său, Rusia a trimis două bombardiere strategice peste Marea Japoniei timp de aproximativ șapte ore.

Boooon, vă dați seama la ce curvăsăreală asistăm noi? Și ne așteptăm la ceva bun de la astfel de monștrii, fără conștiință? Cui îi pasă de USA, China, Rusia, Japonia? Cetățeanului de rând? Da, are trebui să-i pese de ceea ce fac, ce pun la cale. Fiindcă astfel de scelerați îi decid soarta.

Mitterrand si Kohl au încercat sa scoată Europa de sub imperialismul american iar prostoboii din ziua de azi Macron si Scholz au băgat, mai mult ca oricând, acest continent sub tutela americana.