Am avut trei doamne învățătoare: tovarășa Rozica, în clasa a I-a , tovarășa Maria, în clasa a II-a și a III-a și tovarășa Melania, în clasa a IV-a. Fiind o fetiță liniștită și cuminte, nu am avut probleme cu niciuna dintre doamne. Le sunt recunoscătoare pentru strădanie, răbdare, înțelegere, pentru știința de a lucra cu elevii începători și desigur, pentru iubirea pentru noi. Ne-am despărțit greu de fiecare dintre ele, dar cea mai grea a fost despărțirea de tovarășa Melania, cea care ne-a pregătit pentru trecerea în clasa a V-a. Închei volumul meu, „Mi-e dor de-o pohtă bună”, apărut la Editura „Mașina de scris”, București, 2011, astfel: „Dar fiinţa care m-a învăţat să fiu eu însămi, insuflându-mi încredere în forţele proprii, a fost doamna învăţătoare Melania Olăhuţ. Domniei Sale îi datorez întreaga mea recunoştinţă.” După despărțirea de atâtea generații de elevi, ce au beneficiat de îndrumarea doamnei învățătoare Melania, după despărțirea de școala pe care a slujit-o cu devotament, a urmat ultima despărțire: cea de familie, de cei dragi, de foștii elevi și de locuitorii Orașului Ulmeni.
Drum lin, Doamnă Învățătoare! Odihnă și pomenire, veșnice!
Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu s-o odihnească în pace!
FLORICA BUD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu