sâmbătă, 25 martie 2023

Bestia se distrează

 

Ce fel de lume este aceasta în care trăim, unde un monstru ucide fără milă și toate țările „civilizate” nu pot să-i vină de hac? Un detașament de recruți i-au trimis lui Putin mesaje video să-i ierte, să nu-i trimită pe front, dar au fost trimiși și au fost măcelăriți! Câți nevinovați trebuie să mai moară ca alde NATO, SUA et co., să pună capăt bestiei dezlănțuite?

De la aceste forțe așteptăm soluția, nu de la Putler, cum îi spun forumiștii noului Hitler, care va continua să se distreze, să mobilizeze „carne de tun”.

Numai propagandă chioară, numai declarații „diplomatice”, în timp ce ghilotina războiului macină ființe nevinovate, pe rol de tărâțe. Aceasta este Tocătoarea din Ucraina, un război absurd, rudimentar, care trimite omenirea cu 200 de ani înapoi.

Abia acum ne dăm seama pe mâinile cui a ajuns planeta, dacă totul se dispută între un nebun și o masă de lideri neputincioși! Bestia se distrează sub nasul lor! Auzi, vizitează Mariupol!! Se întâlnește cu papa al Chinei!! Pun la cale o nouă ordine chino-sovietică! Declară că „Germania e o țară ocupată” de SUA. Predică basmele lui tembele unui tineret căruia i-a luat tinerețea!

Și ce fac acești lideri care vâslează în barca șubreadă a diplomației, gata să se scufunde? Se distrează și ei! Se toot încoronează, cântă cu corul deținuților sloganuri de noi distrugeri ale Capitoliului, simbolul democrației, se gratulează non-stop, își expun piscinele și amantele, în timp ce Biden cade, se încurcă în pedala de la bicicletă, senatorii noștri își cumpără limuzine de milioane din punga poporului sărăcit, falși profeți ca Bill Gates mint de îngheață apele, alți hăitași fac milioane cu fabricile de armament, care funcționează non stop. Unde mai este democrația, cu planurile ei de pace și libertate?

Totul e compromis. Ce lucru pe lumea asta nebună mai are credibilitate?

Mi-e rușine că am trăit să văd o asemenea nenorocire, masacre în lanț, în contrast cu tot felul de summit-uri și amânări, care arată neputința celor care sunt plătiți cu bani grei de oamenii acestei planete ca să mențină pacea, ca să ne apere, să ne dea siguranță, care să-i pedepsească pe criminalii de război! Curtea Penală internațională condamnă bestia, i-a trimis un mandat de arestare, dar bestia nu recunoaște acest tribunal, îl sfidează, declară că marile puteri nu pot fi judecate  de efemeride, ele sunt deasupra de spațiu și timp!

Și în acest timp fetele de la Indian Wells se zbat să nu mai fie în vestiare atâta tensiune între ruși, belaruși și ucraineni!

Mi-e scarbă când văd mii de reclame cu prințul Harry, când suntem sufocați de maimuța lui, Megan, când pe arterele noastre sunt în libertate Fecali și alți amartaloi, tot felul de maimuțoi care nu înseamnă nimic pentru nimeni, tot felul de reclamagii și profitori, „profesioniști” în ale scârbei, caraghioși ca alde Daea, ticăloși cu mască zâmbitoare, asasini ca Pfizer, organizații ale crimei ca OMS, criminali la drumul mare, inconștienți de teapa lui Arafat sau Rafila, care nu vor fi niciodată judecați pentru erorile lor, care s-au lăsat cu mii de morți, oameni nevinovați.

E o planetă urâtă, o istorie care crește strâmb de mii de ani și nu se mai îndreaptă, fiindcă e părăsită de Dumnezeu.

În locul Lui sunt milioane de alde Teodosie!

Însuși Dumnezeu e speriat, s-a ascuns să nu mai vadă masacrele și destrăbălarea profitorilor, a celor care ne oferă soluțiile morții.

O stafie bântuie lumea și nu este nimeni care să-i spună Stop. Doar nu o să-l înviem pe Marx, să-i arate el bestiei pisica moartă a Manifestului comunist!

Grid Modorcea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu